Din dicționar, pe înțelesul tuturor: FISTIC – gustul Persiei, păstrat într-un cuvânt

Verde, gustos și nelipsit din multe deserturi, fisticul este astăzi unul dintre cele mai apreciate ingrediente ale bucătăriei internaționale. Îl găsim în înghețată, ciocolată, prăjituri, creme și diverse preparate orientale. Culoarea sa aparte și aroma inconfundabilă îl fac ușor de recunoscut, dar puțini știu că și numele lui are o istorie fascinantă, legată de vechea Persie și de drumurile comerciale ale Orientului.
Potrivit DEX, „fistic” desemnează un „arbore din țările calde, cu fructe conținând sâmburi comestibili”, dar și fructul propriu-zis. Este vorba despre arborele cunoscut în botanică sub numele de Pistacia vera, cultivat de mii de ani pentru semințele sale comestibile.
Sursa: DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic român (DER).
Cuvântul românesc „fistic” provine din turcescul fıstık, care are la origine termenul persan pistä (redat și ca pištä). Acesta a pătruns și în limba arabă, sub forma fustuq, înainte de a circula în lumea orientală.
În română, termenul a avut și forme mai vechi, precum „fâstâk”, mai apropiată de forma turcească, dar și „festec”, „feștec” sau „vâstâc”. Cuvântul este consemnat în scrierile lui Vasile Alecsandri, semn că produsul și denumirea lui erau deja cunoscute în spațiul românesc.
Povestea fisticului nu se oprește însă la numele său. Arborele este originar din regiuni ale Asiei Centrale și Orientului Apropiat, iar cultivarea lui are o tradiție foarte veche în Persia și în zonele învecinate. Fructele sale au fost apreciate de-a lungul timpului atât pentru gust, cât și pentru valoarea nutritivă, fiind folosite în alimentație și în preparate destinate meselor festive.
Un alt detaliu interesant este legătura dintre „fistic” și adjectivul „fistichiu”. Acesta desemnează o nuanță de verde-gălbui, apropiată de culoarea miezului de fistic, dar poate însemna și „ciudat”, „neobișnuit” sau „extravagant”, mai ales când vorbim despre vestimentație sau despre comportamentul unei persoane. În acest caz, avem de-a face cu o evoluție semantică interesantă, în care numele unui aliment denumește o culoare și apoi, prin extensie, ceva ieșit din comun.
Astăzi, fisticul este asociat cu deserturile rafinate și cu bucătăria orientală, dar și cu preparate moderne din întreaga lume. Cuvântul pe care îl folosim vine însă dintr-o istorie mult mai veche, în care Persia, lumea arabă și Imperiul Otoman au contribuit la circulația unor produse, gusturi și denumiri care au ajuns până în vocabularul nostru.



