Din dicționar, pe înțelesul tuturor: CHEF – de la plăcerea de a trăi la „n-am chef astăzi”
Uneori, buna dispoziție nu are nevoie de explicații, are nevoie doar de chef.
Spunem „am chef”, „n-am chef”, „mi-e chef de ceva” sau „a fost mare chef”. Este unul dintre cele mai naturale cuvinte din conversația românească și poate desemna atât dorința de a face ceva, cât și buna dispoziție sau petrecerea.
Potrivit DEX, chef înseamnă „poftă”, „dorință”, „dispoziție”, dar și „petrecere, veselie, voie bună”.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul provine din turcescul keyif, care înseamnă „plăcere”, „bună dispoziție”, „plăcere de a trăi”. În cultura otomană, keyif desemna o stare de relaxare și de satisfacție, asociată cu timpul petrecut în tihnă, în compania altora sau pur și simplu cu bucuria de a savura momentul.
În limba română, cuvântul s-a adaptat fonetic și a devenit chef. Sensul său s-a extins de la o stare interioară de plăcere și bună dispoziție la dorința de a face ceva și, în cele din urmă, la petrecerea propriu-zisă.
Astăzi, „cheful” poate fi individual și colectiv. Poți să nu ai chef de muncă, să ai chef de o plimbare sau să mergi la un chef. Într-un singur cuvânt se întâlnesc dorința, dispoziția și veselia.
Poate că acesta este și motivul pentru care termenul a devenit atât de popular în limba română: este scurt, expresiv și descrie o stare pe care toți o recunoaștem. Uneori, un cuvânt descrie buna dispoziție, dar o și aduce cu el.
