Din dicționar, pe înțelesul tuturor: CALAPOD – cuvântul cu formă de poveste
„Calapod” nu este un cuvânt pe care îl folosim în fiecare zi, dar apare în expresii și contexte care îi păstrează foarte bine vechea poveste. Spunem despre cineva că este „după același calapod” cu altcineva sau că un lucru este făcut „după un anumit calapod”. La origine însă, „calapodul” nu era o idee abstractă, ci un obiect concret, legat de meseria cizmarului.
Potrivit DEX, calapod este o „formă, de obicei din lemn, pe care se confecționează sau se potrivește încălțămintea”, dar și, prin extensie, un „model, tipar sau standard”.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul calapod provine din grecescul kalapódi, termen legat de forma folosită pentru confecționarea încălțămintei. Pentru un cizmar, calapodul era esențial, oferind forma în jurul căreia se construia încălțămintea. Într-un anumit sens, era „modelul” care stabilea forma finală a obiectului și de aici începe transformarea semantică.
Dacă un obiect este realizat după un anumit model, atunci „calapod” poate să însemne chiar model, tip, formă sau tipar. Iar dacă două lucruri sunt construite după aceeași formă, ele pot fi considerate „după același calapod”. Așa se explică expresii precum „oameni după același calapod”. Evident, oamenii nu sunt încălțăminte și nu sunt puși literalmente pe o formă de cizmă. Cuvântul a făcut însă trecerea de la obiectul concret la ideea abstractă de asemănare după un anumit model. Este un mecanism foarte frecvent în evoluția limbii. Obiectele concrete oferă vocabularului nostru metafore pentru idei abstracte.
Și astăzi folosim „calapod” în acest sens figurat atunci când vorbim despre persoane, texte, comportamente sau lucruri care seamănă între ele.
Povestea cuvântului este, astfel, aproape o lecție despre felul în care gândim: pornim de la ceva ce putem vedea și atinge, forma de lemn a cizmarului, și ajungem să folosim acel obiect pentru a vorbi despre ceva ce nu putem atinge: un model, un tip sau un anumit fel de a fi.
De aceea, „calapod” este un exemplu perfect despre felul în care meseriile, obiectele și viața de zi cu zi au contribuit la construirea sensurilor figurate ale limbii române.
