ADEVĂRUL MINCIUNĂ (13)

9. Molia

– o poveste –

sau

cum a fost elucidat un omor după o jumătate de mileniu

Totul este unul și unul este tot, a spus Parmenide, precum și alți înțelepți de demult. Chiar dacă, mai târziu, unii au dat numai un înțeles religios acestei afirmații, valoarea ei poate fi tradusă și mult mai prozaic: unul este în tot și doar nimicul este în nimic. O pildă este și speța Mario Bleitspaas, redescoperită din pietricelele disparate ale Marelui Caleidoscop, cel care este unul. În interiorul lui, pietricelele se alătură între ele așa cum nici nu te-ai putea aștepta.

Dificultatea pentru a afla sensul acelor alăturări constă în selectarea dintre numeroasele piese ce compun uriașul puzzle din Marele Caleidoscop în vederea unui desen coerent. Multe dintre acele piese se aseamănă aproape leit, de unde și derutantele confuzii. De pildă, în subiectul vizat aici apar două Madelaine mamă și fiică, ușor de confundat. Sau: vorbim despre un eveniment petrecut într-o localitate ce și-a schimbat numele în decursul vremurilor. Asemenea informații fac înțelegerea mai dificilă. Totuși, uneori, imaginea căutată iese la lumină când nici nu te mai aștepți. Chiar și după o jumătate de mileniu.

A.D. 1504: în târgul Monteline – azi Berglein – a început judecata numitului Mario Bleitspaas. Pe parcursul cercetărilor, au fost puși sub acuzare și cei doi fii ai principalului învinuit, precum și fiica sa. Procesul a fost pomenit chiar și în codicele mănăstirii alpine Ferme zu Chiuso, unde Madelene Bleitspaas, fiica lui Mario, admisă de curând ca novice, n-a mai revenit după cum a promis. Soția lui Mario, Ruth, a fost acolo călugăriță, drept sora Madelaine. Ea a murit în A.D. 1493. Deoarece fiica a preluat la mănăstire numele mamei decedate, s-au produs confuzii pentru cercetătorii de mai târziu.

Judecata pornită la Monteline – apoi Berglauf, azi Berglein – a avut ca obiect moartea suspectă a lui Deziderius Artamanus, spițerul târgului, a cărui farmacie („potică”) deservea și localitățile dimprejur cu cele mai diferite poțiuni, alifii și hapuri. Dintr-un registru al bisericii din Berglein, aflăm că farmacistul acela se ocupa și de alchimie, dar și de magie. Însă nu căuta, ca alți alchimiști, să prefacă fierul în aur, ci confecționa zarurile în așa fel încât să cadă întotdeauna pe latura dorită. Mare jucător, în acest mod a reușit să obțină cu adevărat aur, spre deosebire de cercetătorii care au încercat zadarnic o viață întreagă să descopere formula magică a transmutării metalelor. Întrucât cuburile se așezau smerite întotdeauna așa cum anunța el – încă înainte de a le azvârli pe masă! – singura explicație logică pentru cei mulți era că asistau la o demonstrație de vrajă. Biserica din Monteline a ars de două ori de-a lungul vremurilor și, de fiecare dată, lada cu documente a fost salvată. Desigur că tot datorită unei vrăji a spițerului, care a avut grijă să-i rămână vie amintirea vreme de veacuri după moarte. Dar despre supraviețuirea lui Deziderius Artamanus va fi vorba abia puțin mai jos.

Așadar, în urma consemnării speței Mario Bleitspaas și în codicele mănăstirii alpine Ferme zu Chiuso, avem și o a doua sursă în hârtiile salvate, miraculos, de două ori de flăcări în Monteline. Însă, aceste surse sunt foarte vagi: de la mănăstirea Ferme zu Chiuso ni se certifică doar existența fiicei și soției decedate a principalului învinuit, fără a se pomeni măcar un singur cuvânt despre mersul procesului, iar în lada cu documente din biserica trecută de două ori prin incendiu nu găsim decât puține informații privind victima, spițerul alchimist și mag Deziderius Artamanus, priceputul măsluitor de zaruri. De pildă, se precizează că faima lui de jucător era atât de mare încât „nu s-au mai găsit oameni atât de proști încât să se așeze la întrecere cu el, fiindcă știa oricine că nu are nicio șansă și riscă să-și piardă toți banii.”  Încă nu avem decât două simple jaloane, parcă fără legătură între ele.

