PROF. GHEORGHE BICHICEAN: Varza de Bruxelles din capul Președintelui. Multe foi, multe nume și o țară rămasă în derivă

Linia Siegfried a căzut. A căzut, cum era de așteptat, și odată cu ea s-a mai prăbușit o construcție politică ridicată cu multă solemnitate și puțină matematică parlamentară. Numai că, după căderea liniei, România a rămas în derivă. Până luni, când vom afla cine va fi nominalizat pentru a încerca să formeze noul guvern, avem însă un singur indiciu despre ce se întâmplă la Cotroceni. Un indiciu prezidențial, de o profunzime aproape metafizică: „Am multe nume în cap.”

Magnific. Nu știm cine va fi premierul, dar știm unde se află candidații: în capul președintelui. Problema este că, în democrația parlamentară, un guvern nu se formează în capul președintelui. Se formează, în cele din urmă, în Parlament, acolo unde există cele 233 de voturi care pot transforma o nominalizare într-un guvern.

Dar cifra aceasta – 233 – pare să aibă o existență foarte interesantă în politica noastră. A fost invocată când a convenit, a fost uitată când nu a convenit. Iar acum pare să fi fost scoasă din nou din sertar. Rămâne însă întrebarea simplă: dacă avem două mari forțe parlamentare care, împreună sau separat prin formule de guvernare negociate în Parlament, trebuie să fie luate în calcul, de ce au fost ținute în afara exercițiului desemnării ? PSD este câștigătorul alegerilor parlamentare. AUR, indiferent de calificările politice pe care i le aplică adversarii săi, este o formațiune parlamentară importantă. Dacă președintele consideră că AUR nu poate participa la guvernare, aceasta este o opțiune politică pe care și-o asumă.

Dar atunci rămâne PSD. Iar PSD nu poate fi făcut să dispară din ecuație prin simpla trasare a unei linii roșii. Linia roșie nu este o linie de creion pe tabla de la Cotroceni. Iar Parlamentul nu este o hartă pe care președintele poate colora cu roșu partidele care îi plac și cu alb pe cele care nu-i plac.

De aici începe adevărata matematică. O matematică olimpică pe care, până acum, pare că o înțelege doar autorul ei. Tomac, Veștea, Mureșan, trei desemnări, trei formule și aceeași întrebare: unde este Parlamentul în această ecuație ?

De fiecare dată, s-au găsit formule ingenioase pentru a evita tocmai lucrul cel mai simplu: realitatea aritmetică a voturilor. Iar când aritmetica devine incomodă, apare politica. Când politica devine incomodă, apare geometria. Și când nici geometria nu mai ajunge, apare bucătăria belgiană.

Pentru că, după trei asemenea experimente, nu mai avem o strategie de desemnare a premierului. Avem o varză de Bruxelles. Una specială, coaptă direct în capul președintelui.

Și, precum orice varză respectabilă, are multe foi. Foile se desfac una câte una. Pe prima foaie: „Tomac”. Pe a doua: „Veștea”. Pe a treia: „Mureșan”. Pe următoarea, probabil, încă un nume, și încă unul, și încă unul. Pentru că președintele ne-a spus că are multe nume în cap.

Noi, în schimb, am rămas cu o singură întrebare în cap: Câte foi mai are varza ? Și, mai ales, până la ce foaie trebuie să desfaci o varză de Bruxelles ca să ajungi la cele 233 de voturi ? Până luni, nu știm. Știm doar că România este în derivă.

Iar la Cotroceni se gătește o nouă varză de Bruxelles. Cu multe foi, cu multe nume.

Și, sperăm, de data aceasta cu suficientă sare parlamentară cât să nu rămână fără gust.