ActualitateEditoriale

PROF. GHEORGHE BICHICEAN: Despre salut și interpretări neconforme

Nedumerit de interpretările prin care salutul unui fost candidat la funcția de președinte al României a fost așezat și etichetat că folosește un simbol al nazismului, m-am aplecat asupra acestui mic studiu, cu un demers prin care să reamintesc sine ira et studio că partizanatul politic, așa cum există uneori, nu trebuie să denatureze adevărul istoric.

CITEȘTE ȘI: Apel public

Ca istoric neangajat politic după 1989, m-am simțit obligat să contribui la limpezirea unor aspecte ale acestui simbol nepotrivit, pentru ca subiecte precum acesta să nu mai fie tratate superficial și fantezist, în susținerea „discursului” politic sau a prozelitismului fără fundament. Este un demers necesar, așezat pe surse ușor accesibile, dincolo de informațiile pe care le primești atunci când te formezi ca istoric și respectul de sine pe care trebuie să îl păstrezi.

Este bine-cunoscut că salutul nazist este interzis prin lege în multe țări, fiind asociat cu ideologii extremiste, condamnate la nivel internațional. Utilizarea acestui salut este ilegală în Germania, Austria și Slovacia, ca și a oricăror fraze naziste asociate cu salutul este, ca de altfel și în România . În Italia este o infracțiune penală numai dacă este folosit cu intenția de a exalta sau promova ideologia fascistaă sau membrii (Fascist salute, Supreme Court of Cassation: „Not a crime if memorial” and confirms two acquittals in Milan. La Repubblica. Milano. 20 Februarie 2018). În Canada, Cehia, Franța, Olanda, Suedia (Associated Press. 21 May 2014), Elveția, Regatul Unit al Marii Britanii , Ucraina și Rusia, afișarea salutului nu este în sine o infracțiune penală, ci constituie discurs de ură, numai dacă este folosit pentru propagarea ideologhiei naziste. În Australia efectuarea publică a salutului este ilegală, cu excepția cazului în care are un scop religios, academic, educațional, artistic, literar sau științific (Jackson, Lewis (8 January 2024).

Acest salut este unul dintre cele mai infame simboluri ale secolului al XX-lea, o reamintire îngrijorătoare a ideologiei regimului nazist și a ororilor pe care le-a dezlănțuit.

Într-un demers științific și documentat, putem să clarificăm contextul istoric al diferitelor tipuri de saluturi utilizate în trecut și pentru a nu accepta domnia superficialității și amatorismului în difuzarea  informațiilor.

Așadar…

Salutul nazist

Salutul a fost adoptat oficial de Partidul Nazist în 1926, deși a fost folosit în cadrul partidului încă din 1921, pentru a semnala supunerea față de liderul partidului și a glorifica națiunea germană. A fost inspirat de salutul fascist folosit de membrii Partidului Național Fascist Italian ? În secolul al XX-lea, fasciștii italieni conduși de Mussolini au reînviat salutul roman, ca simbol al loialității.

Dacă salutul nazist este inspirat în parte din conceptul de salut roman, dar standardizat de regimul nazist. Controversa originii a provocat și  dispute. Unii membri ai Partidului Nazist au pus la îndoială legitimitatea așa-numitului salut roman, folosit de Italia fascistă și au încercat să răstoarne originea inventând tradiții germane. În iunie 1928, Rudolf Hess a publicat un articol intitulat „Salutul fascist”, care susținea că gestul a fost folosit în Germania încă din 1921, înainte ca naziștii să fi auzit de fasciștii italieni.

În noaptea de 3 ianuarie 1942, Hitler a spus despre originile salutului: „Trebuie privită ca o supraviețuire a unui obicei străvechi, care inițial însemna: „Iată, nu am nicio armă în mână!” (…) Am introdus salutul în partid la prima noastră întâlnire de la Weimar”.

