ADEVĂRUL MINCIUNĂ (18)

Mexic cu speța de față.

Maestrul Ludovic L. ridicându-se cu același zâmbet de satisfacție pe față:

– Am lăsat martorul la dispoziția eminentului doctor procuror, dar văd că și dânsul, de bună seamă, a înțeles din prima clipă rolul axolotului în speța de față, după ce am adus suficiente argumente de necontestat că această mică și extraordinară ființă chiar există. Aș mai adăuga, dacă mai este nevoie, că axolotul își trage numele de la zeița aztecă Xolotl, ceea ce-i certifică vechimea.

– Treceți la subiect!

– Dacă există ființe care își pot regenera părți ale trupului, de unde să știm că Baronul Alois von Rombart n-a fost ucis înainte sau chiar mult înainte de a fi fost găsit de domnul comisar? Nimeni nu va putea spune nici că n-a fost ucis înainte și nici cum a fost ucis, iar în funcție de aceasta, ce parte a corpului i s-a regenerat, mai ales că medicul legist a descoperit niște urme de strangulare, dar că victima a murit fără discuție otrăvită. Cine să otrăvească pe cineva deja mort? Păi, nici nu este posibil! Exemplul cu micul animal din Mexic este un posibil răspuns. Poate nu suficient de mulțumitor, dar altul nu ne-a fost prezentat. Cel puțin, nu deocamdată.

Președintele îl privi în ochi pe avocat:

– Se respinge! Și încetați să veniți cu asemenea argumente abracadabrante în favoarea inculpaților! Dacă aveți ceva mai solid de adăugat…

– Desigur! În privința argumentului cu axolotul, aș mai vrea să adaug un singur lucru: în noaptea în care a fost găsit Baronul fără suflare, a venit în grabă la domiciliul său, fără s-o fi alarmat cineva, domnișoara Suzi. Cum de a sosit așa tam-nesam în plină furtună? N-a fost pentru prima oară când domnișoara Suzi a venit inopinat, simțind – așa cum a declarat – că o voce ciudată i-a poruncit că trebuie să vină. A venit pentru că axolotul are și proprietatea de a comunica prin feromoni. Quod erat demonstrandum! După cum am declarat și presei, nu mi-am făcut mari iluzii că explicația cu axolotul va fi admisă. Și asta nu pentru că n-ar fi pertinentă, ci pentru că, dacă am accepta teza susținută, nici un singur caz n-ar putea fi dovedit, oricât s-ar merge pe proba timpului când a avut loc incidentul: întotdeauna ar exista prezumția unui incident anterior la fel de grav. Dar tot ce am spus și tot ce voi mai spune se sprijină reciproc.

– Mai aveți ceva de adăugat?

– Atunci, cu voia Domniei Voastre, să ne întoarcem la anamorfozele arătate! Domnule comisar…

– Subcomisar!

– Mă rog, cum doriți… Dacă la momentul descoperirii cadavrului nu ați cunoscut, așa cum ați declarat, nimic despre axolot, cred că fenomenul…, tehnica anamorfozei nu va fost cu totul străină.

– Am auzit ceva, dar…

– Bine. Vă aduceți aminte pe unde ați intrat în camera în care se afla victima? Și poate ne puteți spune și ce a declarat menajera de unde a zărit corpul fără viață?

– Menajera a ajuns, ca de obicei, la ora șapte și a pătruns în apartamentul Domnului Baron prin intrarea de seviciu, adică prin bucătărie.

– Da, corespunde cu ce a declarat aici, ca martor. Și ce a mai declarat?

– A declarat că trupul bietului Baron era căzut pe covor pe partea stângă.

– Pe partea stângă! Astfel s-a consemnat depoziția martorei. Acum spuneți-ne, domnule comisar, pe unde ați intrat dumneavoastră în locuința Domnului Baron și cum ați găsit cadavrul?

– Subcomisar, nu comisar! Eu am fost anunțat la ora șapte și zece minute și, Comisariatul fiind foarte aproape, am ajuns pe strada Hirsch numărul 4, etajul 2 la ora 7 și 18 minute. Mi-a deschis menajera intrarea principală și m-a condus în încăperea unde cadavrul era întins pe spate pe covor.

– Pe spate?

– Așa l-am găsit. Dar asta n-a durat decât foarte puțin timp fiindcă imediat după mine au venit medicul Domnului Baron, medicul legist, băieții pentru amprente, ziariști, fotoreporteri… A, și o domnișoară Suzi. Și… și mulți… A fost destul de greu să evacuez atâta lume din apartament.

– Deci, dumneavoastră ați văzut din ușa dinspre hol cadavrul întins pe spate, iar menajera l-a văzut dinspre ușa ce dă spre coridorul ce duce la bucătărie căzut pe partea stângă! Rog să se consemneze! Quod erat demonstrandum! Ludovic L. a făcut o pauză de efect, între timp afișând din nou zâmbetul de satisfacție. Apoi: Acum vă rog să priviți inculpații! Printre cei ce s-au înghesuit la locul faptei, i-ați văzut și pe ei?

– Au fost mulți oameni, dar am reușit să-i evacuez destul de repede.

– Domnule comisar, se știe că aveți ochiul format și depistați din prima orice amănunt! Din prima!

– Subcomisar, nu comisar! Așa-mi cere meseria…

– Deci, i-ați văzut?

– Parcă…ă… parcă pe el! (Îl arată pe Macus.)

– Cum era îmbrăcat?

– Cu… cu un hanorac roșu.

– Menajera a spus că nu l-a văzut. Dar că l-a văzut pe Mario cu un hanorac roșu.

