PROF. CONSTANTIN STOENESCU: Nostalgia eșecului
În această vară prea fierbinte avem parte și de dușuri reci, așa cum ar fi rezultatele unui sondaj de opinie din care rezultă că mai mult de jumătate dintre români cred că era mai bine pe timpul regimului comunist.
Am simțit fiori reci și o furie mocnită la gândul că în imaginația publică comunismul tinde să se reabiliteze, să fie privit nu doar cu nostalgie, ci și ca o alternativă. Apoi, pentru că sunt o ființă rațională, am depășit starea emoțională de moment și m-am întrebat asupra cauzelor acestei opinii împărtășită de mai mult de jumătate dintre români, de unii dintre cei care au prins acele vremuri, dar și de alții care s-au născut după aceea și și-au format imaginea pornind de la diverse mărturii ale celorlalți.
CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/07/28/prof-constantin-stoenescu-companiile-de-stat-mosie-de-partid/
Desigur, orice sondaj de opinie este conjunctural și surprinde o stare de moment. În acest sens, s-ar putea spune că într-o perioadă de criză, în care cresc prețurile și taxele, iar veniturile stagnează, așa cum este aceea pe care o traversăm acum, persoanele afectate caută refugii și compensații, iar ordinea comunistă poate părea o amintire plăcută dacă este privită printr-o comparație care deformează realitatea, ceea ce este ușor de făcut, fiind vorba despre fapte catre s-au întâmplat în trecut și de înclinația psihologică de a păstra ceea ce a fost convenabil.
Cred însă că poate fi dată și o explicație a acestei atitudini prin luarea în considerare a eșecurilor pe două paliere, cel social-politic și cel personal. Așadar, preferința pentru comunism și părerea bună despre regimul dictatorial este rezultatul atât al unui eșec cumulat al clasei politice în anii post-decembriști cât și al unui eșec în proiectele individuale de viață.
Clasa politică nu a reușit să fie convingătoare în afirmarea diferenței dintre un regim dictatorial și unul democratic și pentru că ea însăși a fost constituită în anii 1990 din reprezentanți ai fostului regim, din „eșalonul al doilea”, adică din persoane ale căror minți au fost formate pentru a sluji un regim totalitar. Ei au fost apoi în situația de a face lumea nouă a economiei de piață și de a construi o societate democratică și au inoculat în societate, poate chiar involuntar, spiritul comunismului în diverse practici sociale, de la relațiile de servitute dintr-o ierarhie la lipsa de respect față de valorile lumii libere.
La nivel simbolic, în România nu a avut loc un proces al comunismului, iar liderii comuniști și nomenclaturiștii nu au suportat aproape niciun fel de consecințe, cu excepția cercului restrâns din jurul lui Ceaușescu. Punctul 8 al Declarației de la Timișoara nu a fost niciodată aplicat. De asemenea, în sistemul educațional nu a fost propagată o undă de adevăr despre comunism, ci s-a ajuns la diluarea istoriei așa cum se învață ea acum în școală, aruncându-se în derizoriu repere decisive ale unei educații democratice și patriotice. Au fost doar încercări în societatea civilă de a trezi conștințele adormite și de a forma noile conștiințe, însă comunismul a supraviețuit în conștiința publică drept o perioadă cu care se fac comparații de genul celora în care un bătrân își reamintește tinerețea.
Este foarte trist să constați că un tânăr îți spune tranșant că era mai bine atunci pentru că era mai multă stabilitate și că el preferă un asemenea regim politic. Or, se știe că cele mai dezvoltate societăți sunt cele dinamice și deschise, în care există concurență și competiție, în care sunt garantate liberățile și dreptatea, iar nu fixismul unor poziții care încremenesc societatea. Asemenea opinii au devenit posibile tocmai pentru că clasa politică nu a practicat jocul corect al unei societăți libere și competitive.
Eșecului global al clasei politice i se adaugă și eșecurile individuale. Dacă analizăm profilul social al nostalgicilor regimului comunist al dictatorului Ceaușescu atunci vom constata că cei mai mulți provin din mediul rural, au cel mult studii medii și au venituri mici. Altfel spus, lipsa modernizării economice, lipsa educației și lipsa banilor sunt condiții bune pentru nostalgia după comunism. Nostalgiile față de trecutul comunist al țării decurg din eșecuri personale actuale și din ele se naște iluzia salvării prin reîntoarcerea la „vârsta de aur”. Se dezvoltă astfel p mitologie colectivă care prinde rădăcini în mințile celor care se simmt mai confortabil dacă se supunn unei asemenea terapii compensatorii.
Din păcate, descoperim cu ușurință că în ultimii 35 de ani „s-a lucrat” la realizarea acestor condiții ale reîntoacerii idealizante spre trecut. Abia după intrarea în Uniunea Europeană au început să fie puse în aplicare programe de îmbunătățire a condițiilor de viață în mediul rural. Cât privește educația, aceasta a devenit un punct nevralgic al dezvoltării României, o vulnerabilitate care nu este doar un punct slab, ba chiar amenință capacitatea de progres a țării.
În fine, deși România a crescut pe medie, s-a tot spus, reușind cel mai mare grad de convergență cu Vestul dintre fostele state comuniste, dezvoltarea a fost inegală și discrepanțele s-au amplificat, transformând inechitățile într-o sursă latentă de conflict social. Se știe că statisticile pot fi mincinoase ca interpretare a faptelor chiar și atunci când spun adevărul. Dacă la o populație de o sută de cetățeni rezultă că într-o săptămână au fost mâncate o sută de fripturi, statistica va conchide că fiecare a mâncat o friptură. Realitatea poate fi însă mult diferită, în sensul că cele o sută de fripturi au fost mâncate de zece persoane, în timp ce celelalte nouăzeci așteaptă încă, compensându-și deficitul de bunăstare cu nostalgia și iluzia unui comunism care promite o revanșă
