ExterneȘtiri

Testamentul Papei Francisc: cum a ales Pontiful să fie înmormântat

Pe 21 aprilie, în seara morții sale, Vaticanul a făcut public testamentul papei Francisc, în care acesta a lăsat instrucțiuni clare cu privire la locul înmormântării și ultimele sale dorințe.

În documentul său, pontiful a cerut să fie înmormântat într-un mormânt simplu, fără niciun decor special, în bazilica Santa Maria Maggiore din Roma, aproape de icoana Fecioarei Maria ”Salus Populi Romani”.

Pontiful argentinian a subliniat că mormântul său să fie „direct în pământ”, cu o singură inscripție: „Franciscus”. Testamentul reflectă dorința sa de modestie și simplitate.

Cuvinte de pace și speranță

În testament, Papa Francisc își exprima și sentimentele legate de suferința din ultima perioadă a vieții sale, menționând că aceasta a fost oferită „pentru pacea în lume și fraternitatea între popoare”. El a mulțumit celor care i-au fost aproape și celor care vor continua să se roage pentru el.

Pontiful a încredințat viața sa Maicii Domnului și a dorit ca ultima sa călătorie pământească să se încheie în acest sanctuar marian, un loc pe care îl vizita frecvent pentru a se ruga și a-și încredința intențiile.

Instrucțiuni financiare și rugăciuni finale

Papa Francisc a indicat, de asemenea, că cheltuielile legate de pregătirea înmormântării să fie acoperite dintr-o sumă destinată acestui scop, pe care a lăsat-o deja în grija unui colaborator apropiat. În final, pontiful a încredințat destinul său în mâinile lui Dumnezeu, cerând răsplată pentru cei care i-au fost alături.

Testamentul, datat 29 iunie 2022, reflectă esența modestiei și profundei sale spiritualități, fiind un testament al unei vieți dedicate slujirii divinității și oamenilor.

Sursa foto: facebook

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button