Din dicționar, pe înțelesul tuturor: BIDIVIU – cuvântul care a pornit la galop din Orient
Nu orice cal era un bidiviu și nu orice om merită să fie numit astfel. Dacă spui despre cineva că este un bidiviu, îi faci, fără să-ți dai seama, unul dintre cele mai elegante complimente din limba română. Cuvântul evocă forță, frumusețe, noblețe și performanță, deși puțini îi mai cunosc originea.
Potrivit DEX, bidiviu înseamnă „cal de rasă, frumos și iute”, iar în sens figurat desemnează o persoană remarcabilă prin calitățile sale.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009
Cuvântul provine din turcescul bedevî, care desemna un cal arab de rasă. La rândul său, termenul turcesc își are originea în arabă, unde badawī înseamnă „beduin”, adică locuitor al deșertului. Cum cei mai apreciați cai arabi proveneau din triburile beduine, numele acestora a ajuns să desemneze chiar animalele renumite pentru frumusețea și rezistența lor.
Este o evoluție semantică fascinantă: de la un etnonim („beduin”) la un nume pentru caii crescuți de beduini, iar apoi la un termen elogios pentru un cal excepțional. În limba română, sensul s-a extins și asupra oamenilor, astfel încât astăzi un „bidiviu” este cineva care impresionează prin valoare, eleganță sau energie.
Puține cuvinte și-au păstrat atât de bine aura pozitivă. Dacă multe împrumuturi și-au schimbat radical sensul, „bidiviu” continuă să fie sinonim cu excelența. Data viitoare când vei spune despre cineva că este „un adevărat bidiviu”, vei folosi, fără să știi, un cuvânt care poartă în el ecoul caravanelor arabe și al celor mai prețuiți cai ai Orientului.
