Buletinul de pe frontul politicii românești anunță lupte grele la București. În fruntea trupelor guvernamentale a fost numit, cu toate onorurile cuvenite, domnul Siegfried Vasile Mureșan. Și, astfel, în politica românească o nouă „Linie Siegfried” pare să fi fost ridicată în jurul unui europarlamentar cu prenumele care o face aproape inevitabilă. Numele, trebuie să recunoaștem, oferă din capul locului un avantaj tactic. Adversarul știe că urmează să atace o linie fortificată: Linia Siegfried !

CITEȘTE ȘI:  Între criza Cetății și tentația puterii. Mitul salvatorului politic

Notă istorică. Linia Siegfried (cunoscută și sub numele de Westwall) a fost un sistem defensiv militar construit de Germania nazistă în anii 1930, de-a lungul graniței sale de vest, fiind omologul german al Liniei Maginot din Franța. A fost scena unor lupte grele în toamna și iarna anilor 1944-1945, când forțele Aliate au încercat să pătrundă în Germania după eliberarea Franței. Deși puternic fortificată, linia a fost în cele din urmă străpunsă de trupele aliate, înainte de sfârşitul războiului în Europa.

Desigur, numele „Siegfried ” este impresionant. Aduce cu cazemate, beton armat, șanțuri antitanc, sârmă ghimpată și, mai ales, cu promisiunea că poziția va rezista. Numai că există o mică problemă. Dacă o linie de fortificații poate fi apărată cu beton, tunuri și mitraliere, o majoritate parlamentară, nu. Acolo este nevoie de voturi.

Siegfried Vasile Mureșan a ajuns în fața Parlamentului cu programul de guvernare și cu lista cabinetului. Comunicatul de pe front ne spune că în tranșeele guvernamentale se află, pentru moment, 170 de apărători, iar pentru cucerirea obiectivului constituțional sunt necesare 233 de voturi. Acesta este obiectivul ! Prin urmare, comandamentul mai are de găsit 63 de oameni. Șaizeci și trei! Nu este tocmai o patrulă de recunoaștere, este o adevărată armată de întărire.

Se caută, așadar, aliați. Se negociază. Se fac calcule. Se măsoară terenul. Se verifică muniția politică. Probabil că prin cartierele generale se aud deja formule precum „sprijin parlamentar”, „stabilitate” și „responsabilitate”.

Așadar, întrebarea nu mai este dacă există Linia Siegfried, ci dacă ea poate rezista. Va fi o linie de apărare ? Va fi o linie de retragere ? Sau, ca în atâtea campanii militare, se va descoperi că adevărata bătălie nu se dă în fața fortificației, ci pentru controlul porților ei?

CITEȘTE ȘI: Limbajul puterii și fabricarea ”claselor de suferință”

Deocamdată, Linia Siegfried nu a căzut. Dar nici nu pare să fie complet apărată. În asemenea momente, istoria militară ne învață un lucru simplu: nicio fortificație nu este mai puternică decât trupele care o apără. Pentru că Linia Siegfried are o reputație istorică destul de complicată. A fost concepută să impresioneze și să oprească o ofensivă. Dar, când a venit momentul confruntării decisive, reputația unei fortificații nu a fost suficientă.

Exact aici politica românească își permite luxul ironiei istorice. Rămâne de văzut dacă domnul Siegfried Vasile Mureșan are și garnizoana necesară, nu doar numele potrivit pentru o fortificație.

Deocamdată, tunurile tac. Nu pentru că nu ar exista muniție, ci pentru că se numără voturile. Iar în Parlament există o regulă militară pe care orice strateg o înțelege imediat: o cazemată fără garnizoană este doar o construcție din beton.

CITEȘTE ȘI:  Reforma care nu reformează

Așa că întrebarea zilei nu este dacă există Linia Siegfried. Ea există. Întrebarea este alta: „Cedează Linia Siegfried ?” Sau, mai precis, va reuși comandamentul să aducă întăririle înainte de ziua atacului ? Frontul rămâne deschis, iar istoria, ca de obicei, își freacă mâinile de bucurie.

Pentru că uneori politica oferă istoricilor ocazia unor bune pamflete.