Din dicționar, pe înțelesul tuturor: CHIOR – mai mult decât o problemă de vedere
„Chior” este un cuvânt foarte expresiv și, în funcție de context, poate fi folosit atât descriptiv, cât și peiorativ. Astăzi îl întâlnim mai ales în vorbirea familiară, dar originea lui este legată de un termen care desemna o persoană cu un singur ochi sau cu vederea pierdută la unul dintre ochi.
Potrivit DEX, chior se referă, în sensul său de bază, la o „persoană care nu vede cu un ochi sau care are vederea afectată la unul dintre ochi”.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul provine din turcescul kör, cu sensul de „orb”. Limba română l-a preluat și i-a restrâns sensul, astfel încât „chior” a ajuns să se refere în special la omul care nu vede cu un ochi.
Dar povestea nu se oprește aici. În limba română, cuvântul a căpătat și numeroase sensuri figurate. Putem spune despre un obiect că este „chior”, despre un lucru că este „chior de…” sau putem întâlni expresii populare în care ideea de vedere incompletă este transformată într-o imagine.
Este un exemplu foarte bun de specializare și extindere semantică. Un cuvânt care în limba-sursă avea un sens mai larg, „orb”, a primit în limba română un sens mai precis, după care a început să producă noi utilizări expresive.
Asemenea cuvinte ne arată că o limbă nu preia niciodată mecanic totul dintr-o altă limbă. Vorbitorii adaptează termenul, îi schimbă sensul și îl introduc în propriul sistem de expresii. „Chior” este, astfel, un exemplu despre modul în care un cuvânt străin poate primi o identitate nouă după ce intră într-o limbă.
