Din dicționar, pe înțelesul tuturor: TAMAN – un cuvânt mic pentru „tocmai” și „exact”
Sunt cuvinte foarte scurte care pot schimba cu totul nuanța unei propoziții. „Taman” este unul dintre ele. Îl întâlnim mai ales în expresii precum „taman acum”, „taman când nu trebuia” sau „a venit taman la timp”. Deși pare simplu, cuvântul spune mai mult decât un simplu „tocmai”: transmite adesea ideea de potrivire exactă, uneori cu o nuanță de surpriză sau ironie.
Potrivit DEX, taman este un adverb folosit cu sensul de „tocmai”, „exact”, „chiar”. Cuvântul aparține mai ales limbajului familiar și popular și apare frecvent în construcții în care vorbitorul subliniază coincidența sau exactitatea unei situații.
Sursa: DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul taman provine din limba turcă, unde tamam înseamnă „complet”, „întreg”, „gata”, „exact” sau „în regulă”. Termenul turcesc are o origine mai veche, arabă, din tamām, cu sensul de „complet”, „întreg”, „desăvârșit”.
În limba română, cuvântul a căpătat în special valoare adverbială. Spunem „taman atunci” cu sensul de „tocmai atunci”, „taman acolo” cu sensul de „exact acolo” și „taman când nu trebuia” pentru a sublinia o coincidență neplăcută sau neașteptată.
Unul dintre lucrurile interesante la „taman” este că transmite atât o informație, cât și atitudinea vorbitorului. „A venit atunci” este o afirmație neutră. „A venit taman atunci” sugerează că momentul a fost foarte precis și, de multe ori, că acea precizie a fost surprinzătoare sau nepotrivită.
De aceea, cuvântul apare foarte bine în situații cu o anumită doză de ironie. „Taman când mă pregăteam să plec, a început ploaia.” În această propoziție, „taman” accentuează coincidența și lasă să se înțeleagă că momentul nu putea fi mai nepotrivit.
Cuvântul poate avea și un sens de exactitate simplă: „A pus cartea taman în mijlocul mesei.” Aici, „taman” înseamnă pur și simplu „exact”.
Deși este un împrumut vechi, „taman” nu a dispărut din limba română. Îl întâlnim mai ales în vorbirea familiară, în literatura care reproduce graiul popular și în expresii cu o puternică valoare colocvială. Are un aer ușor arhaic sau regional, dar tocmai această nuanță îi dă farmec.
Este interesant că un cuvânt care în limba-sursă se referă la ideea de „complet”, „întreg” sau „exact” a ajuns în română să funcționeze mai ales ca un instrument de precizare. „Taman” este un cuvânt mic, dar foarte expresiv: atunci când îl folosim, nu spunem doar că ceva s-a întâmplat, ci subliniem că s-a întâmplat chiar atunci, chiar acolo sau exact în felul acela, iar uneori, această mică diferență dintre „atunci” și „taman atunci” este suficientă pentru ca o propoziție obișnuită să capete personalitate.
