Din dicționar, pe înțelesul tuturor: ȘURUB – piesa mică fără de care multe lucruri n-ar sta la locul lor
Puține obiecte sunt atât de banale și, în același timp, atât de indispensabile precum șurubul. Îl întâlnim în mobilă, mașini, aparate, construcții și în nenumărate obiecte pe care le folosim zilnic. Și, asemenea multor cuvinte tehnice, „șurub” are o poveste de împrumut lingvistic.
Potrivit DEX, șurubul este „o piesă cilindrică sau conică, prevăzută cu un filet, folosită pentru îmbinarea unor piese.”
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul românesc șurub este legat de germanul Schraube, cuvânt care desemnează șurubul. Este unul dintre împrumuturile germane foarte ușor de recunoscut prin forma sa și prin sensul păstrat.
Spre deosebire de cuvintele care au suferit transformări atât de mari încât originea lor este greu de ghicit, aici asemănarea dintre „șurub” și Schraube este un indiciu important. Româna a adaptat termenul la propriul sistem fonetic și gramatical, iar cuvântul a devenit complet firesc în vocabular.
Șurubul este și un exemplu bun pentru felul în care circulă cuvintele odată cu obiectele și tehnologiile. Atunci când o societate preia un obiect, o tehnică sau un procedeu, poate prelua și numele acestuia. În timp, termenul străin este adaptat și devine parte din limba de zi cu zi.
Astăzi, nimic nu mai pare „străin” în cuvântul „șurub”. Îl folosim fără să ne gândim la etimologie, exact așa cum folosim obiectul pe care îl numește: simplu, practic și aproape indispensabil.
