PROF. GHEORGHE BICHICEAN: LINIA ROȘIE ȘI COȘUL DE GUNOI AL DEMOCRAȚIEI

În România democrația pare să fi intrat într-o fază nouă: aritmetica parlamentară a devenit opțională, iar majoritatea celor 233 de voturi  o cifră decorativă, bună eventual pentru manualele de aritmetică politică.

A fost cea de-a patra nominalizare pentru funcția de prim-ministru. Și, privind retrospectiv, parcă începe să se contureze un scenariu pe care PSD nu l-a înțeles nici după patru episoade. La prima nominalizare, cea a lui Eugen Tomac, nu i s-a cerut să producă miraculoasa majoritate de 233 de parlamentari. Nu era nevoie de matematică, ci de aritmetică parlamentară. A fot suficientă nominalizarea. Numai că Eugen Tomac a făcut ceva absolut neașteptat în politica românească: și-a depus mandatul primit de la președinte.

O lovitură neașteptată. Probabil că, pentru o clipă, chiar și Constituția a ridicat sprânceana.

A urmat Adrian Veștea. Același scenariu: fără să i se impună demonstrația celor 233, fără ca aritmetica Parlamentului să devină criteriu esențial și fără consultări care să pară să fi avut consecințe reale. Rămânea memorabila logică prezidențială: „V-am consultat o dată.” Adică, în traducere liberă: consultarea s-a făcut. Rezultatul consultării este… nominalizarea pe care o aveam deja în minte.

A venit apoi Siegfried Vasile Mureșan. Aici lucrurile au devenit ceva mai interesante. Președintele Dan a explicat că aceasta ar fi fost singura propunere capabilă să coaguleze o majoritate, venind din partea a trei formațiuni politice.

Dar nici majoritatea aceea nu a rezistat. A căzut. Și odată cu ea, poate, și ultima speranță că aritmetica parlamentară mai are vreun cuvânt de spus. Am discutat deja despre „linia Siegfried”. Și am putea spune că linia respectivă nu a rezistat.

Dar iată că, după atâtea încercări, apare o nouă linie: Linia roșie. După îndelungi consultări, formale, informale și, probabil, para-normale, președintele Dan a ajuns la o nouă nominalizare: Luca Niculescu. Așa ar fi rezultat din consultări. Sau, cel puțin, aceasta este partea oficială a poveștii. Partea neoficială pare să fi avut însă un moment deosebit de interesant: îmbrânceli pe scări la Cotroceni.

Trebuie să recunoaștem că democrația românească produce uneori și literatură: îmbrânceli la Cotroceni. Rima este aproape perfectă. Și tocmai când credeam că am înțeles mecanismul, vine marea surpriză. PSD propune pentru funcția de prim-ministru pe Sorin Grindeanu. Propunere este trimisă direct în… Junk. Nu în coaliție, nu în negociere, nu în „mai discutăm”, nu în „să vedem majoritatea”.

Direct în folderul acela electronic în care ajung mesajele pe care nu le-ai cerut și pe care nici nu intenționezi să le citești. Junk !

Aici este momentul în care PSD ar fi trebuit să înțeleagă ceva. Nu acum, nu după patru nominalizări, ci încă de la prima. Nu a înțeles că linia roșie nu era pentru AUR. Linia roșie era pentru PSD. AUR a avut doar neșansa de a fi de partea cealaltă a liniei. PSD, în schimb, a ajuns acolo după ce a încercat de patru ori să treacă prin ea. Și nu a observat că linia devenise din ce în ce mai groasă. Pentru că PSD are cea mai mare reprezentare parlamentară ? Nu contează. Pentru că aritmetica parlamentară ar trebui să conteze ? Nu neapărat.

Pentru că o majoritate se construiește cu voturi ? Aparent, aceasta este o concepție depășită. În noua aritmetică politică, ecuația pare să fie alta: nominalizare + nume preferat = majoritate. Dacă nu iese, se mai încearcă o nominalizare. Dacă nici aceea nu iese, se mai fac niște consultări. Dacă nici consultările nu produc rezultatul dorit, se fac alte consultări.

Iar dacă, în cele din urmă, partidele vin cu un nume care nu figurează pe lista prezidențială de preferințe, ajunge în Junk.

PSD pare să nu fi înțeles nici acum că propunerile prezidențiale au avut o caracteristică foarte precisă: nume care se găsesc în cercul prezidențial de încredere, printre consilieri, în zona PNL sau în proximitatea ei politică.

Numai PSD continuă să creadă că, dacă are parlamentari, aceștia trebuie să conteze. Ce naivitate ! În România de azi, Parlamentul poate avea majorități, dar Cotroceniul are liste. Iar dacă lista este mai importantă decât majoritatea, atunci trebuie să recunoaștem că am descoperit o nouă formă de democrație. Nu este democrație parlamentară. Nu este nici prezidențială în sensul clasic. Este ceva mai subtil, este democrația consultativă cu rezultat prestabilit.

Consultările se fac. Majoritățile se caută. Partidele se întâlnesc. Se discută. Se negociază. Uneori se împing. Alteori se îmbrâncesc. Iar la final, cineva deschide folderul cu nume și spune: acesta da, acesta poate,acesta nu, acesta… junk.

Constituția, între timp, privește de undeva din bibliotecă. Și are din ce în ce mai multe găuri. Nu pentru că ar fi fost scrisă pe o sită, ci pentru că, atunci când fiecare își introduce propria interpretare prin câte o gaură, documentul începe să semene cu brânza elvețiană.

Iar democrația ? Democrația rămâne intactă, cel puțin ca substantiv. Democrație: un cuvânt frumos, solemn, constituțional. Numai că, asemenea multor cuvinte solemne din România contemporană, nimeni nu mai pare să se obosească să-i verifice definiția. Și astfel, rămâne în continuare un cuvânt… nedefinit !

Iar PSD, după patru nominalizări, ar putea măcar să învețe un lucru simplu: nu orice linie roșie este trasată pentru AUR. Unele sunt trasate pentru cei care au prea multe voturi. Altele pentru cei care au prea mulți parlamentari. Și cele mai groase, se pare, pentru cei care încă mai cred că 233 înseamnă 233.

Aceasta este noua aritmetică politică românească. Iar dacă cineva nu o înțelege, să nu se îngrijoreze. Va mai urma o consultare. Probabil. Poate chiar pe scări, la Cotroceni. Unde, între două îmbrânceli, se va mai trasa o linie roșie. Este un paradox constituțional: consultările există, majoritatea există, aritmetica există, dar nimeni nu pare să le mai fi spus asta celor care decid.

Iar Cotroceniul devine filtrul de spam al democrației.

P.S. Pamfletul nu este construit pentru, nici anti PSD, AUR, președinte sau cel nou nominalizat pentru funcția de prim ministru. Este pentru noi, cetățenii care așteptăm ca România să definească democrația după 37 de ani ! Dar rămânem pro europeni.

Bine că am „sărit” un Junk, altfel cădeam dintr-unul în altul…