Dr. DORINA ONIȚA: Ziua Mondială Alzheimer: boala care fură memoria, între știință, suferință și umanitate
Pe 21 septembrie, lumea marchează trei momente importante: Ziua Internațională Alzheimer, Ziua Internațională a Păcii și Ziua Recunoștinței. La prima vedere, par teme diferite, dar, privite mai atent, putem spune că ele se împletesc. Alzheimerul rupe firul amintirilor, însă tocmai de aceea ne cheamă să cultivăm pacea interioară și recunoștința pentru fiecare clipă de claritate. Tematica din acest an , „Ai grijă de memoria ta astăzi, pentru amintirile de mâine!”, devine un îndemn nu doar la prevenție și responsabilitate, ci și la prețuirea fiecărui zâmbet care luminează drumul bolnavului și al familiei sale.
Originea bolii și a zilei de conștientizare
Boala Alzheimer poartă numele medicului german Alois Alzheimer, care, în 1906, a descris cazul unei paciente cu pierderi de memorie, dificultăți de vorbire și comportament imprevizibil. La examinarea post-mortem, el a descoperit în creier depuneri anormale, astăzi cunoscute ca plăci amiloide și încurcături neurofibrilare, ce definesc această afecțiune.
CITEȘTE ȘI: De ce avem nevoie de concediu: neuroplasticitate, memorie și sănătate mintală
La nivel global, conștientizarea bolii este susținută prin Alzheimer’s Disease International (ADI), organizație fondată în 1984. În 1994, la Edinburgh, ADI a instituit Ziua Mondială Alzheimer, marcată anual pe 21 septembrie. De altfel, întreaga lună septembrie este dedicată informării și solidarității, sub denumirea de „Luna Alzheimer”.
Ce este boala Alzheimer
Demența Alzheimer este cea mai frecventă cauză de demență și reprezintă o boală neurodegenerativă cronică, progresivă și ireversibilă. Ea afectează memoria, gândirea, comportamentul și treptat, întreaga personalitate a pacientului.
CITEȘTE ȘI: Burnout și depresie în școală: lecția nevăzută a profesorilor
Demența Alzheimer este o boală care tulbură pacea lăuntrică a unei persoane, transformând amintirile în fragmente împrăștiate și lăsând familia să lupte cu incertitudinea. Departe de a fi doar „o uitare trecătoare”, ea marchează un proces complex de deteriorare a creierului, în care celulele nervoase își pierd treptat funcția și mor, lăsând urme vizibile atât în viața pacientului, cât și în echilibrul întregii familii.
Primele semne pot părea banale, mici uitări, dificultăți în găsirea cuvintelor, dezorientare în locuri familiare. În timp, însă, boala avansează, transformând sarcini simple, precum pregătirea mesei sau gestionarea banilor, în provocări majore. În stadiile avansate, pacientul devine dependent de ajutorul celor din jur.
De regulă, această boală își face simțită prezența la vârste înaintate, când primele semne trec de obicei neobservate. Există și o forma a bolii, cu debut precoce, sub vârsta de 65 ani, care evoluează de obicei mai rapid.
Simptomele bolii
Tulburări cognitive sunt tulburări ale memoriei, dificultatea de a învăța lucruri noi, dezorientare în timp și spațiu, încetinirea gândirii, tulburări de judecată și apariția ideilor false (de persecuție sau suspiciuni nejustificate). Pierderea memoriei se observă mai întâi pentru evenimentele recente, în timp ce amintirile mai îndepărtate rămân o vreme intacte. Pentru a masca aceste lipsuri, unii pacienți recurg la scuze sau confabulează, adică umplu golurile de memorie cu povești care nu corespund realității. În stadiile avansate, pacientul nu își mai recunoaște familia și își pierde chiar și sentimentul propriei identități.
CITEȘTE ȘI: Primul clopoțel, zâmbete și temeri: ce învață creierul copilului în prima zi de școală
În timp, gândirea devine fragmentată și incoerentă, fapt ce se reflectă și în limbaj, inițial discursul devine sărac, cu tendința de a repeta aceleași idei (perseverare) sau uneori incoerent, apoi pacientul poate ajunge să rostească doar sunete izolate sau să nu mai vorbească deloc.
Și comportamentul suferă transformări majore. Persoana devine agitată, dezorganizată, uneori dezinhibată sau cu un comportament nepotrivit contextului. Mulți pacienți nu pot sta locului, pleacă de acasă și, din cauza dezorientării, nu mai reușesc să se întoarcă.
În fazele inițiale apar frecvent schimbări de dispoziție, iritabilitate, depresie, anxietate. Pe parcurs, afectivitatea se estompează, iar reacțiile emoționale pot fi bruște, fără o cauză aparentă.
