ADEVĂRUL MINCIUNĂ (4)

3. Dragonul

sau povestea lui Luidwig Brunen

Dragonul sau balaurul este prezent pe pământ din cele mai vechi timpuri și pomenit peste tot unde au apărut oamenii. În unele locuri are un singur cap, în altele se înfățișează cu mai multe capete. În deșertul Moraviei, despre care amintește și Shakespeare, dragonul se lupta cu leii. Oamenii îi știau de frică și se ascundeau de el.

În 1241, se spune că „prospera localitate Flüsing” ar fi fost trecută prin foc de Hoarda de Aur, când Ogodai Han a murit pe neașteptate și Batu Han a întrerupt asediul Vienei pentru a reveni „acasă” și a impune un nou Mare Han. Batu s-a oprit pe drum și a lăsat o vreme ca evenimentele să se decanteze singure. Totuși, în trecerea sa, ar fi distrus mai multe așezări, printre care și Flüsing. Știind cum s-a petrecut retragerea aceea când tătarii, nimicind țări întregi printre care Ungaria și Bulgaria, analiștii nu au dat prea mare importanță unui târg ca Flüsing. Totuși, în documentele păstrate în ceea ce a mai rămas din localitatea Flüsing, ajuns un orășel cu nici 4000 de suflete, ni se spune că Ludwig Brunen a izbutit să ducă șapte familii într-o peșteră, salvându-le din fața cotropitorilor nemiloși. Din cele șapte familii izbăvite s-ar trage locuitorii de mai târziu, iar o statuie ecvestră a viteazului Ludwig Brunen se află în fosta piațetă din inima târgului. Unde primar era din tată în fiu câte un descendent al eroului. Iar acest lucru a intrat în Cartea recordurilor drept cea mai întinsă dinastie conducătoare a unei comunități. (Se precizează, în Registrul de Aur, că de două ori – între 1409 și 1438, respectiv, între 1699 și 1711 – poziția de edil a fost ocupată de femei, atunci când familia Brunen n-a avut urmași de sex masculin. Acele femei, căsătorindu-se, și-au păstrat numele de familie neschimbat, iar fiii lor s-au numit tot Brunen.)

Un profesor de istorie. care a realizat monografiile celor 28 de localități din regiune, a descoperit că tătarii n-au urmat cursul văii săpate de râul Flüs nici în năvala lor spre Viena și nici la întoarcerea spre răsărit. De altfel, aceasta nu reprezintă singura contradicție în legătură cu cele ce ne-au rămas din cronicile retragerii lui Batu. Totuși, migălosul profesor a arătat că, în contrast cu poveștile despre atacurile tătarilor, administrația Hoardei de Aur asupra teritoriilor supuse făcea „viața mai sigură și mai puțin violentă decât în perioada medievală din Europa de Est. Mongolii organizau recensăminte periodice și cereau plata taxelor, dar în rest lăsau populațiile să-și gestioneze propriile afaceri, atâta timp cât nu încercau să se revolte”, după cum este precizat chiar și în populara Wikipedia. Ludwig Brunen s-ar fi întors cu cele șapte familii și ar fi făcut legământul de supunere, angajându-se să nu fie acceptat în Flüsing niciodată un străin.

Dar asta este istorie… Din cele șapte familii, trei s-au stins în decursul veacurilor, iar descendenții altor trei au părăsit localitatea. Ultimul urmaș a lui Ludwig Brunen a rămas singurul locuitor al localității, primar și ghid pentru puținii călători ce se mai rătăceau prin cătunul pustiu și li se povestea istoria eroică a celui aflat pe soclul mereu îngrijit cu sfințenie. Nimeni nu se îndoiește că  Flüsing a fost trecut prin foc și sabie, cu excepția celor șapte familii salvate de eroul Ludwig și nimeni  nu se miră cum a dat Hoarda de Aur pe acolo, când se știe că n-a urmat drumul văi râului Flüs, care de mult și-a schimbat cursul, înainte de a seca de tot. Un pod vechi peste o râpă este singurul lucru ce a rămas să-l ateste. Dar și Registrul de Aur consemnează mitul, registrul adăpostit în scorbura unui stejar multisecular. (Un cercetător a verificat autenticitatea acelui cărțoi: el nu este din 1241, ci de prin veacul al șaisprezecelea. Ceea ce e în sine o valoare! Și o minune! De care ultimul Brunen nu voia în niciun caz să se despartă.)

În contrast cu ceea ce a mai rămas din localitatea pustie, statuia miraculoasă a lui Ludwig Brunen pare o operă proaspătă, abia amplasată. Dar ea este amintită în Registrul de Aur încă din A.D. 1273, când a murit eroul. În acel manuscris, ce a supraviețuit uimitor, ni se povestește și cum, inițial, Salvatorul a fost reprezentat cu chipul unui bărbat superb, însă pe neașteptate, după 55 de ani trupul i-a fost acoperit cu solzi, după alți 55 de ani i-au apărut și aripile, iar când au mai trecut 55 de ani, fără să  atingă mână de om simbolul cel mai respectat al localității, într-o dimineață a fost găsit cu coamă de leu și cu coarne. Nimeni nu s-a mirat, toată comunitatea a înțeles minunatul mesaj: Ludwig Brunen este un dragon nemuritor și, neexistând cine să i se opună, va străjui și apăra în veci locul[1].

P.S. În AD 2023, vechea primărie din Flüsing a fost găsită arsă, probabil lovită de un fulger. În schimb, nu s-a descoperit niciun cadavru uman, doar Registrul de Aur acoperit cu o foaie de cort în scorbura stejarului bătrân și statuia ecvestră a Dragonului Ludwig Brunen proaspăt lustruită. Profesorul de istorie care a dat de mărturiile materiale ale legendei a izbutit să includă acele uimitoare resturi ale localității Flüsing într-un itinerar turistic al întregii regiuni. El însuși face pe ghidul, iar inițiativa sa aduce nesperat de mulți bani Prefecturii. Participarea amatorilor necesită înscrieri din timp la turul prin spectaculosul traseu cu multe cascade și cu o vegetație fabuloasă și unde cireașa de pe tort o reprezintă monumentul ecvestru al Dragonului Ludwig Brunen. E o excursie memorabilă care-și merită toți banii.

– Nu vă puneți prea multe întrebări, nu uită să sfătuiască profesorul-ghid pe cei pe care-i conduce. Întrebările nu fac decât să submineze adevărul din minciună și minciuna din adevăr.

Așa e: când dai de un dragon n-ai nici predispoziția și nici timpul necesar să-ți pui întrebări. Noroc doar că asta se întâmplă foarte rar. Iar dacă totuși ți se întâmplă, imaginația se materializează, adică ceea ce îndeobște ar fi socotit născocire sau chiar „minciună” se prezintă în fața ta drept adevăr.

[1] În Bestiarul fabulos, Dicționar de simboluri animaliere, Editurile Artemis • Cavallioti, București, 1995, p. 100, Jean-Paul Clébert pretinde că un șarpe „care vrea să devină dragon se acoperă cu solzi timp de cinci sute de ani, nu devine dragon decât o mie de ani mai târziu, după care trebuie să mai treacă cinci sute de ani ca să înceapă să-i crească coarne; după încă o mie de ani va avea și airpi”. Ceea ce nu naște îndoieli pentru că Jean-Paul Clébert vorbește despre devenirea unui șarpe în dragon, iar metamorfoza n-are loc la Flüsing, ci în China.