Din dicționar, pe înțelesul tuturor: TROIAN – de la nămeți la celebrul cal al înșelăciunii

În limba română, un troian este, înainte de toate, o grămadă mare de zăpadă adunată de vânt, dar cuvântul ne trimite și la Troia, cetatea legendară cucerită printr-un șiretlic celebru: calul de lemn în care s-ar fi ascuns războinici greci. Cum se întâlnesc aceste două sensuri și ce legătură au ele, de fapt?

Potrivit DEX, troianul este o „îngrămădire mare de zăpadă adusă de vânt”, dar poate desemna și un„ morman” sau, în sens istoric, „o întăritură primitivă din pământ.”

Surse: Dicționarul explicativ al limbii române (DEX), ediția a II-a; Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic român (DER).

Aici apare prima surpriză: troianul de zăpadă și troianul care vine de la numele Troiei nu au, în mod necesar, aceeași origine. Pentru sensul de nămete, dicționarele etimologice indică o posibilă proveniență slavă, dintr-un cuvânt precum trojanŭ. În schimb, adjectivul „troian”, atunci când se referă la Troia sau la locuitorii ei, este legat de numele propriu al cetății. Așadar, asemănarea dintre cele două cuvinte nu este o dovadă că zăpada ar fi fost numită după cetatea antică. Etimologia primului sens rămâne legată de istoria limbilor slave, și nu de legenda războiului troian.

Totuși, numele Troiei are propria sa poveste spectaculoasă. În Odiseea, epopeea atribuită lui Homer, este relatată folosirea unui cal de lemn prin intermediul căruia grecii au reușit să pătrundă în cetate. De aici s-a născut expresia „cal troian”, folosită astăzi pentru un dar aparent nevinovat, care ascunde un pericol.

În informatică, sensul s-a păstrat aproape intact: un program de tip troian se prezintă drept ceva legitim sau util, dar ascunde o funcție malițioasă. Nu trebuie confundat cu orice virus informatic, deoarece desemnează în primul rând un anumit mod de a înșela utilizatorul.

Și astfel, un singur cuvânt ne poartă din mijlocul iernii până la zidurile unei cetăți antice și, mai departe, în lumea calculatoarelor. Troianul de zăpadă ne amintește de forța naturii, iar calul troian, de forța înșelăciunii. Istoriile lor lingvistice sunt diferite, dar ambele ocupă un loc important în felul în care vorbim despre lucruri care se adună, se ascund sau ne iau prin surprindere.