ADEVĂRUL MINCIUNĂ (28)
În acest spațiu vor apărea fragmente din volumul „ADEVĂRUL MINCIUNĂ”, semnat de Gheorghe Schwartz, care va fi publicat la Editura Junimea din Iași

15. Babel
sau
adevărul subiectiv
Revenind la definiția după care adevărul reprezintă „Concordanța între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă”, înseamnă că adevărul se naște din percepțiile acumulate prin simțuri și… și prin „realitatea obiectivă” ca rezultat al experienței și convingerile noastre. Cât mai este o asemenea realitate obiectivă? Un răspuns este dat de tot ce suntem obșnuiți să socotim drept adevărat, deși n-a fost asimilat cu ajutorul simțurilor, ci prin învățare pliată pe convingerile formate, adică prin adăugare la elemente din memoria acceptată. Or, cum nici măcar acele informații din trecut nu provin de obicei din memoria directă, ci din cele aflate de la alții (prin povestire, prin cărți, prin școală, prin convingeri, prin zvonuri etc.), „realitatea obiectivă” nu este decât un concept ideal, dar niciodată același valabil pentru oameni diferiți. Istoria ne oferă „realități obiective” în funcție de cel ce le-a impus. Faptele petrecute la care simțurile noastre nu (mai) pot ajunge, le acceptăm pentru a avea jaloanele necesare de a ne orienta în înțelegerea minunatei povești relatând despre ordinea devenirii lumii. Cu cât este mai departe un eveniment în timp (pe vremuri și în spațiu), cu atât cunoștințele noastre acceptă o realitate mai personală, un adevăr creat mai subiectiv.
Din infinitatea pildelor la îndemână despre un adevăr creat, ne vom opri la ceea ce înțelegem astăzi prin „Turnul lui Babel”. Am ales acest exemplu pentru că reprezintă una dintre cele mai faimoase construcții ale istoriei, un edificiu inclus în Biblie, în relatările unor autori considerați de toată credibilitatea, oferind sensuri religioase, mitice, etice și/sau strict științifice. Cu toate acestea, Turnul lui Babel nu este inclus printre tradiționalele „Șapte minuni ale lumii antice”, deși nici acelea, cu excepția marii piramide a lui Keops, n-au rezistat timpului și, deci, nu le mai putem accesa prin simțurile noastre: Grădinile suspendate ale Semiramidei, Mausoleul din Halicarnas, Farul din Alexandria și Colosul din Rodos s-au prăbușit în urma unor cutremure, iar Templul Zeiței Artemis din Efes și Statuia lui Zeus din Olympia au fost mistuite de foc. Inițial, în lista propusă de Antipater din Sidon, un epigramist din primele secole de dinainte de Cristos, au fost incluse Zidurile Babilonului în locul Farului din Alexandria. Lista actuală este de pe vremea lui Iustinian, adică dintr-o perioadă când imperiul avea nevoie de modele mărețe din trecut pentru proiectele zilei. Așadar, putem afirma din start că lista celor „șapte minuni ale antichității” nu este în niciun fel obiectivă, ci doar arbitrară. Cele șapte realizări mărețe se aflau toate în jurul Mării Mediterane, adică accesibile călătorilor din zonă. Dar nici acest criteriu nu a stat la baza selecției, existând la vremea lui Antipater și memoria Babilonului, și alte lucrări minunate, cum au fost cele văzute de Herodot în Egipt și considerate de el chiar superioare celor de pe lista ce a supraviețuit până azi. Așa a fost Lacul artificial Moeris sau templul al funerar faraonului Amenemhet al III-lea cu două niveluri și 3000 de camere, coridoare, coloane și intrări secrete. (Nici aici nu s-a respectat întâietatea cronologică, Amenemhet al III-lea trăind în secolele XIX și XVIII îCr.) Lista pe care o numim și astăzi în vorbirea uzuală „Cele șapte minuni ale antichității” nu cuprinde nici monumente din alte părți ale globului (Marele Zid Chinezesc, sau statuia înaltă de 71 de metri a lui Buda sculptată în stanca din muntele Lingyun, ori marile temple ale culturilor sudamericane). La fel cum vorbim despre aceeași listă și astăzi, când i s-ar putea adăuga numeroase minuni arhitectonice și monumente ale lumii contemporane, multe mai putând fi admirate. Dar ne-am obișnuit cu Cele șapte minuni ALE ANTICHITĂȚII, dintre care, dispărând Zidurile giganticele ale Babilonului, groase de 27 metri și rămânând doar Grădinile suspendate ale Semiramidei, este omis și Turnul lui Babel, construcția doldora de mister și de interpretări, unul dintre monumentele cele mai prezente pe pânzele marilor maeștri din toate timpurile. Cine n-a admirat pictura lui Pieter Breugel cel Bătrân? Și numeroase codice și breviare, mai ales din secolul al XVI-lea și al XVII-ea, conțin reprezentări ale marii construcții. Imaginile sunt, de obicei, pline de viață, turnul este prezentat ca un șantier unde muncitorii își văd de munca lor sau fug îngroziți când mânia lui Dumnezeu se abate asupra lucrării. Tema fiind cunoscută, fiecare pictor o interpretează după știința, priceperea și imaginația sa. Spre deosebire de alte scene religioase, artiștii se bucură aici de o mai mare libertate de acțiune. Inevitabil, ajungem la deturnarea adevărului istoric prin prezentarea variantelor – neadevăr – ajungând-se mai mult la reproducerea după imaginație decât după informațiile care există suficiente pentru acest subiect, până ce se coboară la o reprezentare ce i se pare artistului cea mai potrivită compoziției temei, dar străină de textele istorice și de ce s-a descoperit mai târziu, adică se coboară la o imagine mincinoasă, uneori fără nicio legătură cu ceea ce a fost odată Turnul lui Babel. În lucrări evaluate la sume uriașe la marile licitații de artă, și pânzele întitulate „Turnul lui Babel” urmează drumul istoric de la adevăr la minciună prin neadevăr și imaginație. (Dar în artă adevărul istoric nu este cotat drept un criteriu de valoare.)