Salutul a fost obligatoriu pentru civili și opțional pentru militari, care au putut păstra și salutul militar. Dar, în noaptea de 3 ianuarie 1942, Hitler a declarat următoarele: „Dădusem ordin, la început, ca în armată să nu fiu întâmpinat cu salutul german. Dar mulți oameni au uitat. Fritch a tras concluziile și i-a pedepsit pe toți cei care au uitat să-mi facă salutul militar, cu paisprezece zile de închisoare în cazarmă. Eu, la rândul meu, am tras concluziile și am introdus salutul german și în armată”.

Întinderea brațului drept în aer nu era opțională, era o declarație publică de loialitate față de Hitler și regim. Salutul era executat prin extinderea brațului drept ridicat la aproximativ 45 de grade față de orizontală, ușor în lateral, nu strict înainte, apoi îndreptarea mâinii astfel încât să fie paralelă cu brațul. Dacă dizabilitatea fizică împiedica ridicarea brațului drept, se accepta să se ridice brațul stâng.

Dacă ne referim la unghiul exact al mâinii, în varianta nazistă era ridicat în aer la 45 de grade. Salutul roman „autentic” are o altfel de poziție a mâinii, rămânând o chestiune controversată, deoarece nu avem dovezi clare că a fost folosit în Antichitate.

De obicei, persoana care dădea salutul nazist rostea și formula Sieg Heil, Heil Hitler sau Heil, mein Führer. Formula salutului – Heil – a devenit popular în mișcarea pan-germană în jurul anului 1900. A fost folosit de adepții lui Georg Ritter von Schönerer, șeful Alldeutsche Partei (Partidul Pangerman) austriac, care se considera lider al germanilor austrieci Hitler a luat atât salutul Heil – care era folosit în mod popular în orașul său natal Linz când era copil, cât și titlul de Führer pentru șeful Partidului Nazist de la Schönerer, pe care îl admira.

Spre deosebire de salutul roman, acest salut avea o conotație ideologică clară și a devenit un simbol al regimului nazist.

Pe Stadionul Olimpic, spectatorii germani l-au întâmpinat pe Adolf Hitler în timpul celei de-a XI-a ediții a Jocurilor Olimpice de la Berlin, în august 1936, cu salutul nazist. Era o confirmare a atașamentului.

Hitler a făcut salutul în două moduri. Când își revizuia trupele sau mulțimile, el folosea în general salutul tradițional. Când răspundea salutului persoanele, el folosea o versiune modificată a salutului, îndoindu-și brațul drept la un unghi de 90° cu cotul îndreptat înainte, în timp ce ținea o mână deschisă cu partea inferioară a palmei îndreptată spre cei întâmpinați la înălțimea umerilor și fața palmei paralelă cu cerul.

Fiica ambasadorului american din acea perioadă în Germania, Martha Dodd, descrie ce a simțit prima dată când a văzut salutul: „Prima dată când l-am întâlnit pe von Ribbentrop a fost la un prânz pe care l-am dat la ambasadă. (…) Remarcabil dintre toți oaspeții, Ribbentrop a sosit în uniformă nazistă. Felul lui de a strânge mâna era o ceremonie elaborată în sine. Și-a întins mâna, apoi a retras-o și a ținut mâna la distanță de braț, și-a coborât brațul rigid lângă el, apoi a ridicat brațul rapid într-un salut nazist, abia ratându-ți nasul (…) Pentru mine, procedura era atât de ridicolă, încât abia puteam să-mi păstrez o față serioasă”.

CITEȘTE ȘI:  Între percepția și realitatea corupției

De la salutul roman la salutul fascist și nazist

Cum a apărut acest salut care evocă și astăzi emoții atât de puternice ? Rădăcinile sale pot fi urmărite de fapt până la Roma antică, unde un gest similar de ridicare a brațului a fost folosit în semn de respect. Așadar, recursul la istorie ne îndreaptă spre salutul roman.

