Carte

ADEVĂRUL MINCIUNĂ (7)

În acest spațiu vor apărea fragmente din volumul „ADEVĂRUL MINCIUNĂ”, semnat de Gheorghe Schwartz, care va fi publicat la Editura Junimea din Iași

Centaurul siamez

sau

Merită citite

Dr. Julius F. Zimberlan

Despre centaurii siamezi se poate citi și pe Google: „numele lor este Alle (cu ochi albaștri) și Cyrus (cu ochi roșii), doi centauri siamezi”. Ni se mai relatează și povestea lor: „Practic, locuiesc într-un hambar secret și îndepărtat, unde nimeni nu ar trebui să știe de existența lor, dar odată ca niciodată s-au jucat prea departe de zona lor obișnuită, motiv pentru care s-a întâmplat un final nefericit.” Despre acel „final nefericit” nu ni se dau amănunte. Am încercat să-l scot din uitare aici.

Una dintre multele amintiri de călătorie ale monseniorului Robert Flakus se referă la niște ființe ciudate pe jumătate oameni, jumătate cai, așa-numiții centauri. Părintele Flakus nu a fost singurul care a susținut că ar fi văzut acele ființe ciudate, dar, spre deosebire de alți misionari, ce au străbătut ținuturile de dincolo de orizont, monseniorul pretinde în cartea sa de largă circulație, Robinsonadele (Lugano, 1689), că a întâlnit centauri cu două capete și două trupuri pe unul și același corp de armăsar, ființe citate ulterior drept centauri bicefali sau centauri siamezi. (Amintirile despre ei provin din misiunea apostolică din Siam…) În ecourile la Robinsonadele, nimeni nu se îndoiește în privința existenței centaurilor, însă niște dubii sunt exprimate în legătură cu existența celor două capete concrescute, deși găsim nu numai în literatură destule animale bicefale – păsări, reptile și mamifere – ci asemenea exemplare ne sunt prezentate și în publicații științifice, pe lângă fotografii în rubricile de curiozități ale unor ziare și reviste de largă circulație. Dar centaur cu două capete nu apare decât în desene. Drept urmare, centaur bicefal e acceptat doar drept ilustrație de carte și s-a încetățenit în mod firesc sintagma centaur siamez pentru arătarea descrisă de monseniorul Robert Flakus.

Cu două zile înainte de Crăciun, domnul consilier aulic dr. Cyrus F. Zimberlan a plecat la Club joi, 23 decembrie, după masă fix la ora 5. Ca de obicei. Birjarul a declarat că l-a lăsat în fața majestuoasei intrări un sfert de oră mai târziu. Tot ca de obicei. Domnul consilier aulic funcționa ca un ceas. Printre cunoscuții săi – dar nu numai – se și spunea că după domnul consilier aulic dr. Cyrus Zimberlan poți să-ți fixezi până și cronometrul. Cu atât mai mare a fost mirarea când doamna consilier a fost nevoită să apeleze în modul cel mai confidențial cu putință la domnul comisar șef dr. Ubing: soțul doamnei n-a ajuns în seara aceea acasă. Și n-a apărut nici până a doua zi la prânz.

