PROF. CONSTANTIN STOENESCU: Simboluri identitare sacre și rețele sociale furtunoase

Un prieten căruia îi place să pescuiască pentru amuzamentul propriu grozăviile și absurditățile de pe rețelele sociale, cu toate dovezi concludente ale dezinformării, credulității și lipsei spiritului critic, îmi semnalează de această dată o posibilă furtună care ar putea fi declanșată de o situație în care un simbool identitar național cade pradă vulnerabilităților constitutive ale rețelelor sociale.

Pentru că s-au produs deja în mediul virtual unele reacții impulsive care atacă difuz și fără discernământ invocând conspiraționist slăbiciuni și complicități instituționale, dar și pentru că un simbol identitar precum imnul național este mai mult decât important pentru fiecare dintre noi, încerc o analiză rezonabilă care să permită depășirea unei false crize care poate duce la confuzie și la înțelegerea deformată a realității.

CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/06/23/prof-constantin-stoenescu-promisiunea-dez-privilegierii/

Totul pornește de la reîncălzirea unui fapt despre care s-a mai vorbit și la timpul producerii lui. În urmă cu mai mulți ani, la 29 aprilie 2020, a fost încărcat pe Facebook un videoclip în care „Royal Engineers”, un grup de tineri din Suceava,  interpreta Imnul Național „Deșteaptă-te, române” la o întrunire pe teme de robotică desfășurată în Indiana, Statele Unite ale Americii. La scurt timp după publicarea clipului rețeaua digitală a semnalizat că au fost detectate suprapuneri cu o altă înregistrare îm limba maghiară, intitulată „Ébredj Fel, ó, Román”, încărcată anterior, în anul 2018. Facebook a afișat mesajul „Acesta este conținut protejat cu drepturi de autor deținut de The State 51 Conspiracy”, un studio muzical din Londra. Drept urmare, videoclipul tinerilor români a fost blocat.

De aici inflamarea și reaprinderea spiritelor vigilente care văd în această  întâmplare o reconfirmare a alarmelor naționaliste perpetue pe care le lansează cu privire la conspirațiile care ne pândesc și slăbiciunile pe care le avem, de unde nu mai este decât un pas până la acuzații care duc spre trădătorii de neam și de țară. Asemenea reacții, departe de a ne folosi în vreun fel la rezolvarea problemelor nu au decât consecințe manipulatorii asupra conștiințelor înflăcărate care în locul unei informări corecte și al unei analize lucide se lasă alimentate de tot felul de bazaconii și se prind în scenarii elucubrante.

Dacă disecăm la rece acest fapt descoperim în cele din urmă vulnerabilități ale rețelelor sociale în prizonieratul cărora se află mințile infestate cu o încredere oarbă în acestea. Este un cerc vicos al dependenței de rețelele sociale, o consecință a faptului că se ajunge la o dependență care elimină dimensiunea unei reații critice de punere la îndoială, ca și cum tot ce zboară pe rețele ar fi supremul adevăr. realitatea virtuală, cu „gogorițele” ei cu tot devine mai puternică decât lumea reală și începem să locuim în minciună și falsitate fără a mai avea capacitatea de a discerne între adevăr și vrăjeală, aceasta din urmă fiind uneori rău intenționată. Ajung astfel să atenționez alarmat asupra acestei tendințe de a da crezare informației care circulă pe rețele fără a o supune unei examinări critice. Indiscutabil, văd aici mari neajnsuri în modul în care se face educația în actuala socitetate în care noile tehnologii ale informației și comunicării au preluat inițiativa și generează o diversitate de noi riscuri de la cele individual psihologice la cele care distorsionează comunicarea la nivel social.

