Din dicționar, pe înțelesul tuturor: CAFEА – din Orient până în ceașca de dimineață
Sunt puține cuvinte pe care le folosim atât de des fără să ne gândim la drumul lor prin istorie. „Cafea” este unul dintre ele. O bem dimineața, o comandăm la cafenea și o transformăm într-un pretext pentru conversații, întâlniri sau pauze de lucru, dar, înainte să ajungă în vocabularul nostru cotidian, cuvântul a traversat mai multe limbi și culturi.
Potrivit DEX, cafea desemnează atât „semințele arborelui de cafea”, cât și „băutura preparată din acestea, după prăjire și măcinare”.
Surse: Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), edițiile 1998 și 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER).
Cuvântul românesc provine din turcescul kahve, provenit la rândul său din arăbescul qahwa. În epoca modernă, forma românească a fost influențată și de termenii occidentali asemănători, precum francezul café și italianul caffè.
Povestea băuturii este la fel de interesantă. Planta de cafea este originară din Africa, iar istoria consumului de cafea este strâns legată de Etiopia și Yemen. În lumea arabă, băutura s-a răspândit în Evul Mediu, iar mai târziu a devenit populară în Imperiul Otoman, unde cafenelele au început să funcționeze ca locuri de întâlnire, conversație și schimb de idei. Odată cu circulația negustorilor și extinderea obiceiului de a bea cafea, cuvântul a călătorit și el. În Europa, cafenelele au devenit treptat spații importante ale vieții urbane, frecventate de scriitori, intelectuali și oameni de afaceri.
Este interesant că, în limba română, familia cuvântului este foarte bogată: avem cafenea, cafegiu, cafetieră, cafeină și cafeniu, ultimul termen denumind o nuanță de maro inspirată chiar de culoarea cafelei.
Astfel, un cuvânt care a venit la noi prin contactul cu lumea otomană a ajuns să denumească o băutură, o culoare, o profesie, un spațiu social și un întreg ritual cotidian. Iată că, uneori, istoria limbii se ascunde chiar în prima înghițitură a zilei.
