Din dicționar, pe înțelesul tuturor: RUCSAC – cuvântul german care a ajuns să încapă în orice excursie
Dacă există un obiect asociat cu drumețiile, școala, călătoriile și plecările de acasă, acela este rucsacul. Îl punem în spate, îl umplem cu haine, cărți, apă sau echipament și pornim la drum. Cuvântul care îl denumește are însă o origine germană foarte clară.
Potrivit DEX, rucsac este o „geantă sau un sac prevăzut cu bretele, purtat în spate”.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Limba română a preluat cuvântul german Rucksack, format din Rücken, „spate”, și Sack, „sac”. Sensul este, prin urmare, foarte transparent: un sac purtat pe spate.
Este unul dintre acele cazuri în care originea cuvântului explică aproape perfect obiectul pe care îl desemnează. În germană, compunerea este limpede, iar româna a preluat termenul și l-a adaptat propriei pronunții și ortografii: Rucksack → rucsac.
Astăzi, „rucsac” nu mai este perceput deloc drept un cuvânt străin. Îl folosim pentru obiecte foarte diferite: de la rucsacul școlar și cel de laptop până la rucsacul de drumeție sau cel folosit în călătorii.
Povestea lui este un exemplu excelent de împrumut lexical ușor de observat. Cuvântul german a intrat în română, a fost adaptat și, în timp, a devenit atât de obișnuit încât originea lui este aproape uitată. De fiecare dată când spunem „rucsac”, folosim, fără să ne dăm seama, o mică formulă descriptivă venită din germană: sacul pentru spate.
