Din dicționar, pe înțelesul tuturor: CERDAC – un balcon cu origini persane

Înainte ca balcoanele moderne să fie o prezență obișnuită în arhitectura orașelor, casele boierești, conacele și mănăstirile aveau adeseori un spațiu deschis, susținut de stâlpi, unde oamenii se puteau bucura de aer, de priveliște și de răcoare. Îl numim și astăzi „cerdac”, un cuvânt care ne duce cu gândul la arhitectura veche românească, dar care ascunde o origine orientală surprinzătoare.
Potrivit DEX, „cerdac” înseamnă „mic pridvor, uneori închis cu geamlâc, situat pe una sau pe mai multe laturi ale unei clădiri; galerie deschisă, mărginită de stâlpi”. Dicționarul consemnează și sensul de balcon, precum și un sens învechit: construcție izolată, cu o singură încăpere, așezată pe o ridicătură de pământ sau pe stâlpi înalți, care permitea observarea împrejurimilor. Un alt sens este cel de acoperiș construit deasupra unei fântâni sau a unei cruci.
Sursa: DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic român (DER).
Cuvântul românesc „cerdac” provine din limba turcă, din çardak, însă originea sa îndepărtată este persană. Academicianul Marius Sala explică legătura cu termenul persan čahārṭāq, format din čahār, care înseamnă „patru”, și termenul ṭāq, de origine arabă, cu sensul de „arc arhitectonic”. Imaginea sugerată de această construcție lingvistică este aceea a unei structuri cu patru arce sau patru stâlpi.
Așadar, traseul cuvântului este unul interesant: din spațiul persan a ajuns în turcă, iar de aici s-a răspândit în română și în alte limbi balcanice. Termenul apare și în bulgară, sârbă, albaneză, neogreacă și chiar în unele limbi slave.
În limba română, „cerdac” este atestat încă din secolul al XVII-lea, fiind întâlnit în Noul Testament de la Bălgrad, tipărit în 1648. În textele vechi, termenul desemna construcții asemănătoare foișoarelor sau pridvoarelor, spații care făceau parte din arhitectura tradițională.
Cerdacul nu era doar un element decorativ. În gospodăriile de odinioară, putea fi locul în care familia își petrecea timpul în zilele călduroase, unde se primeau musafirii sau unde oamenii se odihneau după muncile câmpului. În unele construcții, avea și rol de punct de observație, fiind ridicat pe stâlpi sau pe o înălțime de teren.
Astăzi, cerdacul evocă mai ales imaginea caselor vechi, a conacelor și a gospodăriilor tradiționale. Este un cuvânt care păstrează în el amintirea unei forme de arhitectură, dar și o legătură culturală între Persia, lumea otomană și spațiul românesc.



