Din dicționar, pe înțelesul tuturor: CARAMELĂ – dulcele al cărui nume ascunde o poveste despre trestie de zahăr și culoare
„Caramelă” ne duce imediat cu gândul la bomboane, zahăr topit și gustul dulce, ușor ars, pe care îl recunoaștem de îndată. Dar povestea cuvântului este mai complicată decât pare.
Potrivit DEX, caramelă desemnează un „produs obținut prin încălzirea zahărului până la topire și brunificare, precum și bomboana preparată din această substanță”.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Românescul caramelă este legat de francezul caramel, venit la rândul său din spaniolă și portugheză, iar traseul mai îndepărtat al cuvântului este legat de latinescul medieval calamellus, „trestie mică”, diminutiv de la calamus, „trestie”. Așadar, între bomboana pe care o avem astăzi în buzunar și o simplă trestie există o legătură etimologică surprinzătoare.
De-a lungul timpului, termenul a ajuns să fie asociat cu zahărul și cu produsul obținut prin încălzirea lui. Culoarea brună și gustul specific al zahărului caramelizat au făcut ca termenul „caramel” să fie un cuvânt folosit și pentru o anumită nuanță de culoare sau pentru produse cu aromă de caramel.
Este fascinant să vezi cât de departe poate ajunge un cuvânt de punctul său de plecare. De la trestie, la zahăr, apoi la produsul caramelizat și, în cele din urmă, la bomboana din copilărie.
Când spunem „caramelă”, nu ne gândim la nicio trestie, dar istoria cuvântului păstrează această urmă foarte veche, ascunsă sub gustul dulce.
