ActualitateEditoriale

Victor BANȚA: De ce presa trebuie să fie mai mult un factor educativ decât corectiv?

SUMAR: Într-o lume din ce în ce mai entropică dar în care informația circulă cu viteze amețitoare, presa nu mai este doar un mijloc de comunicare ci a devenit un instrument formator de mentalități, de valori și de comportamente. Cu un simplu clic, oricine: fie adult sau minor, fie educat sau nu, poate accesa un flux imens de știri, opinii, interpretări dar, mai ales, imagini. Această accesibilitate aparent binecuvântată ascunde și o responsabilitate uriașă: aceea ca presa să fie mai mult educativă decât corectivă.

CITEȘTE ȘI:  Funcționarii profesioniști nu sunt problema, ci soluția

De ce? Pentru că un public educat nu are nevoie să fie corectat. Iar o presă care își asumă rolul educativ previne greșeala, nu doar o sancționează după ce a fost făcută.

  1. Presa nu mai este un privilegiu al elitelor, ci o școală a tuturor

Pe vremuri, informația era filtrată de câteva instituții media, accesibilă doar prin ziare, reviste și programe de televiziune atent construite. Astăzi, prin explozia mediului online coroborată și cu vidul legislativ din media-visual, oricine poate fi “editor” sau “influencer”.

În teorie, aceasta înseamnă democratizarea informației. În practică, adesea duce la vulgarizarea ei.

Accesul la rețeaua Internet nu are limită de vârstă. Un adolescent de 14 ani citește aceleași știri, comentarii sau pamflete ca un profesor universitar. De aceea, presa online devine, vrând-nevrând, un sui-generis „profesor”, care se adresează milioanelor de „elevi” invizibili. Iar dacă acest „profesor”jurnalism vorbește în clișee, propagă frică, confuzie sau ură, el educă greșit și consecințele apar negreșit.

CITEȘTE ȘI: Dincolo de câmpul tactic: poate România să-și recâștige justiția?

Aici intervine responsabilitatea jurnalistului ca formator, nu doar ca “purtător de informații”. Textele sale trebuie să educe spiritul critic, nu să-l anestezieze. Limbajul trebuie să fie clar, dar nu simplist; accesibil, nu vulgar; captivant, dar nu manipulator.

  1. Informația corectă este un act de igienă socială

Lumea în care trăim propagă falsul mai repede decât adevărul. De la pseudo-știri până la manipulări sofisticate sau până la tehnici precum: programarea neurolingvistică ori de implantare a mesajelor subliminale, lumea devine un „câmp” de propagare a informației. Astfel, presa ar trebui să fie filtrul de igienă al societății, nu complicele dezinformării.

CITEȘTE ȘI: Inovație, NU imitație

Inducerea în eroare, mai ales atunci când este intenționată, nu este doar un păcat moral înfrățit cu minciuna, ci uneori o infracțiune dacă ne raportăm la securitatea națională și nu numai. Să minți deliberat un public care își construiește deciziile, opiniile și voturile pe baza informației tale echivalează cu a-l sabota.

Într-un stat democratic, libertatea de exprimare nu înseamnă libertatea de a deforma ci și responsabilitate. De aceea, presa nu trebuie să corecteze după ce greșește, ci să prevină greșeala prin documentare, verificare și rigoare. Tolstoi subliniat importanța adevărului ca principiu moral fundamental și ca drum spre libertatea spirituală. Cea mai scurtă și mai corectă cale în viață, este adevărul.

În jurnalism, adevărul nu este o opțiune, ci un drum profesional obligatoriu.

  1. Exercițiul lecturii formează mințile

A citi o știre, un editorial, o analiză, înseamnă a antrena gândirea, a ordona ideile, a da formă logicii. O minte care citește zilnic presă de calitate se structurează. Învață să distingă esențialul de zgomot, cauza de efect, faptele de opinii.

Prin contrast, o presă superficială, scrisă doar pentru “click-uri”, produce deconstrucția gândirii. Cititorul este bombardat cu senzațional, nu cu sens. Devine un consumator emoțional, nu un om rațional. Și, în final, devine ceea ce citește…

De aceea, presa educativă nu înseamnă doar articole despre școală sau știință. Înseamnă structură, claritate, coerență. Fiecare text, chiar și o simplă știre, poate fi o lecție de logică și de cultură.

  1. Educația prin presă: științifică, civică, morală

Presa are un potențial uriaș de educație continuă. Ea poate populariza știința, poate explica procese economice complexe pe înțelesul tuturor, poate încuraja gândirea critică și valorile morale.
Un articol despre energie, de exemplu, nu trebuie să sperie populația cu termeni tehnici sau crize fabricate. Poate explica, cu calm și claritate, ce înseamnă tranziția verde, ce este o centrală pe lignit sau una pe gaze naturale în ciclu combinat ori una care se bazează pe resurse energetice regenerabile sau chiar, cum funcționează piața de echilibrare.

Educația civică prin presă contribuie mult la o corectă informare despre drepturi, despre mecanismele statului, despre responsabilitatea individuală. Iar educația morală contribuie la cultivarea respectului pentru adevăr, pentru muncă, pentru celălalt, dar mai ales, respectul de sine.

  1. Schimbare de paradigmă: „de la corectiv la preventiv”

Presa era percepută precum un „câine de pază, o instituție care corectează derapajele puterii și semnalează abuzurile. Aceasta rămâne o funcție nobilă și necesară. Dar în epoca digitală, presa trebuie să fie mai mult decât atât, un„ profesor” de democrație.

CITEȘTE ȘI:  Între percepția și realitatea corupției

Nu este suficient să sancționezi răul după ce s-a produs. E nevoie să formezi conștiințe care să nu-l mai accepte. Iar asta nu se face prin scandal, ci prin educație.

  1. Adevărul ca formă de progres

O presă care educă nu este o presă moralizatoare, ci una responsabilă. Ea nu spune oamenilor ce să creadă, ci le oferă instrumente ca să gândească singuri. Ea nu impune adevărul, ci îl construiește împreună cu publicul.

Mahatma Gandi afirma că nu poate exista progres real fără adevăr și nonviolență, pentru că minciuna și violența distrug demnitatea umană și încrederea dintre oameni.

Adevărul economisește timp, încredere și resurse. O societate care se bazează pe adevăr în presă este o societate stabilă. Una care se hrănește cu minciuni promovează haos și neîncredere.

  1. Nu în ultimul rând: acuratețea și competența redau credibilitatea presei

Cu cât subiectele abordate sunt mai reale, măsurabile și precise, cu atât informația transmisă capătă valoare intrinsecă. În entropia tot mai crescută a lumii de azi, unde totul pare relativ și fluid, exactitatea devine formă de rezistență.

CITEȘTE ȘI: UNESCO în pericol la Târgu Jiu: când politica distruge patrimoniul

O presă care se bazează pe date verificate, pe surse autentice, verificate și pe analize riguroase nu doar informează corect, ci creează încredere. Iar încrederea este fundamentul oricărei instituții publice.

Ca “a patra putere în stat”, presa își consolidează rolul numai prin credibilitate. Iar credibilitatea nu vine din titluri scandaloase, ci din competență. De aceea, selecția și formarea jurnaliștilor devin la fel de importante ca selecția magistraților, a medicilor, inginerilor sau a profesorilor. Competența profesională este, în fond, prima garanție a adevărului.

Presa educativă este, prin excelență, o presă responsabilă.

Ea nu doar reflectă lumea, ci o luminează. Nu doar corectează, ci construiește.
A rămâne fidel adevărului este cea mai înaltă formă de curaj și educație.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button