Din dicționar, pe înțelesul tuturor: LEFTER – omul care a rămas fără bani, dar a păstrat un cuvânt cu o poveste bogată

Câteodată, un cuvânt despre sărăcie are o origine care vorbește despre lipsă, gol și absență. „Sunt lefter” este una dintre cele mai directe forme prin care putem spune că nu mai avem bani. Cuvântul este familiar, expresiv și atât de bine integrat în limba română, încât originea sa străină este aproape imposibil de ghicit.
Potrivit DEX, lefter înseamnă „fără bani”, „sărac”, „lipsit de mijloace bănești”.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul provine din turcescul left, cu sensul de „gol”, „lipsit”, „fără”, iat în limba română, desemnează în special persoana care a rămas fără bani.
Transformarea este simplă, dar foarte expresivă: ceea ce era „gol” sau „lipsit” a devenit omul cu buzunarele goale. Spre deosebire de cuvinte precum „sărac”, care poate descrie o situație socială de durată, „lefter” are de multe ori un caracter temporar și familiar, poți fi lefter astăzi și să ai bani mâine. Tocmai de aceea, cuvântul este folosit frecvent cu umor și autoironie. „Am ieșit lefter din magazin”, „sunt lefter până la salariu” sau „m-a lăsat lefter” sunt expresii care descriu o situație neplăcută, dar într-o formă mai puțin solemnă.
Limba română are un talent aparte de a transforma dificultățile în expresii memorabile, iar „lefter” este unul dintre cuvintele care demonstrează că și lipsa banilor poate avea, uneori, un vocabular plin de personalitate.


