Din dicționar, pe înțelesul tuturor: TONT – un cuvânt care pare să fi fost creat pentru a reda chiar ideea de „prostie”
Când numim pe cineva tont, nu spunem doar că nu este prea isteț. Cuvântul are o nuanță populară, directă și ușor ironică, iar forma lui scurtă și apăsată pare aproape să imite felul în care este perceput omul despre care vorbim.
Potrivit DEX, tont înseamnă: „(om) prost, neghiob, nătâng”. DEX înregistrează și varianta populară tânt.
Sursa: DEX (ediția a II-a, 2009)
Spre deosebire de alte cuvinte, DEX nu spune că tont este pur și simplu împrumutat dintr-o singură limbă, ci îl pune în legătură cu formele tonto din italiană, spaniolă și portugheză. Dicționarul etimologic îl consideră o „creație expresivă”, comparându-l cu astfel de forme romanice.
Și aici se află partea fascinantă: uneori, limbajul nu are nevoie de o poveste complicată pentru a crea un cuvânt. O anumită combinație de sunete poate ajunge să transmită, prin expresivitate și repetiție, o idee. Tont, tontă, tontălău, tontoman – familia de cuvinte care s-a format în limba română arată cât de productivă a devenit această formă.
Un cuvânt scurt, dar cu o poveste lungă: „tont” descrie prostia, dar poartă și amprenta felului în care limba română a ales să o facă auzită.
