ADEVĂRUL MINCIUNĂ (33)
În acest spațiu vor apărea fragmente din volumul „ADEVĂRUL MINCIUNĂ”, semnat de Gheorghe Schwartz, care va fi publicat la Editura Junimea din Iași

17. DIPLOMAȚIA
sau
Istorica dispută de la Congresul din Amsterdam
- Stalin a întrebat ironic: „Papa? Câte divizii are Papa de trimis la luptă?[1]”.
- Mussolini: „Societatea Națiunilor este extrem de eficientă atunci când ciripesc păsărelele, dar își pierde complet utilitatea atunci când atacă uliii[2]”
- O minciună cu cât este mai sfruntată, dacă este repetată suficient, este crezută și de cel ce a emis-o și de cei ce o aud.
- Diplomația este dificil de realizat în timp de pace.
„Istoria scrisă nu este decât jurnalul unui bordel plin de ștersături și corecturi, din care au fost înlăturate unele pagini, au fost adăugate altele (mai discret sau mai la vedere)” au fost primele cuvinte cu care celebrul profesor Alexander Raimon de Falla își începea în fiecare an cursul de Istoria Diplomației, dar acel preambul repetat an de an a devenit în mod absolut neașteptat și debutul unui uriaș scandal academic. Îmi cer scuze majorității cititorilor că voi menționa date din impresionantul CV al ilustrului savant, membru a mai multor academii, de două ori fost Ministru al Științei și Educației, recompensat cu nu mai puțin de 28 (douăzeci și opt) de ordine și decorații, Doctor Honoris Cauza a numeroase universități. Îmi cer scuze pentru aceste precizări, fiind sigur că ele sunt cunoscute de mai toată lumea, specialiști și simplii consumatori de știri. Celebritatea aceasta a crescut și mai mult după evenimentele din ultima vreme, odată cu consecințele atacului pornit de decanul facultății, profesorul doctor Marc Bertrand Zigemunde.
Profesorul de Falla era cunoscut pentru folosirea frecventă a unui vocabular mai puțin academic și pentru modul direct – ca să nu spunem „brutal” – în care își formula dezacordul cu preoponenții în numeroasele dispute științifice în care se angaja atât de des. Dar era recunoscut de toată lumea pentru originalitatea și limpezimea discursului său, fiind considerat un far călăuzitor nu numai pentru studenți, ci și pentru colectivul catedrei. Sigur că și numeroasele demnități îi ridicau soclul, dar, în primul rând, erudiția și valoarea de necontestat a lucrărilor sale erau suficiente pentru a-l face invulnerabil. Cu atât mai mare a fost uimirea generală când decanul l-a admonestat public pentru limbajul folosit. Un lucru cu totul de neconceput. Numeroase universități îl invitau mereu și simplul fapt că a rămas titular la UBRE îi dădea prestanță chiar decanului… Cine se putea mândri că era decanul profesorului de Falla?! A profesorului Alexander Raimon de Falla! Ce l-a apucat?! Păi, profesorul Zigemunde nu știa cu cine se pune? Rectorul i-a atras atenția că a pus în pericol pierderea perlei coroanei cu care trebuie să te porți cu cele mai fine mănuși.
Liniște! O liniște de ghiață. Academicianul de Falla n-a reacționat la dojana decanului din ședința de Consiliu. Probabil că și de Falla a fost la fel de surprins, nefiind pregătit pentru un incident cu care nu s-a întâlnit niciodată până atunci. Liniște! Rectorul a răsuflat ușurat.
A trecut mai mult de o lună până să se întâlnească din nou cei doi profesori. La Amsterdam a avut loc un congres internațional la care au fost invitate nu numai personalitățile cele mai influente din lumea academică, ci și diplomați de carieră și cunoscuți comentatori politici. „Să aduci atâția monștri sacri în aceeași arenă reprezintă în sine un mare triumf!” și-au frecat mâinile organizatorii. Bieții de ei n-au știut ce-i aștepta.
Tema pusă în dezbatere era „Diplomația dreptului primului venit”, un subiect propus chiar de profesorul Zigemunde, decan la UBRE. (În culise se șoptea că s-a acceptat ca aceea să fie problema pusă în discuție pentru a-l aduce și pe de Falla la Amsterdam, bănuindu-se că inițitiva lui Zigemunde a fost inițial prezentată la UBRE și că profesorul de Falla a contribuit și el. Sau poate chiar a colaborat cu colegul său. Ceea ce s-a și întâmplat, dar numai pe jumătate. Da, academicianul de Falla a fost de față, însă n-a intervenit în discuție.)
În schimb, abia după ce Zigemunde și-a citit în sesiunea inaugurală comunicarea, de Falla a venit și el la pupitrul vorbitorilor. Nu primul! A așteptat să-și susțină alți doi participanți punctele de vedere – în general în consens cu textul profesorului Zigemunde – dar mai mult i-a fost imposibil să se rețină. A urcat la tribună fără să fi fost poftit de președintele Comitetului de organizare, aproape împingându-l la o parte pe cel ce se pregătea să ajungă la microfon. Cine să-l oprească pe Marele Alexander Raimon de Falla?
[1] Este o replică celebră rostită de Iosif Visarionovici Stalin în 1935, în timpul unei discuții cu ministrul de externe francez Pierre Laval. Când Laval i-a sugerat să țină cont de opinia Vaticanului pentru a nu-și atrage ostilitatea catolicilor, Stalin a întrebat ironic: „Papa? Câte divizii are Papa de trimis la luptă?”
[2]Când Societatea Națiunilor i-a acuzat pe soldații italieni că ținteau corturile medicale ale Crucii Roșii în timpul celui de-al Doilea Război Italo-Etiopian, Benito Mussolini a răspuns că „Societatea Națiunilor este extrem de eficientă atunci când ciripesc păsărelele, dar își pierde complet utilitatea atunci când atacă uliii”.