Asta tocmai când familia Zimberlan era invitată la logodna oficială a domnișoarei Estera, fiica domnului baron Augustus Wilhelm von Zack, cu tânărul Stefan Morphy, un diplomat american de mare perspectivă. Desigur, doamna consilier dr. Zimberlan a pretextat că a lovit-o gripa, care bântuia prin Viena. și a trimis un superb buchet de flori tinerilor sărbătoriți, dar niciun pretext n-a putut ascunde mai mult de trei zile dispariția onorabilului domn doctor. Ziarele au preluat cazul și, în mod ciudat, nimeni n-a presupus că Zimberlan ar fi pățit ceva grav, ci toate articolele au emis ipoteze scandaloase: ba s-a scris până și că dispărutul ar fi fugit din țară cu o cunoscută actriță. Care a fost nominalizată și ea: Anabell Lotte Pauling (alias Anna Kovacs). Seara când a fost lăsat în fața majestuoasei intrări a Clubului, o ceață densă a făcut și mai impenetrabil aerul dintr-un decembrie morocănos. Totuși, un fotoreporter a postat o poză în Abendblatt cu personajul care n-ar fi intrat în clădire, ci ar fi luat-o pe jos spre parc. În mod firesc, fotografia nu era de o calitate grozavă, dar portarul în livrea a declarat că, într-adevăr, domnul consilier aulic dr. Cyrus F. Zimberlan n-a pătruns în clădire, ci a luat-o pe jos în direcția parcului. Nu, mai multe n-a putut spune nici portarul, în decembrie întunericul se lasă devreme, iar ceața deasă nu te lăsa să vezi mai departe de câțiva pași. Nu, portarul nu a văzut pe nimeni să-l fi așteptat pe domnul doctor, deși… parcă…, parcă o siluetă i-ar fi venit în întâmpinare. O femeie? Imposibil de dat un răspuns clar. Doar încăpățânarea cu care atât portarul de la Club, cât și fotoreporterul nimerit (?) la momentul potrivit la locul potrivit au precizat ciudățenia ochilor roșii străpungând noaptea a fost dovada că într-adevăr domnul consilier aulic doctor Cyrus F. Zimberlan a fost personajul căutat.  În câteva publicații s-a afirmat că umbra misterioasă ar fi fost un vizitiu care l-ar fi condus la birja aflată în apropiere. În alte publicații a apărut versiunea unei florărese care a afirmat cu hotărâre că însăși diva Pauling i-ar fi sărit în brațe bărbatului înainte de a urca amândoi în birjă. Doamnei dr. Zimberlan nu i-a trecut gripa timp de două săptămâni și, cum cazul a devenit un serial romantic, a fost nevoită să plece la băi.

Da, și doamna dr. Zilberlan a dispărut așa că subiectul a devenit tot mai palpitant.

Subiectul a devenit tot mai palpitant mai ales că, parcă trasă la indigo, la Paris se derula un scenariu identic. Absolut identic: colonelul marchiz Alle Jean-Luc d’Arc a dispărut și el! Și tot în seara zilei de 23 decembrie! Tot pe o ceață deasă într-o zi scurtă de iarnă. Domnul colonel, se știe, este un militar de carieră, un ofițer model, pentru unii părând puțin cam prea cazon, într-un cuvânt un om despre care nici nu puteai să-ți imaginezi că ar fi în stare să dezerteze din programul său obișnuit. Deci, tot 23 decembrie, tot seara după ora cinci și… și parcă ar fi fost așteptat la una dintre intrările în Grădinile Tuileries. Un zvon bine ținut în secret a izbucnit: domnul colonel o frecventa cel puțin o dată pe săptămână pe frumoasa Maria Romano – „superba mexicană”. Domnul colonel nu mai era la prima tinerețe, dar ochii săi de un albastru strălucitor erau suficienți spre a atrage irezistibil orice femeie.

Comisarul șef Jean Paul Revenu a luat legătura cu omologul său austriac, dr. Ubing și amândoi au căzut dintr-o mirare în alta, constatând cât de asemănătoare păreau cele două cazuri. Tot mai identice! Până și cele două femei despre care se făcea vorbire în mass-media, Anabell Lotte Pauling (alias Anna Kovacs) și Maria Romano (alias Eva Kovacs) nu numai că semănau între ele, dar presa a descoperit că erau chiar surori – surori gemene! Și, desigur, niciuna nu provenea de peste ocean, ambele fiind unguroaice. Dar ce legătură era între cei doi bărbați, domnul consilier aulic Dr. Julius F. Zimberlan la Viena și domnul colonel marchiz Alle Jean-Luc d’Arc la Paris?

Iată legătura: cei doi eminenți comisari de poliție, mergând la rădăcina evenimentelor, au descoperit nu numai că surorile Kovacs sunt gemene univiteline, dar și cei doi bărbați seamănă ca două picături de apă: dacă razi de pe fotografia demnitarului austriac barba și de pe fața ofițerului parizian mustața, zici că ți se relevă un singur chip. Uluitor cât de mult seamănă! Subiectul a fost amplu folosit de ziarele vremii, iar Szabo Jeno a scris și o piesă de teatru care s-a jucat cu sala plină nu numai la Budapesta, ci și la Viena, Paris și Nev York vreme de aproape doi ani. Când vorbești despre un centaur, îi scoți neapărat în evidență caracteristicile notorii, așa cum le știe toată lumea încă din Tesalia: vânjoși, îndrăzneți, nerezistându-le nicio femelă, „unși cu toate unsorile”. Și despre domnul consilier, și despre domnul colonel se știau destule momente de viață unde aceste însușiri au fost prezente, chiar dacă scandalurile în care au fost implicați n-au ieșit la lumină decât odată cu piesa lui Szabo Jeno.  Singurul lucru greu de explicat este prezența în poveste a celor două muieruște, monseniorul Flakus nepomenind și despre centauri siamezi cu trup de femeie.

