Din dicționar, pe înțelesul tuturor: ȘTREANG – frânghia care și-a schimbat sensul
„Ștreang” este un cuvânt al cărui sens actual este mult mai puternic decât cel de la care a pornit. Astăzi îl asociem în primul rând cu funia folosită pentru spânzurare, dar sensul inițial era mult mai general: o frânghie sau o funie.
Potrivit DEX, ștreang înseamnă „frânghie (de cânepă); funie scurtă cu care se priponesc vitele”, iar, specializat, „funie cu care sunt spânzurați cei osândiți la moarte”.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul vine din germanul Strang, „frânghie”. În limba română, forma a trecut printr-o adaptare fonetică specifică împrumuturilor: grupul inițial german Str- a devenit ștr-, iar forma s-a fixat ca ștreang. Evoluția semantică este la fel de interesantă. Dacă Strang desemna în primul rând o frânghie, limba română a păstrat mai întâi sensul general de funie, coardă, frânghie. Apoi, un anumit tip de utilizare a devenit atât de important încât a produs un sens specializat: funia cu laț folosită pentru spânzurare.
Prin urmare, putem urmări traseul aproximativ astfel: germ. Strang „frânghie” → rom. ștreang „funie, frânghie” → „funie cu laț” → „laț pentru spânzurare”.
Cuvântul a intrat și în expresii. „A-și pune ștreangul de gât” înseamnă „a se spânzura”, iar, figurat, „a-și pune singur ștreangul de gât” înseamnă a se pune singur într-o situație foarte dificilă, fără ieșire.
Așadar, ștreang este un exemplu foarte bun de cuvânt al cărui sens s-a îngustat în timp. De la o simplă frânghie a ajuns la o frânghie cu o utilizare foarte precisă și sumbră.