Să mai adăugăm la inventarul surselor aparent disparate și o alta. În timpul judecății familiei Bleitspaas, la Monteline au murit din cauze necunoscute 39 de oameni, 6 bărbați, 6 femei și 27 de copii. A fost o epidemie ciudată, victimele au acuzat inițial vărsături tot mai abundente cu sânge, apoi dureri în zona rinichilor și au sfârșit prin ceea ce am numi azi AVC (Accident Vascular Cerebral). Totul debutând fără avertisment și cu evoluție rapidă. Cum atât doctorul, cât și cei doi preoți din localitate s-au dovedit neputincioși, îmbolnăviții n-au putut fi salvați. Dar molima a dispărut la fel de brusc, precum a apărut. În urma ei a rămas doliul și spaima. Și tot felul de explicații bazate pe simple bănuieli și impresii.

O a patra sursă, părând și mai străină de subiectul nostru, vine dintr-un loc puțin așteptat: dintr-o carte despre insecte. Și, apoi, dintr-un alt volum de specialitate a unui entomolog cunoscut. În ambele se vorbește și despre molii. Tratatul în șase volume despre micile animale de Dr. Raimon St. Haller este o enciclopedie a domeniului[1]. Moliile fac parte din regnul animal, clasa insectelor, asemănate cu fluturii, fiind însă de o diversitate de specii mult mai mare. Dr. Haller a dedicat patru dintre cele șase volume acestor ființe întâlnite de toată lumea.

De obicei, oamenii le socotesc printre dăunătorii caselor și ogoarelor, așa că principala discuție despre ele se rezumă la metodele cele mai eficiente pentru stârpirea lor. Nu numai pagubele produse în șifoniere, în cămările de alimente, pe câmpii și grădini le fac atât de antipatice, însă toate – și nu doar unele – sunt socotite a avea puteri malefice. Așa au pătruns în roluri profund negative și în beletristică ori în cinematografie[2]. Pe de altă parte, avem totuși și persoane care le admiră și chiar încearcă să le disculpe pentru relele pe care le produc. Chrysiridia rhipheus, de pidă, este considerată drept „una dintre cele mai frumoase și impresionante lepidoptere”, ne asigură și Google. Dr. Haller nu are simpatii: nici nu laudă moliile, nici nu manifestă aversiune față de ele. Fără a emite aprecieri subiective, el nu obosește să descrie specie după specie, exemplar după exemplar și să adauge tot ce știe că s-a spus și s-a scris despre molii. Atât din surse academice, cât și din povestiri, rituri și legende. Astfel, Dr. Haller adaugă, după descrierea unei specii, câte un text inspirat din povestirile despre ea. Și, oricât ne-am mira, s-a scris și spus foarte mult despre aceste mici lepidoptere. („Mici?” Nu neapărat mici. Dacă există specii mărunte cât o gămălie de ac, se cunosc și molii mari ca Atlas Attacus cu anvergura aripilor de peste 250 mm.) Domeniu excentric? Doar pentru cei mulți! Simplul fapt că, pe lângă nenumăratele specii clasificate și descrise, a mai fost descoperită încă una, Mirlatia arcuata, și că acest moment a devenit un eveniment în rândul pasionaților – și nu numai – dovedește că entomologia nu reprezintă pentru cei implicați un simplu hobby. Chiar și pentru amatorii fără studii în domeniu. Mirlatia arcuata după ce a trecut prin mai multe mâini, în A.D. 2022 a devenit obiect de studiu pentru o echipă internațională, ca, până la urmă, să-și primească numele și să fie plasată drept o nouă specie și un nou gen printre miile de alte molii.

Revenind la familia Bleitspaas, despre care am început aceste rânduri, veți întreba, pe bună dreptate, ce legătură au toate aceste informații despre molii cu procesul de la Monteline din 1504?

Puțină răbdare! Pentru a răspunde, vom aminti ce am precizat la începutul acestei povești: „totul este unul și unul este tot”; și am dat acest exemplu pentru a sublinia că, într-adevăr, pe de o parte, „timpul și distanța nu despart nimic, că doar nimicul sălășuiește în nimic” și, pe de altă parte, că se întâmplă ca „pietricelele să se alăture una de alta așa cum nici nu te-ai putea aștepta”.

[1]Dr. Raimon St. Haller, Lepidoptera, Editura ANIMALIA, London – Paris – Toronto, 1983.

[2] Preluat de la AI: „The Moth Diaries” (Jurnalul moliei) – Rachel Klein (roman gotic/psihologic; titlul și simbolistica „moth” sunt centrale).

„The Mothman Prophecies” – John A. Keel (non-ficțiune / investigativ despre „Mothman”; nu e beletristică, dar e foarte cunoscută și a inspirat filmul cu același titlu).

„The Scarlet Moth / Molia stacojie” – Kristen Ciccarelli (fantasy; apare în RO ca „Molia stacojie”, în unele ediții/marketplace-uri ca dilogie/pachet).