Din dicționar, pe înțelesul tuturor: TÂLHAR – cuvântul care a păstrat în el imaginea celui care atacă și jefuiește
„Tâlhar” este un cuvânt puternic, pe care îl asociem cu hoțul violent, cu jaful și cu poveștile despre drumuri nesigure. Îl întâlnim în basme, în literatura veche, în cronici și în limbajul de astăzi.
Potrivit DEX, tâlhar este „persoana care săvârșește acte de tâlhărie, jefuind prin violență sau amenințare”.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul este de origine slavă, fiind legat de forme precum tъlъhъ și de familia de cuvinte care desemna hoțul sau jefuitorul.
În limba română, „tâlhar” a păstrat o imagine foarte concretă: nu este pur și simplu un hoț, ci omul care ia ceva prin forță, amenințare sau violență. Tocmai de aceea, cuvântul a devenit foarte expresiv și în literatură. „Tâlharul” din poveștile vechi este adeseori omul care pândește călătorii, atacă la drumul mare și ia bunurile celor lipsiți de apărare. Termenul a rămas legat de această imagine chiar și după ce realitatea socială s-a schimbat.
În româna contemporană, cuvântul poate fi folosit și figurat. Spunem uneori despre cineva că este „un tâlhar” nu pentru că a comis literalmente o tâlhărie, ci pentru a-l acuza că profită în mod grosolan de ceilalți.
Este interesant cum un cuvânt vechi poate păstra în el o întreagă scenă: un drum, un om atacat, amenințarea și bunurile luate cu forța.
„Tâlhar” nu este doar numele unei infracțiuni sau al celui care o comite. Este un cuvânt care a păstrat în memoria limbii imaginea unuia dintre cele mai vechi tipuri de pericol întâlnite de oameni: jefuitorul de pe drum.
