Din dicționar, pe înțelesul tuturor: TABIET – puterea obișnuinței
Fiecare dintre noi are un tabiet: cafeaua de dimineață, lectura înainte de culcare sau plimbarea de seară. Acest cuvânt vorbește despre micile obiceiuri care ne însoțesc zi de zi, iar originea lui este la fel de interesantă ca sensul pe care îl are astăzi.
Potrivit DEX, tabiet înseamnă „deprindere, obicei statornic, practicat cu regularitate”.
Sursa: DEX – Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul provine din turcescul tabiat, care își are originea în arabă și însemna „fire”, „natură” sau „caracter”. În timp, sensul s-a apropiat de ideea de înclinație personală și apoi de aceea de obicei repetat.
În limba română, tabietul este aproape întotdeauna asociat cu gesturi cotidiene plăcute sau familiare. Se spune despre cineva că „are tabieturile lui”, adică respectă anumite ritualuri personale pe care preferă să nu le schimbe.
Spre deosebire de un simplu obicei, tabietul sugerează adeseori o rutină care oferă confort și stare de bine. Poate tocmai de aceea cuvântul are o sonoritate caldă.
Este interesant că un termen care desemna în trecut firea omului vorbește despre micile ritualuri care dau ritm fiecărei zile. Tabieturile diferă de la o persoană la alta, dar toate spun câte ceva despre felul nostru de a fi: uneori, fericirea încape într-un simplu tabiet.