CITEȘTE ȘI:  https://monitorulzilei.ro/2025/06/17/prof-constantin-stoenescu-buffalo-bill-si-arta-simulacrului/

Și, chiar dacă risc să par un partizan al controlului social într-o societate pe care noile tehnologii o fac să fie deschisă în beneficiul cetățenilor și al valorilor libertății, nu pot să nu remarc pericolul ca instrumentalizarea noilor tehnologii să ducă la confuzie și anarhie, la proliferarea dezinformării și a unor forme de manipulare, la o intruziune perfidă și, posibil, uneori violentă, în forme soft, în viața personală, ajungându-se până la iluzionarea unor forme de liber arbitru care ascund manipulări bine marketizate

În cazul de față, confuzia care se face, voit sau nu, este între drepturl de proprietate intelectuală, orice autor având drepturi legitime asupra creației sale, și creațiile care aparțin domeniului public, sunt patrimoniale și nu pot fi confiscate de nimeni. Aceasta este o dezbatere mai veche și care a produs deja sistematizări conceptuale lămuritoare.  Vorbim de bunuri publice, dacă vreți, așa cum este aerul pe care îl respirăm, ori cunoașterea pe care o împărtățim. Vorba aceeea, nu poți să mănânci și să ai același măr în același timp, dacă l-ai mâncat sau i l-ai dat lui Gigel, nu-l mai aici. Altul este statutul bunurilor imateriale, inefabile prin natura lor, capabile să se distribuie fără să se împartă, căci dacă învățăm ceva de la altcineva nu înseamnă că îi preluăm cunoștințele pe care le avea tot așa cum i-am mânca mărul.

Acest domeniu al bunurilor simbolice, amplificat de folosirea noilor tehnologii ale informației și cumunicăriiș are nevoie urgent de reglementări la nivel național, la nivelul regional al Uniunii Europene și la nivel global. Am văzut cu toții, chiar am simțit-o pe propria piele, ce efecte poate avea manipularea pe rețelele sociale, cât de ușor pot fi sucite mințile unui grup de oameni dacă aceștia nu au capacitatea critică de a deosebi informația reală de fake news-ul ambalat atrăgător.

CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/06/10/prof-constantin-stoenescu-intre-coarnele-taurului-si-coada-pisicii/

Desigur, este vorba aici și despre responsabilități la diverse niveluri. În cazul de față, firește, nu poate fi vorba de niciun fel de drepturi exclusive asupra Imnului Național, deținătorul neputuând fi altcineva decât statul. Poate că ar fi nevoie însă de o îmbunătățire a legislației la diverse niveluri, astfel încât să fie precizat statutul special al unor simboluri identitare colective care sunt utilizate de state sau de alte grupruri umane. Dar aceasta nu înseamnă că nu ne va rămâne responsabilitatea pentru a ne asuma propriile credințe și convingeri, iar dacă acestea sunt eronate și duc la consecințe rele pentru noi nu înseamnă că putem da vina pe alții și noi să ne păstrăm ingenuitatea. În cele din urmă, lumile virtuale de care beficiem cu ajutorul noilor tehnologii nu ne sunt băgate pe gât, dar dacă nu vom construi la nivel personal mecanisme de protecție, adică nimic altceva decât capacitatea de a gândi critic, atunci vom ajunge să îngurgităm orice și să fim vicitme sigure ale oricărei strategii de manipulare.

Rămâne această problemă a gestionării conținuturilor online. În urmă cu mai mulți ani făcea furori în Statele Unite o carte care anunța sfârșitul expertizei și apariția unei noi societăți în care experții reali nu mai au autoritate și în care intelectualii veridici nu mai sunt transmițători ai sensului, ci fiecare dă crezare la ce vrea și ce îi place, nu mai are nevoie să caute un adevăr de vreme ce are deja o părere.

Acea lume a venit, este lumea în care trăim acum, o lume care prin desacralizare riscă să-și piardă identitatea. Aceasta-i mare provocare pe care trebuie să o înfruntăm cu orice preț, fie acesta și o atitudine fermă, critică și parcimonioasă față de lumile virtuale. Să nu uităm însă că un tirbușon rămâne un tirbușon numai dacă există sticle care au dopuri de plută pe care trebuie să le scoatem.