O mărturisire colectivă a traumei din copilărie într-un spectacol la teatrul EXCELSIOR

Un spectacol de teatru neconvențional, creat și jucat de o trupă de adolescenți de la Colegiul Național „Sfântul Sava”, sub îndrumarea actriței Raluca Botez, a transformat scena Teatrului Excelsior într-un spațiu de vindecare profundă, atât pentru tineri, cât și pentru părinții lor. Intitulat „NU Academia de Studii Economice”, spectacolul a fost mai mult decât o piesă de teatru: a fost o mărturisire colectivă despre abandon, divorț, abuz, preferințe între frați și căutarea iubirii.

„Nu e despre diplome, ci despre supraviețuire”

Piesa, prezentată în cadrul Festivalului Vocea Teatrului Licean Bucureștean, a surprins publicul prin sinceritatea sa brutală. Nu a fost un spectacol despre carieră sau studii superioare, ci despre copilărie și traumele tăcute. Fiecare tânăr actor a urcat pe scenă pentru a-și împărtăși propria poveste, transformând durerea în forță și rușinea în voce.

Una dintre eleve, Antonia, a vorbit cu o claritate uimitoare despre abandonul trăit în copilărie, când, la doar trei luni, a fost lăsată în grija bunicilor. Din monologul său emoționant, părinții prezenți în sală, inclusiv mama ei, au înțeles cu inima sfâșiată cum o decizie luată „cu cele mai bune intenții” a lăsat o rană profundă.

„Am trimis-o la terapie. Dar abia pe scenă am ascultat-o cu adevărat”, a mărturisit mama Antoniei, care a realizat că ani de terapie nu au reușit să o facă să înțeleagă la fel de bine durerea fiicei sale precum a făcut-o acest monolog public.

Superputeri născute din traumă

Fiecare adolescent a prezentat un personaj cu o „superputere”, care s-a dovedit a fi, de fapt, un mecanism de supraviețuire dezvoltat ca răspuns la o traumă.

• Un tânăr, a cărui bunică suferă de demență, a călătorit în timp pentru a-și aminti poveștile spuse de ea.
• O fată, provenind dintr-o familie divorțată, a „oprit timpul” pentru a prelungi un moment fericit alături de ambii părinți.
• O altă tânără a „devenit invizibilă” în spital, preferând singurătatea în locul însingurării.
• Un băiat și-a descoperit „super-reflexul” în urma unei bătăi primite acasă pentru un rezultat slab la un test.

Spectacolul a adus în lumină și alte probleme cu care se confruntă tinerii: presiunea competiției, traiul în umbra unui frate „perfect” și nevoia de a-i alina pe ceilalți pentru a se simți văzuți.

Un manifest și o oglindă pentru părinți

Spectacolul a funcționat ca o oglindă crudă pentru părinții din sală, forțându-i să-și reevalueze propriile decizii. Mulți au realizat că, în efortul de a le oferi copiilor „tot ce e mai bun”, au lăsat în urmă răni emoționale adânci.

„Ei au înregistrat tot. În tăcere. În suflet. Iar acum, au avut curajul să ne pună în față o oglindă”, a concluzionat unul dintre părinți.

La finalul reprezentației, sala a fost cuprinsă de un val de emoție. Părinți în lacrimi și-au îmbrățișat copiii, conștienți că cel mai important lucru pe care îl pot face este să asculte, să recunoască și să fie prezenți, chiar dacă trecutul nu poate fi schimbat.

Spectacolul „NU Academia de Studii Economice” este, așadar, mai mult decât o reprezentație artistică; este un manifest. Mesajul său este clar: această generație de adolescenți cere să fie văzută, auzită și acceptată cu tot cu rănile sale. Superputerea lor nu este una fantastică, ci una reală și profundă: vocea.

Spectacolul se dorește a fi prezentat și pe alte scene, pentru a ajunge la cât mai mulți părinți și a-i ajuta să înțeleagă mai bine cum cresc copiii în tăcere, așteptând să fie iubiți și înțeleși.