– Poate. De unde am fost eu, printre atâția oameni… Nu i-am zărit bine fața.

– Nu i-ați văzut capul?

– A fost multă lume.

– Știți că au fost remarcați blemmyeși și pe la noi?

– Cine?

– Blemmyeși. Oameni fără cap, dar cu ochi și gură pe corp. Indivizii pomeniți de autori de cea mai mare faimă. Un individ de acest soi a fost zărit săptămâna trecută intrând în catedrala Sfântul Paul. A scris și presa. Domnule comisar, dumneavoastră, cu ochii dumneavoastră de vultur, ați văzut sensibil diferit ceea ce au declarat unii martori, adică aceia care s-au aflat în partea dinspre coridorul care dă în bucătărie. Am arătat exemple celebre de anamorfoze și…

– Mai terminați cu asemenea aiureli! intervine Președintele.

– Dar a scris și în presă! Chiar în mai multe ziare! Ludovic L. a scos din servieta sa cât o valiză niște ziare și a cerut să-i fie înmânate Președintelui. După toate astea, mai poate fi cineva sigur unde este realitatea și unde se află iluzia, iar, în cazul nostru, unde se prezintă adevărul și unde se ascunde minciuna? Asta mai ales când ne găsim într-un teritoriu unde trebuie hotărâtă vinovăția sau inocența pentru a fi decisă soarta unor oameni!

În mod neașteptat, a cerut cuvântul și Maestrul dr. Gustav R. Propp, veșnicul avocat al familiei Grumbach. Laslo R. Grumbach Junior n-a fost convocat decât ca martor, dar Maestrul Gustav R. Propp a cerut voie să depună sub jurământ o informație privitoare la cele afirmate de Ludovic L.. Cum se știe că între cei doi celebri avocați, Maeștrii Propp și Ludovic L., există o rivalitate cunoscută de toată lumea, nimeni nu s-a opus: spectacolele lui Ludovic L. sunt întotdeauna pline de suspance. De data aceasta, Maestrul Propp nu s-a contrat cu Maestrul Ludovic L., ci a spus cam aceleași lucruri ca distinsul său coleg. Însă aducând totuși mici amendamente. În primul rând, a citat din „specialistul poate cel mai renumit în domeniu”, Jurgis Baltrušaitis, cel ce amintește „aspectele fantastice și latura absurdă” a anamorfozalor[1], „aspecte ce nu trebuie în niciun caz luate în derâdere”. Iar despre blemmyes, a arătat că nu numai Herodot îi amintește, ci ei au fost semnalați și mult mai târziu, dar și în locuri absolut diferite, începând cu nordul Europei până în Orientul Extrem. „Nici acest aspect nu trebuie ignorat!” După care a adus alături de axolot, blemmyes și anamorfoze, exemple de iluzii optice în pictură, acele desene reproduse în ziare, când se cere să depistezi un element ascuns printre celelalte figuri. Ca și colegul său, și doctorul Gustav R. Propp a oferit niște publicații cu iluzii optice ale lui Oleg Shuplyak, numit și „The Master of Faces[2]”. Iată, spectacolul total: de data asta, ca niciodată, cei doi mari avocați nu numai că nu se contrazic, ci apără aceeași cauză.

Judecătorul dr. Robert van Hutte și-a dat seama că dezbaterea riscă să se împotmolească într-un teren mlăștinos și că presa va vui dacă divagațiile lui Ludovic L., întărite de intervenția doctorului Propp vor fi doar ignorate. Ludovic L. a izbutit să devieze dezbaterile pe un teritoriu suficient de obscur pentru a le face interesante pentru spectatorii unui caz și așa prea mediatizat (după părerea stimatului magistrat, dr. Rognavaldur Psk. Da, s-a ajuns la un eveniment cu o distribuție de cea mai înaltă clasă, iar lumea vrea să-l savureze.) Conștient de aceasta, Președintele Completului a suspendat ședința.

La următoarele termene, așa cum a prevăzut judecătorul dr. Robert van Hutte, s-a discutat mai mult despre blemmyeși, despre axolot, despre anamorfoze și despre iluziile optice. Despre Baronul Alois von Rombart s-a vorbit tot mai puțin. Dar dezbaterile axate pe adevăr și minciună au captat în așa o măsură, încât postul de televiziune Canal 99 a obținut dreptul de a filma și de a difuza ședințele procesului „Statul vs Baumann” în prime time, în fiecare joi de la ora 21.

Între timp, au intervenit și oamenii de știință, iar Congresul Internațional UNDE SE PREEZINTĂ ADEVĂRUL ȘI UNDE SE ASCUNDE MINCIUNA?[3] se află la ediția a treia. Sunt așteptate comunicări ale unor nume importante din diferite discipline, atât din domeniul științelor umaniste, cât și din domeniul științelor exacte.

Mă întreb dacă savanții vor fi la înălțimea protagoniștilor din emisiunile de pe Canal 99 când se transmit ședințele procesului „Statul vs Baumann”.

Ajuns în plan secund, apoi în plan terț, moartea Baronului Alois von Rombart a rămas deocamdată nesoluționată.

[1] Jurgis Baltrušaitis, Anamorfoze sau magia artificială a efectelor miraculoase, Editura Meridiane, București, 1975, p. 7.

[2] Vezi și Iulia Ciuhu, Iluzii optice fascinante în pictură. Cum ascunde „The Master of Faces” personaje celebre printre peisaje în ulei, în adevărul.ro din 11.04.2017.

[3] Evident, titlul „Unde se prezintă adevărul și unde se ascunde minciuna?” este preluat din tot mai celebra intervenție a Maestrului Ludovic L. (pe care nici un-l cheamă Ludovic L.)