În regia exuberantă a Beatricei Rancea, „Nunta” lui Cehov nu mai este doar o comedie scurtă despre provincialismul rusesc de secol XIX, ci devine un tablou al prezentului, unde muzica, dansul și kitsch-ul se împletesc cu tristețea mascată a parvenitismului mic-burghez.
Regizoarea transformă sala într-un bal grotesc, în care personajele se învârt bezmetic între visuri mărunte și iluzii sociale ridicole, totul într-un decor viu colorat, aproape carnavalesc. Este o „nuntă” în care nimeni nu iubește pe nimeni, dar toți vor să fie văzuți, invidiați, admirați – sau măcar tolerați în poză.
Distribuția se joacă cu tipologiile – mireasa naivă, mama disperată de aparențe, invitatul-import, achiziționat doar pentru a decora cu importanță o masă plină de gol – într-un ritm aproape de cabaret absurd. Dar dincolo de râsul pe care îl provoacă, spectacolul livrează un gust amar: acela al unei societăți care, deși a schimbat hainele și playlistul, nu și-a schimbat setea de aparență.
Jocul actoricesc nu se limitează doar la scenă, ci umple fiecare colț de sală.
Radu Gheorghe, încălțat cu două perechi de pantofi ca două lumi, idei și situații care nu se potrivesc, aduce o tușă subtilă de absurd și poetic, perfect calibrată pe grotescul social. Vlad Lință, vibrant, expresiv, dur, pare născut în acest decor de bal. Soprana Arlinda Morava nu doar că înnobilează scena cu vocea sa, dar devine ecoul liric al absurdului – un contrapunct muzical care dezvăluie fragilitatea acestei lumi în care totul strălucește fals.
„Nunta” Beatricei Rancea este o oglindă spartă în care fiecare reflectă o altă formă de fals, de superficial, de grotesc. Dar tocmai din această orchestrare a exagerărilor se naște farmecul. Este un spectacol viu, plin de ritm și contradicții, care invită spectatorul să râdă… și apoi să tacă puțin mai lung decât de obicei.
