TITI SULTAN: Dizolvarea Parlamentului și declanșarea de alegeri anticipate constituie o sancțiune?
Dizolvarea Parlamentului este o situație de excepție și reprezintă fie o sancțiune la adresa legislativului în situații limită de incalcare a prevederilor constituționale și de blocaj al activității instituțiilor satului, fie, de cele mai multe ori, o manevră prin care puterea parlamentară dorește o recâștigare a încrederii cetățenilor și o prelungire a perioadei de guvernare.
De altfel, această a doua situație este utilizată cel mai des de către unele state cu democrație consolidată, având în vedere că, la un moment dat, găsindu-se în impas, recurg la această opțiune politică. Dizolvarea Parlamentului trebuie însă analizată în strânsă relație cu posibilitatea declanșării unor alegeri anticipate, iar aceste alegeri nu pot fi organizate decât dacă se dizolvă Parlamentul. Or, alegerile anticipate reprezintă modalitatea prin care partidul (sau coaliția) care are majoritatea parlamentară dorește la un moment dat fie o prelungire a mandatului, fie o consolidare a încrederii de care se bucură între alegatori.
Așa cum este reglementată procedura dizolvării Parlamentului în România, ea nu este nicidecum o sancțiune la adresa legislativului. În alte state precum Austria, dizolvarea Parlamentului poate veni ca o sancțiune pe fondul ivirii unui conflict între Parlament și Președinte, conflict din care Președintele iese invingator în fața electoratului.
Este situația suspendării de către Parlament a Președintelui și, în urma organizării referendumului pentru demiterea Președintelui, acesta este reconfirmat în funcție de către electorat. În această situație, Parlamentul este dizolvat deoarece el nu mai reprezintă voința alegătorilor. În România, neexistând această posibilitate, ci doar dizolvarea Parlamentului în condițiile dispozițiilor art. 89 din Constituție, este aproape imposibil de realizat o dizolvare a forului legislativ. În România, atribuția de dizolvare a Parlamentului revine exclusiv șefului statului însă în anumite condiții și conform unor proceduri speciale. Parlamentul nu se poate autodizolva. Pentru dizolvarea Parlamentului este nevoie de colaborarea și cooperarea ambelor instituțiil reprezentative ale statului- Parlamentul și Președintele.Măsura dizolvării Parlamentului se dispune într-o situație prevăzută expres în textul constituțional. Ea trebuie să fie rezultatul eșecului formării Guvernului.
Astfel, dacă Parlamentul nu acordă votul său de încredere pentru formarea Guvernului, de cel puțin două ori în termen de 60 de zile de la prima solicitare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare. Observăm mai întâi că dizolvarea Parlamentului este o posibilitate pe care o are Președintele și nicidecum o obligație. Dacă el nu dorește să recurgă la această modalitate o poate face.
În România a fost lansată de trei ori ideea organizării de alegeri anticipate. Prima dată, în anul 2003, motivată de dorința Guvernului de atunci de a-și prelungi activitatea încă 4 ani până la momentul aderării României la Uniunea Europeană. apoi în anul 2005, generată de dorința partidelor care au format noul Guvern de a-si consolida poziția de majoritate parlamentară.
O a treia situație în care România a fost foarte aproape de organizarea alegerilor anticipate, a constituit-o criza politică din anul 2021 care a început la 1 septembrie 2021 între USR PLUS și PNL (membrii ai Guvernului de coaliție al Cabinetului Cîțu împreună cu UDMR), după ce reprezentanții USR PLUS au boicotat ședința de Guvern deoarece nu erau de acord cu modul de adoptare a programului ,,Anghel Saligny”. În aceeași zi, premierul Florin Cîțu îl demite pe ministrul USR al Justiției, Stelian Ion, după ce acesta a refuzat aprobarea programului. Pe 6 septembrie 2021 coaliția de guvernare s-a rupt, copresedinții USR, Dan Barna și Dacian Cioloș, au anunțat că toți miniștrii se vor retrage din cabinet pe 7 septembrie. În aceeași zi, Florin Cîțu remaniază toți secretarii de stat, prefecții și subprefecții puși de USR PLUS.
După ce la data de 5 octombrie 2021 Guvernul Cîțu este demis prin moțiune de cenzură, ulterior, pe 11 octombrie 2021, Președintele Klaus Johannis a convocat consultări cu toate partidele politice reprezentate în Parlament, în urma cărora Președintele USR Dacian Cioloș este nominalizat de Johannis să formeze un nou Guvern. Potrivit dispozițiilor art.103 alin.2) din Constituție ,,candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului”, iar alin.3) al art.103 din Constituție dispune că,, Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor”.
