Planul de țară, garantul strategic al continuării dezvoltării României

România nu a avut în ultimii 35 ani nici un Plan de Ţară pe termen lung. A avut obiective importante stabilite mai degrabă din afara României şi susţinute din interior, dar niciodată un plan, o strategie complexă, în toate domeniile,  proprie, pe termen mediu și lung care să pună interesele României și dezvoltarea economiei în centrul său pe termen lung şi care să fie respectată şi aplicată de toate partidele, de toate guvernele, indifferent de culoarea politică. Diferenţele ideologice şi de abordare doctrinară sunt de înţeles, însă pe obiective majore de dezvoltare şi modernizare a României, avem nevoie de o viziune integrată şi unică.

Singurele documente programatice din perioada post decembristă, asumate politic, au fost programele de guvernare și strategiile nationale de apărare, cu documentele subsumate acestora, impuse de către Constituția României și de Legea nr. 45 din 01/07/1994, legea Apărării Naţionale a României.

Scopul fundamental al unui Guvern, ca autoritate publică, este realizarea intereselor naţionale, prin politici economice şi sociale dar nu există un document prin care să fie stabilite clar și fără echivoc interesele vitale și foarte importante ale țării, asumat de către toate partidele politice importante, de la care nici un program de guvernare nu ar trebui să se abată.

Continuitatea este absolut necesară, cine garantează continuitate, un guvern care vine și schimbă strategii? De ce nu generăm odată o strategie multipartinică, ca să depășim problemele politice, fără populisme, fără critică de opoziție? . Programele de guvernare ar trebui să fie o cale de urmat, o modalitate de îndeplinire a obiectivelor din planul de țară.

În ultimii 35 de ani, România a avut 20 de  premieri și 20 guverne, cu o medie de viață a fiecărui guvern de sub 2 ani, preocupate mai mult de jocurile de putere decât de proiecte de tară pe termen mediu și lung. Chiar dacă programatic, aveau o viziune pe termen mediu, întotdeauna a lipsit timpul fizic pentru punerea acestora în practică.  Având în vedere parcursul precedent, nu se întrevede o perspectivă de stabilitate și de mai multă maturitate a actului politic, deci, dacă ne dorim să avem o viziune pentru România și un stat puternic, avem nevoie de acest plan de țară, care să stabilească clar care sunt interesele vitale și foarte importante ale țării, în ce direcție trebuie canalizate resursele țării și în ce scop trebuie să folosească statul instrumentele sale de putere, în așa fel ca fiecare guvern, indiferent de orientarea sa politică, să stabilească politicile economice, de populație şi sociale care să ducă la respectarea intereselor statului.

Întrebarea cheie a unui plan de țară ar trebui să fie: care e pasul următor care se pregătește să îl facă omenirea astfel încât ceea ce facem astăzi să răspundă anticipativ la noile provocări?.

Proiectarea viitorului dezirabil, orientat de interese și valori, principii și aspirații pozitive, este necesară și există țări care s-au angajat deja pe această cale. Ceea ce se întâmplă astăzi, de exemplu, în tot mai multe industrii reprezintă o adevărată ruptură față de ceea ce erau până nu de mult considerate producție și produse de vârf. Această a cincea sau chiar a șasea revoluție industrială reconfigurează  inteligența artificială, inovația tehnologică, producția mașinilor și echipamentelor industriale și utilizarea acestora. Următoarea revoluție digitală este adusă de inteligența artificială, de calculatoare cuantice, de lasere, nanotehnologii, blockchain și Internetul creierelor, așa-numitul ”brain net”. Întrebarea este: noi suntem pregătiți pentru această nouă revoluție industrială? Iar pentru a contribui și a valorifica beneficiile este nevoie de o populație – în sensul cel mai cuprinzător al termenilor – sănătoasă, educată și prosperă. În esență, dacă mă uit la ce s-a întâmplat în România în ultimele 3 decenii, noi am ratat constant momente critice. Am întârziat din multe puncte de vedere, inclusiv în ceea ce privește decizii strategice.

Noile tehnologii comprimă istoria și resetează valori, paradigme de dezvoltare economică. Noi încă ne raportăm la indicatorul de convergență al PIB per capita, dar lumea a avansat și o face altfel, se raportează la indicatori de viață și de bunăstare.

De aceea, pentru a evita decuplări costisitoare de la mersul societății, cred că proiectul de țară reprezintă un imperativ major al prezentului.

Obiectivul strategic naţional ar trebui să fie prosperitatea, securitatea  și  demnitatea românilor, iar ţara să ajungă acolo unde merită, conform potenţialului natural, economic şi uman pe care îl deţine. România trebuie să devină un lider în Balcani şi în Europa, pe teme mari şi precise. Avem toate atuurile pentru a depăşi nivelul statelor Uniunii Europene (UE) la principalii indicatori ai dezvoltării sustenabile în domeniile economic, social şi uman.

Planul de țară, într-un format mult mai largit și mult mai detaliat trebuie să fie  rezultatul unei  teme de cercetare  în care să fie implicați  academicieni, cercetători, oameni de știința și specialiști din toate domeniile societății și din toate ramurile ecomomice și culturale. După finalizare, tema de cercetare trebuie să fie validată și asumată de partidele principale care vor forma guvernele următorilor ani.

Un plan de țară propus de guvernul în funcţiune trebuie aprobat prin lege de Parlament, cu obligativitatea gestionării ei de către toate guvernele care urmează.

Odată aprobată, legea trebuie să fie urmată de strategii întocmite la nivelul tuturor ministerelor implicate. Trebuie respinsă definitiv orice tentaţie de discontinuitate în proiecte începute, considerate fundamentale pentru România şi adoptate prin lege, ca şi orice tentaţie de a priva o strategie de resursele programate pentru a fi tradusă în viaţă. Aceasta este singura garanţie pentru realizarea convergenţei reale a României, cu sublinierea că reprezentarea de orice fel trebuie să fie însoţită de competenţe autentice