Orice cancan se naște, culminează și se încheie. De obicei, cu happyend. Uneori cu un sfârșit tragic, un sfârșit ce nu lasă loc la urmări. În mod ciudat, în cazul „centaurilor siamezi” povestea s-a stins, n-a mai interesat, a intrat în uitare fără să-i fie urmărită și continuarea: unde au dispărut pentru vecie cei doi domni și cele două iubite? Ciudat, mai ales că atât consilierul aulic, cât și colonelul n-au fost oricine! Totuși, dispariția lor și a celor două femei a mai tulburat o dată misterul. După doi ani, un vânător ar fi dat peste o cabană aparent părăsită și furișându-se în apropiere a văzut și nu i-a venit să-i creadă ochilor: doi bărbații concrescuți și două femei concrescute, se giugiuleau alături pe pajiște. O pereche avea ochii scânteietori de roșii, celeilalte perechi, mascul și femelă le străluceau puternic ochii albaștri. Vânătorul a împușcat în codrii Saint Moritz două vietăți uimitoare. Omul l-a chemat pe primarul din localitatea cea mai apropiată și l-a întrebat cum să procedeze cu straniile trofee. Inițial, cei doi au decis să le ducă la Muzeul de Științe Naturale. Și-au zis că cele două leșuri îmbrățișate unul alături de celălalt, bine împăiate, vor purta numele comunei, care astfel ar pute deveni celebră. Dar în ultima clipă și-au dat seama că în locul specialiștilor ar veni poliția să ancheteze moartea unor ființe măcar neîndoielnic cel puțin pe jumătate umane. Decât să riște un proces pentru dublă crimă, mai bine nu, a hotărât vânătorul și în timp ce primarul a plecat să anunțe ciudatele leșuri, vânătorul le-a făcut nevăzute. A fost o ocazie unică pentru primar să cucerească o uriașă celebritate pentru obștea sa și pentru el însuși, așa că presa a căutat leșurile care n-au mai fost găsite niciodată. Primarul nu s-a lăsat, au urmat procese. Vânătorul a fost arestat, apoi eliberat din lipsă de probe, ziaristul Szabo Jeno a publicat din nou mai multe articole, dar fără urmele materiale ale speței, subiectul n-a mai prins la public, iar media l-a părăsit. Singurul argument că victimele au avut ochi strălucitori, roșii, respectiv albaștri, așa cum a declarat primarul, n-a fost suficient pentru a fi reconstituit cazul.

Adevăr sau minciună? Nimeni nu poate spune că personajele care au monopolizat la un moment dat interesul a mii de cititori n-au existat. Seriozitatea polițiștilor și talentul ziariștilor au fost hotărâtoare în acest caz, iar relatările despre perechile domnul consilier aulic dr. Cyrus F. Zimberlan – diva Anabell Lotte Pauling și domnul colonel marchiz Alle Jean-Luc d’Arc – frumoasa Maria Romano – „superba mexicană” au rămas nu numai în dosarele acoperite de praf din arhive, ci și în amintirea populației uimite. Personajele sunt atestate, întâmplările își păstrează misterul, nimeni nu are de ce să se îndoiască de ele, așa cum nimeni nu se îndoiește de centaurii siamezi descriși în celebrul volum de călătorii al monseniorului Robert Flakus, volum care, iată, a ajuns la a XVIII-a ediție, de data asta îngrijit și adnotat de academicianul Jammes Flakus, stră-strănepotul celebrului misionar. Toate aceste nume reprezintă garanții. Doar centaurii femele, nefiind pomenite de Robert Flakus, ridică oarece suspiciuni. Dar legenda a supraviețuit în multe locuri în special în extremul orient, chiar dacă numele personajelor au fost schimbate.

P.S. Adevăr sau imaginație (minciună)? Un tânăr autor a scris un roman despre această speță, dar fără succes. Lui nici măcar numele nu i-a supraviețuit. N-ai nicio șansă dacă intervii cu inedite considerații personale în subiecte de veacuri acceptate de toată lumea.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button