Din dicționar, pe înțelesul tuturor: TĂMBĂLĂU – când gălăgia devine spectacol
Uneori, pentru a descrie o situație în care toată lumea vorbește, se agită, se ceartă sau face zgomot, un simplu „scandal” nu este suficient. Atunci apare un cuvânt cu mult mai expresiv: „tămbălău”, unul dintre acele cuvinte românești care aproape că reproduc prin sunet atmosfera pe care o descriu.
Potrivit DEX, tămbălău înseamnă „gălăgie, zarvă, agitație, scandal”. Cuvântul se folosește mai ales în limbajul familiar și popular și poate desemna atât zgomotul propriu-zis, cât și o situație agitată sau un scandal.
Sursa: DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Originea cuvântului este legată de „tămbăl”, termen întâlnit în mai multe forme în limbajul popular și pus în legătură cu ideea de zgomot, zarvă și agitație. Etimologia exactă a termenului este discutată în lucrările lexicografice, ceea ce îl face cu atât mai interesant pentru istoria vocabularului românesc.
„Tămbălău” este un exemplu bun de cuvânt expresiv, adică un termen a cărui formă contribuie parcă la impresia pe care o produce. Sunetele repetate și terminația amplifică senzația de agitație. Când spunem „s-a făcut un tămbălău”, parcă putem auzi deja vocile ridicate, ușile trântite și oamenii adunați în jurul unei întâmplări.
În vorbirea de zi cu zi, cuvântul poate avea mai multe grade de intensitate. Un „tămbălău” poate fi o simplă gălăgie făcută de copii, dar și o ceartă serioasă, cu multe persoane implicate. De aceea, contextul și tonul sunt importante.
Putem spune „copiii au făcut tămbălău în curte”, dar și „pentru o problemă atât de mică s-a făcut un tămbălău enorm”. În al doilea caz, termenul descrie atât zgomotul, cât și exagerarea reacțiilor.
Cuvântul apare frecvent și în construcții precum „mare tămbălău”, „ce tămbălău!” sau „a face tămbălău”. Prin aceste expresii, vorbitorul transmite informația, dar și atitudinea sa față de situație: amuzament, iritare, surprindere sau dezaprobare.
În limba română există numeroase cuvinte care denumesc zgomotul și agitația: „gălăgie”, „zarvă”, „hărmălaie”, „vânzoleală”, „scandal”. „Tămbălău” se remarcă însă prin caracterul său familiar și plastic. Este un cuvânt pe care îl alegem atunci când vrem ca o situație să pară mai vie și mai colorată.
Astăzi, „tămbălău” nu aparține limbajului formal, dar rămâne foarte prezent în conversația obișnuită și în textele care urmăresc să redea vorbirea naturală. Este un cuvânt care nu doar descrie gălăgia, ci parcă o și aduce în propoziție.
Poate tocmai de aceea „tămbălău” a rezistat atât de bine în limbă: pentru că unele situații nu pot fi povestite sec. Când este multă agitație, zgomot și lume implicată, uneori cel mai potrivit cuvânt este pur și simplu „tămbălău”.