Având în vedere aceste dispoziții, la data de 20 octombrie 2021, în urma ședinței care a reunit cele adouă Camere, propunerea de investire a lui Dacian Cioloș și a Cabinetului său a picat cu 88 de voturi pentru, 184 împotrivă și 0 abțineri. Apoi, pe 21 octombrie 2021, președintele Klaus Johannis l-a desemnat pe Nicolae Ciucă să formeze noul Guvern, dar, acesta din urmă, nereușind să obțină sprijinul majorității parlamentare, și-a depus mandatul de premier desemnat.
Având în vedere dispozițiile constituționale ale art. 89 alin.1) din Constituție potrivit cărora ,,după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”.
Creându-se o situație de instabilitate politică (generată și de împrejurarea că se strângeau semnături pentru inițierea procedurii de suspendare și ulterior de demitere a Președintelui României), Klaus Johannis a decis aducerea PSD la guvernare, formându-se coaliția PSD- PNL- UDMR, ceea ce a dus la sfârșitul crizei politice prin învestirea de către Parlament cu 318 voturi pentru a Guvernului Ciucă. O situație aparte o constituie exercitarea în mod discreționar a atribuțiilor Președintelui României în privința desemnării candidatului la funcția de prim-ministru ( împiedicând formarea unui Guvern.cu scopul de a dizolva Parlamentul si de a ajunge la alegeri anticipate ), prin încălcarea, in mod direct sau indirect, a următoarelor principii sau dispoziții constituționale:
– principiul colaborării loiale între instituțiile publice, derivat din art.1 alin.4) din Constituție;
– obligația constituțională de a veghea la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, înscrisă în art.80 alin.2) din Constituție teza I;
– obligația constituțională de a exercita funcția de a exercita funcția de mediere între puterile statului, înscrisă în art.80 alin.2) din Constituție teza a II-a.
Prin acest demers, Președintele României ar nesocoti și ar deturna de la scopul prevăzut de legiuitorul constituant dispozițiile imperative consacrate în art.103 alin.1) din Constituție încălcând ( sau nesocotind ) voința majorității parlamentare. Respingând propunerea de premier formulată de o majoritate parlamentară, Președintele României va declanșa un conflict juridic de natură Constituțională, împiedicând formarea unui Guvern, cu scopul declarat de a dizolva Parlamentul și de a ajunge la alegeri anticipate. Or, art.89 alin.1) din Constituție prevede dizolvarea Parlamentului ca mijloc de rezolvare a crizei guvernamentale, nerezolvată de către Parlament ca urmare a faptului că nu acordă votul de încredere unui Guvern, după două încercări eșuate și împlinirea unui termen de 60 de zile, scopul fiind alegerea unui nou Parlament care să poată rezolva criza. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale,, Candidatul desemnat de Președinte la funcția de prim-ministru nu reprezintă alegerea exclusivă a Președintelui, ci reprezintă rezultatul unor consultări și/sau negocieri dintre acesta și partidul politic care are majoritatea absolută în Parlament sau a celor parlamentare, dacă nu există o atare majoritate (decizia CCR nr.875 din 19 decembrie 2018)”.
Ca urmare, în cadrul procedurii reglementate de art. 103 alin.1) din Constituție,, nu se poate ignora nici rezultatul electoral al competitorilor electorali, dar nici finalitatea procedurii, respectiv desemnarea unui candidat care să poată asigura coagularea unei majorități parlamentare în vederea obținerii votului de încredere.
De aceea, Președintele României, neputând avea rol de decident în această procedură, ci de arbitru și mediator între forțele politice, are doar competența de a desemna drept candidat pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în cazul în care nu există o asemenea majoritate, pe reprezentantul propus de alianța politică sau partidul politic care poate asigura susținerea parlamentară necesară obținerii votului de încredere al Parlamentului (decizia CCR nr.80 din 16 februarie 2014)”.
Altfel fiind, consultarea partidelor politice de către Președintele României, în vederea desemnării candidatului la funcția de prim-ministru, nu este un act formal, ci trebuie să fie realizată în mod sincer și responsabil, astfel încât față de persoana desemnată de Președinte în urma consultării să se formeze convingerea că va reuși să obțină susținerea majorității parlamentarilor, așadar, votul de încredere pentru noul Guvern.
În concluzie, desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru cu scopul de a provoca o criză politică de natură să conducă la alegeri anticipate, implicând, ca etapă intermediară, dizolvarea Parlamentului, determină ca ceea ce constituie, în mod obișnuit, efectul unor încercări nereușite de a forma un nou Guvern, să se transforme într-un scop declarat, urmărit și asumat de autorități publice de rang constituțional. Or, o asemenea conduită contravine în mod flagrant spiritului Constituției și loialității constituționale.