Precizăm că este o diferență clară între salutul roman și salutul nazist, iar disputa pe acest subiect este veche.

Salutul roman este un salut ipotetic, descris în surse istorice și populare mai târziu, dar fără dovezi clare că romanii l-au folosit exact așa. Se presupune că brațul era ridicat drept înainte, într-un unghi ușor ascendent. Nu există reprezentări antice certe care să ateste acest salut, iar sursele care îl menționează sunt târzii. Este însoțit de formula „Ave Caesar”!

Salutul roman a fost popularizat în epoca modernă prin artă și cinematografie, cum sunt tablourile lui Jacques-Louis David Jurământul Horaților (1784), gestul a dezvoltat rapid o asociere inexactă din punct de vedere istoric cu cultura republicană și imperială romană, sau în filmele despre Roma antică.

Salutul roman este reprezentat prin mișcarea mâinii puțin deasupra capului, cu palma întinsă către cel salutat. Conform unei legende apocrife, este o formă de respect pentru colegul, respectiv cetățeanul, de aceeași „origine”. Se presupune că ar fi fost folosit în perioada Imperiului Roman, exact cu același scop. Cu toate acestea, nu este descris în niciun text roman sau întâlnit în alte lucrări de artă care descriu salutări.

CITEȘTE ȘI: Dincolo de câmpul tactic: poate România să-și recâștige justiția?

Salutul ca veche tradiție masonică  în ritualul de închidere a lucrărilor

Într-o anumită perioadă, până la începutul anilor 2000, în ritualul masonic de închidere a lucrărilor, când Venerabilul spunea „Jurați, frații mei?”, aceștia răspundeau „Jur”, concomitent cu întinderea mâinii drepte înainte, parală cu solul și cu pumnul strâns. Salutul a fost folosit nu doar în masonerie, ci și în alte diverse contexte inițiatice și simbolice. În masonerie, avea mai degrabă un caracter solemn, legat de angajamentul fraților, dar asemănarea vizuală cu salutul roman sau nazist putea crea probleme de percepție, mai ales în spațiul public.

În consecință, acest salut a fost scos din ritual în masoneria din Romania, probabil pentru a nu crea confuzii cu salutul nazist. În contextul postbelic, orice gest care seamănă cu acel salut a devenit sensibil și controversat, mai ales în Europa. În plus, unele loji cu ritualuri de inspirație franceză, au avut tendința de a moderniza anumite gesturi tradiționale pentru a se alinia la sensibilitățile contemporane.

A fost o perioadă în care masoneria română încerca să-și îmbunătățească imaginea publică și să evite orice controverse inutile. Probabil s-a considerat că un gest solemn, dar care putea fi asociat greșit de către neinițiați, nu merita păstrat.

Gestul a fost scos, fiind menținută doar formula verbală, ceea ce confirmă că schimbarea a fost făcută strict pentru a elimina orice posibilă interpretare greșită. Dacă ar fi fost înlocuit cu un alt gest, ar fi însemnat că simbolistica lui era considerată esențială. Dar faptul că s-a renunțat complet la el sugerează că problema nu era semnificația masonică, ci percepția exterioară.

Obiceiurile ritualice au însă o forță extraordinară, mai ales pentru cei care au fost formați într-o anumită tradiție. Pentru frații „veterani”, gestul nu avea conotații externe, ci era parte din solemnitatea momentului, un act reflex legat de jurământ și angajament. Unii îl consideră încă o parte firească a ritualului, chiar dacă formal nu mai există. Asta arată cât de adânc sunt înrădăcinate simbolurile în masonerie.

Deși este un capitol închis din punct de vedere practic, merită menționat în studiile despre evoluția ritualurilor masonice. Faptul că tinerii masoni nu mai cunosc acest gest, arată cât de repede se pot schimba anumite elemente ritualice, chiar și în cadrul unei organizații bazate pe tradiție.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button