PROF. CONSTANTIN STOENESCU: Plonjon imponderabil într-o bulă socială
Pentru a mă curăța psihedelic de zgura campaniei electorale care tocmai s-a încheiat fac terapie prin muzică și ascult „Communication breakdown”, vestita piesă a trupei Led Zeppelin.
Merg mai departe și mă gândesc că societatea românească nu este scindată doar de o ruptură de comunicare. Într-adevăr, deși încă ne mai înțelegem cu privire la unele contexte cotidiene ale supraviețurii, în sensul că o propoziție precum „Iarba este verde” are același înțeles pentru toți vorbitorii, în alte privințe aproape că vorbim limbaje diferite și uneori, atunci când este vorba despre chestiunile politice ale zilei, începem să tindem spre intraductibilitate, ca și cum am fi împachetați în carcase lingvistice care nu au nimic în comun.
Al doilea nivel al rupturii este cel psihologic. Firește, este firesc să avem emoții diferite și opuse, să ne reprezentăm în mod diferit lumea în relație cu subiectivitatea noastră, însă în ultima vreme a apărut în societatea noastră un factor, cel al preferințelor politice, de uniformizare a reacțiilor emoționale și de configurare a două grupuri populaționale distincte, opuse emoțional. Situația este asemănătoare cu a experimentelor gestaltiste în care aceeași pată de cerneală este văzută în mod diferit, uneori rață, alteori iepure. Diferența este că în aceste experimente același subiect se putea converti de la o reprezentare la alta, pe când în cazul scindării lumii noastre, acest lucru pare să nu mai fie cu putință. Fiecare rămâne condamnat să conviețuiască cu iepurele sau rățișoara lui.
Al treilea nivel al fracturii este cel existențial, să-l numim ontologic. Înțeleg prin aceasta simplul fapt că trăim în lmui diferite, ori lumi paralele, ca și cum ar fi două Românii simultate care nu mai au nimic în comun și nu se vor mai întălni niciodată. Cele două lumi diferă în toate privințele, au valori diferite, mergând chiar până acolo încât ceea ce este bun într-una este rău în cealaltă, realități factuale divergente, căci într-una Pământul este rotund pe când în cealaltă s-ar putea să fie plat, ba chiar și eroi diferiți, cel la care se fac închinăciuni într-o lume fiind stigmatizat ireversibil, fără nici o șansă de mântuire, în cealaltă.
Am plonjat într-una dintre aceste lumi, „din sfera mea venind cu greu”, și pot spune că experiența a fost dureroasă prin sesizarea potențialului distructiv pe care îl are această polarizare în valori și convingeri a societății românești.
Doar într-o singură zi mi s-au întâmplat atât de multe care pot fi încadrate simptomatic sub diagnosticul rupturii. Dimineața, când să intru pe ușa unei instituții, sunt oprit de blândul cerber al porții cu rugămintea de a-i da o lămurire. „Ce facem, începe războiu?”, mă întreaba el cu vădită preocupare. Mă arăt mirat și el îmi spune că pe o rețea de socializare a văzut tancuri care se îndreaptă spre granișe ți corturi de campanie care se ridică pentru a găzdui soldați. Îi răspund în glumă, „Poate a început pe acea rețea!”. El pricpe ironia mea și recunioaște, „Da, nu am mai văzut în altă parte știrea asta”. La prânz ies să iau un sendviș și pe drum trec pe lângă un bărbat vânjos care vorbea la telefonul mobil cu un altul: „Ce faci? Pleci cu mine din țară dacă ne cheamă ăștia la armată? I-am zis și lui nevastă-mea că nu stau să fiu împușcat!”. Spre amiază am luat un taxci pentru a ajunge la gară și după un schimb de amabilități cu șoferul acesta îmi zice supărat, „Vine prăpădul! Ne bagă TVA de 24 și impozite duble la tot ce mișcă!”. Ajung la gară, iau biletul și mă urc în tren. Îmi găsesc locul și în timp ce mă așez aud conversația celor de pe bancheta din față: „Francezii ăștia au fost goniți din Africa, noi îi luăm de buni!”. Mersul lent al trenului creează un prilej pentru o conversație, inevitabil, ajungem la temele politice ale zilei, eu încerc un comentariu critic cu privire la afirmațiile făcute, însă nu sunt deloc pe placul lor, așa că sunt îndată părăsit, bărbatul își ia femeia și se duc pe alte două locuri, departe de mine.
Cam aceasta-i zona de ruptură în care am ajuns prin ignoranță și dezinformare. Desigur, nu este deloc confortabil să fii prins între asemenea lumi, fake-uri ideologice generate de vrăjeli politicianiste. Se repetă, într-un fel, dar cu alte nuanțe ideologice, acea suveică a anatemizării după șablonul „Cine nu-i cu noi este împotriva noastră”, ceea ce duce inevitabil la plasarea oricui are o altă opinie în pozția de dușman. Este o dezbinare periculoasă și degradantă care nu duce decât la rătăciri și irosiri de tot felul. Desigur, avem un deficit bugetar uriaș, discrepanțe, decalaje și inechități flagrante, precum și numeroase urgențe economice, dar cred că ceea ce ne poate ucide ca popor capabil să se îndrepte coeziv spre un scop este actuala criză de identitate generată de schizoidia politică. Paradoxal, dezbinarea politică poate aduce avantaje de audiență celor care sunt pe val și le poate consolida pozițiile în tranșeele luptei politice, însă chiar aici începe eșecul unei reforme economice și sociale autentice.
De aceea, cred că șansele noastre de vindecare stau nu în promisiunile politicienilor, ci în forța societății civile ca societate deschisă de a configura o agendă a priorităților. Iar prima dintre ele este chiar ieșirea (sau scoaterea) politicienilor din propriile bule în care glisează imponderabil.
