Privite în oglinda retrovizoare, obiectele par mai mici și mai îndepărtate decât sunt în realitate. Știm cu toții acest lucru și acceptăm că imaginile percepute trebuie judecate relațional astfel încât să aproximăm corect dimensiunea lor reală.

Această diferență dintre percepție și realitate devine uneori un obstacol în înțelegrea realității,  ceea ce ne rupe de realitate, căci, este evident, nu toate lucrurile sunt în realitate așa cum par sau apar.  De acest lucru ne dăm seama atunci când luăm în considerare iluzii sau halucinații, așa cum ar fi bățul băgat în apă și pe care îl vedem strâmb sau fenomenul de „Fata morgana” pe care îl putem trăi sub soarele dogoritor al deșertului. De aceea se vorbește despre un așa-zis „văl al percepției” care deformează realitatea și ne îndreptățește să fim sceptici în legătură cu ceea ce credem că știm dacă ne bazăm numai pe percepții. Alteori, realitatea este atât de „enormă și monstruoasă”, zic așa ca să-l bag în poveste și pe neiertătorul Caragiale, încât, oricât de grozanic am percepe-o, mintea noastră nu are capacitatea de a și-o reprezenta așa cum este. Atunci, dacă avem noroc, ne spun alții cum stau lucrurile în realitate și astfel avem șansa de a ne dezmetici.

CITEȘTE ȘI:  Analfabetismul funcțional și sindromul supraevaluării

Așa stau lcuruile și cu perceprea nivelului corupției din România. Dacă suntem onești și ne privim cu sinceritate în oglindă, atunci trebuie să recunoaștem că fenomenul corupției, în diversele sale forme, mică sau mare, personală sau instituțională, economică sau politică,  este un mod de viață pe care l-am moștenit din comunismul nostru, doar nu degeaba PCR însemna „pile-cunoștințe-relații”. După anii 1990 până și capitalismul nostru, așa cum l-a caracterizat cineva cu inspirație, a devenit unul de cumetrie, deformând jocul economiei libere de piață și transformând-o într-o continuă negociere în care diversele puteri, instituționale sau nu, cu cât aveau mai multă autoritate și forță coercitivă asigurată deontic prin subminarea regulilor statului democratic, prin interferențe și tranzacții politice, încercau să obțină avantajele cele mai mari în folos personal sau de gașcă.

Am făcut unele progrese, unele tendințe nu mai sunt atât de brutale precum erau, dar cine se uită atent sau, și mai direct, se confruntă cu probleme, își dă seama că mai este mult până departe. De aceea, dacă facem în continuare doar exerciții de imagine, dacă devenim și noi experți în ipocrizia ideologică practicată prin alte părți, atunci nu rezolvăm nimic: realitatea va rămâne aceeași, ba chiar va lua forme din ce în ce mai grotești. Fenomenul corupției este unul agresiv, asemenea unui virus care contaminează tot ce mișcă, dacă nu se acționează eficient. De aceea, lucrurile stau la fel ca în cazul aplicării unui tratament. Aș spune că s-au aplicat unele tratamente, dar nu s-a ajuns niciodată până la acea doză terapeutică optimă și eficace pentru a vorbi despre o diminuare semnificativă a fenomeului ca totatlitate.

CITEȘTE ȘI: Reforma fiscală, o facem?

Înr-un Raport al Departamentului de Stat al SUA lucrurile sunt spuse clar, pe nume, cu subiect și predicat, așa că, dacă le zic ei, prind și eu curaj pentru a le menționa. Am văzut că și prim-ministrul Bolojan a preluat mesajul și l-a dat mai departe presei printr-o declarație în care arată că știe despre distincția dintre realitate și aparență: „Nu trebuie să reducem percepția, ci trebuie să reducem realitățile, dacă ele sunt. Și, în mod evident, dacă nu ne-am încasat taxele și impozitele decât parțial, dacă avem o evaziune fiscală, uneori în stil mare, acest lucru nu se poate face decât cu oameni care tolerează aceste lucruri din sistem”.

Dar hai să citim acel Raport. După ce se recunoaște diplomatic că România a făcut progrese semnificative în combaterea corupției, ni se reamintește că aceasta este o provocare continuă. Astfel, se menționează clar faptul că investitorii americani s-au plâns de corupția instituțională, atât de la nivel guvernamental cât și cel al autorităților locale, precum și de tentația spre corupție din mediul de afaceri. Sunt enumerate domenii concrete, așa cum ar fi serviciul vamal, funcționarii municipali și autoritățile financiare locale. De asemenea, este menționat și fenomenul închiderii multor dosare penale din cauza intervenției termenului de prescripție.

CITEȘTE ȘI: Risipa bugetară, urgență națională

Un Eurobarometru din iulie 2024 ajungea la concluzia că 94 % dintre oamenii de afaceri români apreciază că corupția este răspândită în țară, cu mult peste media europeană de 64%, iar 59% dintre ei au afirmat că funcționarii publici favorizează membrii propriilor familii sau prietenii. De asemenea, principalele obstacole identificate  în calea unui mediu de afaceri liber și concurențial au fost:

– legislația și politicile în continuă schimbare (93%)

– ratele de impozitare (85%)

– complexitatea procedurilor administrative (82%)

– corupția (71%).

În fine, potrivit indicelui de percepție a corupției pe anul 2024 stabilit de Transparency International, România s-a clasat pe locul 65 din 180 de țări, sub media UE de 62. Pe de altă parte, știm bine că în anul 2022 Comisia Europeană a recomanda ridicarea Mecanismului de cooperare și verificare (MCV), dar a continuat să ne monitorizeze.

Pe scurt, avem numeroase vulnerabilități și este mult de lucru. Ne prind bine aceste monitorizări și aș spune că avem noroc cu ele, altfel, dacă am duce lupta împotriva corupției doar „prin noi înșine”, probabil că drumul spre aservire ar fi singurul pe care l-am parcurge, iar cei câțiva haiduci ai normalității, corectitudinii și libertății iviți din societatea civilă ar fi repede striviți de potera politică.