Ce a cauzat moartea Papei Francisc?

Papa Francisc a decedat luni, 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, în urma unui accident vascular cerebral care a dus la comă și insuficiență cardiacă ireversibilă, a anunțat Vaticanul. Contrar speculațiilor inițiale, decesul său nu a fost provocat de pneumonie, ci de o complicație majoră a stării sale de sănătate.
Conform certificatul de deces semnat de directorul medical al Vaticanului, Andrea Arcangeli, pontiful a murit la ora locală 7:35 (5:35 GMT), în apartamentul său din reședința Casa Santa Marta din Vatican. Decesul a survenit după o perioadă lungă de suferință, în care Papa Francisc a fost internat din cauza unor probleme respiratorii grave, ce l-au ținut sub tratament timp de 38 de zile la spitalul Gemelli din Roma.
Potrivit istoricului său medical, Papa Francisc a suferit anterior un episod sever de insuficiență respiratorie acută, cauzată de o pneumonie bacteriană bilaterală, precum și bronșită cronică, hipertensiune arterială și diabet. Aceste afecțiuni au fost complicate ulterior de un accident vascular cerebral, care a dus la comă și, în cele din urmă, la insuficiență cardiovasculară ireversibilă.
Certificatul de deces a fost confirmat de o electrocardiogramă, iar buletinul medical detaliază cauzele clare ale morții. Acesta subliniază că, în conformitate cu „știința și conștiința” sa, acestea sunt factorii principali care au condus la dispariția pontifului.









