Din dicționar, pe înțelesul tuturor: BRAVO – de la curaj la laudă
„Bravo” este unul dintre cuvintele pe care le folosim atât de des, încât aproape că nu ne mai gândim la originea lui. Îl spunem atunci când vrem să lăudăm pe cineva, după o reușită, o faptă curajoasă sau o performanță. „Bravo!” înseamnă astăzi, cel mai simplu, „foarte bine!”, „felicitări!”. Dar cuvântul are în spatele acestei exclamații o istorie interesantă și un sens inițial legat de omul priceput, capabil, curajos și îndrăzneț.
Potrivit dicționarelor, bravo este un cuvânt de origine italiană, pătruns în română prin intermediul altor limbi europene. În italiană, bravo însemna „bun”, „priceput”, „capabil”, dar și „curajos”, „viteaz”, „îndrăzneț”.
Surse: Dicționarul explicativ al limbii române (DEX); Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Originea cuvântului se leagă de italianul bravo, continuator al latinescului bravus, cu sensuri dezvoltate în timp în jurul ideilor de curaj, îndrăzneală și valoare.
În vechile sale înțelesuri, „bravo” nu era doar un cuvânt spus pentru a aplauda pe cineva. Putea caracteriza un om capabil, priceput, curajos sau îndrăzneț. Era, așadar, un cuvânt care descria o însușire a omului și nu reacția celui care îl laudă.
Treptat, sensul s-a schimbat și s-a specializat. De la însușirea acelui „bravo”, cuvântul a ajuns să fie folosit ca exclamație de laudă. Când spunem astăzi „Bravo!”, ne exprimăm aprecierea față de ceea ce a făcut o persoană, și nu o mai descriem direct.
Cuvântul a ajuns astfel să facă parte din limbajul cotidian și să fie folosit deopotrivă de copii și adulți. Îl spunem după un examen reușit, după o performanță sportivă, după o faptă curajoasă sau chiar atunci când cineva găsește o soluție ingenioasă.
Este fascinant cum, în spatele unui cuvânt atât de scurt, se află o întreagă idee despre omul vrednic de laudă: cel care știe să facă bine un lucru, cel care este capabil și, uneori, cel care are curajul să încerce.
„Bravo” nu este, așadar, doar un cuvânt de felicitare. În istoria lui se păstrează imaginea omului priceput, capabil și curajos, iar exclamația pe care o folosim astăzi este, într-un fel, ecoul acestei vechi idei de valoare și îndrăzneală.