Înainte de a ne referi la bogata literatură prin sensurile atribuite Turnului lui Babel, este necesar să pornim de la ceea ce s-a scris și/sau ceea ce s-a păstrat în legătură cu el. Abia apoi vom putea determina ce poate fi considerat adevăr, ce neadevăr, ce rod al imaginației și ce minciună. Iar pentru aceasta, vom analiza subiectul prin prisma celor patru interpretări ale Cărții Sfinte – sensul literal (istoric), sensul alegoric (cristologic), sensul moral (tropologic) și sensul anagogic (eshatologic).
Vom începe chiar cu textul biblic, deși acesta, ca scriere, nu este primul din punct de vedere cronologic, dar vom porni de la el pentru că este luat ca bază de cercetări și de discuții privind Turnul lui Babel. „În secolul al III-lea, comunitatea evreiască din Alexandria în Egipt era suficient de importantă pentru ca faimoasa bibliotecă să ceară ca ˂Legea˃ evreilor să fie tradusă în limba greacă. Această traducere, care este cunoscută sub numele de ˂Septuaginta˃ datorită legendei potrivit căreia șaptezeci[1] de traducători izolați ar fi ajuns, fără a se confrunta, la un același text, prezintă într-adevăr un prim ansamblu cu primele cinci cărți sau „Pentateuhul”, așa cum sunt ele cunoscute astăzi sub numele ebraic Torah, care semnifică „Lege”.[2]
Și iată ce se spune despre Turnul lui Babel în Geneza 11. 1-9:
„1. În vremea aceea era în tot pământul o singură limbă şi un singur grai la toţi.
- Purcezând de la răsărit, oamenii au găsit în ţara Senaar un şes şi au descălecat acolo.
- Apoi au zis unul către altul: ˂Haidem să facem cărămizi şi să le ardem cu foc!˃ Şi au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var.
- Și au mai zis: ˂Haidem să ne zidim o cetate și un turn al cărui vârf să atingă cerul și să ne facem un nume, ca să nu fim împrăștiați pe toată fața pământului˃.
- Atunci S-a pogorât Domnul să vadă cetatea şi turnul pe care-l zideau fiii oamenilor.
- Şi a zis Domnul: ˂Iată, toţi sunt de un neam şi o limbă au şi iată ce s-au apucat să facă şi nu se vor opri de la ceea ce şi-au pus în gând să facă.
- Haidem, dar, să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor, ca să nu se mai înţeleagă unul cu altul˃.
- Şi i-a împrăştiat Domnul de acolo în tot pământul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul.
- De aceea s-a numit cetatea aceea Babilon, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământul şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.”
Așadar, despre ce este vorba? După Lazăr Șăineanu (ediția VI din 1929), Babel are două accepțiuni:
„1. turnul pe care îl durară urmașii lui Noe în șesul Senarului spre a scăpa de un nou potop, când Dumnezeu le amestecă limbile;
- fig. adunare unde, toți vorbind odată, nu se pot înțelege.”
Ce (se crede că) se știe:
- Unde? Pentru omul din secolul al XXI-lea, despre localizarea edificiului, inteligența artificială se exprimă sec: „Turnul Babel nu mai există în prezent, dar din punct de vedere istoric și arheologic, acesta este asociat cu un zigurat din orașul antic Babilon, din regiunea Mesopotamiei. Ruinele Babilonului antic se află în Irakul de astăzi, în apropierea orașului modern Hillah(Guvernoratul Babil), la aproximativ 85 de kilometri sud de capitala Bagdad” (Google).
- Când? Dărâmat când Alexandru cel Mare a avut intenția de a-l reclădi, lucru ce nu a mai avut loc din pricina morții macedonianului, Turnul lui Babel a fost căutat în mai multe locuri până ce a fost identificat cu ziguratul lui Marduk, E-Temen-An-Ki. Ridicat în mai multe etape, se crede că debutul a fost făcut pe vremea lui Hammurabi (1792–1750 î.Cr.), continuat de Nabopalassar (626 – 605 îCr.), apoi de fiul său Nabucodonosor al II-lea (642 – 561 îCr), suveranul care a trăit peste 80 de ani și a rămas în istorie pentru marile sale victorii militare, cea asupra iudeilor fiind cea mai cunoscută, dar și pentru înfrumusețarea capitalei sale cu Grădinile Suspendate ale Semiramidei, cu restaurarea mai multor edificii, cum a fost templul Esagila și templul E-Temen-An-Ki („templul creării cerului și pământului”, ziguratul cunoscut drept Turnul din Babilon).
- De ce? Din textul biblic reiese că ziguratul (turnul) care trebuia să atingă Cerul nu ar fi fost conceput pentru slava Zeului, ci chiar dimpotrivă, pentru orgoliul oamenilor. Totuși, fiind vorba despre ziguratul închinat Marelui zeu Marduk, a cărei incantație începe cu „Stăpâne, la intrarea în templu să-ți spună casa ta: liniștește-te!”[3] trimite mai degrabă la o implorare pentru încetarea pedepselor, decât un act de frondă. Totuși, tocmai în jurul sensului ridicării turnului au avut loc disputele.

