Din dicționar, pe înțelesul tuturor: BOGAT – omul care are mult
„Bogat” este unul dintre acele cuvinte atât de vechi și de familiare, încât aproape nimeni nu se mai gândește la originea lui. Îl folosim pentru oameni, familii, țări sau chiar pentru lucruri care se găsesc din abundență: „un om bogat”, „o țară bogată”, „o cultură bogată”, „un sol bogat”.
Potrivit DEX, bogat se referă la cel care are avere, bunuri sau multe resurse și, prin extensie, la ceea ce este abundent sau valoros.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul provine din slavă, din bogatŭ, cu sensul de „avut”, „prosper”. Originea este legată de ideea de avere și bunăstare, iar sensul de bază s-a păstrat foarte bine în limba română.
De la bunurile pe care le posedă o persoană, sensul cuvântului s-a extins firesc. Astăzi putem vorbi despre o persoană „bogată”, dar și despre un peisaj bogat în culori, o bibliotecă bogată în cărți, o experiență bogată sau o limbă bogată în expresii.
Aici se vede foarte bine felul în care funcționează limbajul: o idee concretă, a avea mult, devine, în timp, una abstractă. Nu mai este nevoie să fie vorba despre bani sau proprietăți. Putem avea „bogăție” de idei, de sentimente, de experiențe sau de forme de expresie.
„Bogat” este, așadar, un cuvânt slav vechi care a rămas extrem de viu în română. Și poate că tocmai această capacitate de a vorbi nu doar despre avere, ci despre orice formă de abundență, îi explică rezistența în limbă.