CITEȘTE ȘI; Putere, neîncredere și interpretare: ce ascunde tulburarea de personalitate paranoidă și cum afectează viața de zi cu zi
La o proporție semnificativă de pacienți apar și tulburări de percepție, în special halucinații auditive sau vizuale, care agravează dezorganizarea comportamentală. În ansamblu, evoluția bolii duce treptat la o modificare profundă a personalității, care se degradează progresiv odată cu deteriorarea funcțiilor cognitive și emoționale.
Evoluția bolii
Boala Alzheimer progresează de obicei lent și poate fi împărțită în trei stadii: incipientă, medie și avansată (cunoscute și în termeni medicali ca ușoară, moderată și severă). Fiecare persoană poate experimenta simptomele diferit și poate parcurge aceste etape într-un ritm propriu, deoarece boala afectează indivizii în moduri variate.
CITEȘTE ȘI: De ce avem nevoie de concediu: neuroplasticitate, memorie și sănătate mintală
Simptomele se agravează treptat, dar viteza de progresie poate diferi de la o persoană la alta. În medie, o persoană cu Alzheimer trăiește între patru și opt ani de la diagnostic, deși uneori durata poate ajunge până la 20 de ani, în funcție de factori individuali și starea generală de sănătate.
Modificările cerebrale caracteristice bolii Alzheimer încep, de fapt, cu mulți ani înainte ca simptomele să devină evidente. Această perioadă, care poate dura ani de zile, este cunoscută sub denumirea de boală Alzheimer preclinică.
Tratament și sprijin
În prezent, nu există un tratament care să vindece boala Alzheimer sau să oprească distrugerea neuronilor. Totuși, medicamentele moderne pot ameliora simptomele și încetini progresia bolii.
Diagnosticarea timpurie și începerea tratamentului cât mai devreme sunt esențiale. La fel de important este ca pacienții să fie implicați în activități adaptate capacității lor de funcționare, sarcini simple, care să le aducă bucurie, fără a genera frustrări.
Sprijinul familiei, informarea corectă și resursele medicale disponibile pot face diferența în menținerea unei calități mai bune a vieții.
Cum putem proteja creierul
Ai grijă de sănătatea ta la orice vârstă, un stil de viață echilibrat ajută nu doar inima, ci și creierul. Renunțarea la fumat și alcool, controlul tensiunii arteriale și al diabetului , diminuarea stresului, activitate fizică regulată, alimentația echilibrată și respectarea igienei somnului pot reduce riscul de Alzheimer. De asemenea, stimularea intelectuală și menținerea vieții sociale active contribuie la protecția pe termen lung
Pacea și recunoștința – lecțiile Alzheimerului
Alzheimerul nu este doar o boală a uitării, ci și o lecție de umanitate. El ne amintește cât de prețioase sunt pacea în familie, răbdarea în îngrijire și recunoștința pentru fiecare clipă de lumină.
Astfel, pe 21 septembrie, aducem împreună boala, pacea și recunoștința, unite într-un mesaj de solidaritate, speranță și umanitate.
Până data viitoare, să ne amintim că Alzheimerul nu este doar o boală a memoriei, ci o provocare a întregii familii. Să oferim răbdare și sprijin celor vulnerabili și să alegem, zi de zi, pacea și recunoștința.
Pentru a înțelege nu doar dimensiunea medicală, ci și cea profund umană a bolii Alzheimer, las la final o poezie cutremurătoare scrisă de un prieten, poetul Liviu Mircea. Prin versurile sale, durerea și tandrețea față de un părinte atins de această boală prind glas, surprinzând cu o sinceritate tulburătoare ce înseamnă să îți vezi tatăl schimbat și să porți tu, ca fiu, povara amintirilor pe care el le-a pierdut, o mărturie care completează cu adevărat tot ce medicina nu poate spune.
Alzheimer e un furt
pe tata l-a furat cineva din el,
l-a scos afară ca dintr-o scorbură
și a lăsat în locul lui un străin cu o față cunoscută.
străini îi suntem și noi,
doar nouă, el nu e un străin,
el nu știe, poate că i-ar păsa,
dar a pierdut și această valoare.
din ochii lui rătăciți,
ca de după o perdea fumurie,
cineva ne privește și,
din când în când o lacrimă se scurge arzând,
încet, încet pe obrazul umilit de riduri.
îl văd seara mergând la fereastră,
se pune cu greu în genunchi ca în fața icoanei
ori, poate, chiar în fața lui Dumnezeu
și cred că se roagă,
după cum ține palmele lipite una de alta.
nu știu cum se roagă tata, nu am știut niciodată,
nu știu nici ce rugăciuni spunea în acele clipe,
nici dacă mai ține minte vreo una, nu, desigur
nu pot să știu nici dacă se ruga sau doar vorbea cuiva,
ca și cum și-ar vorbi sieși ori cuiva de sus ,
știu doar că de fiecare dată privește spre înaltul cerului și
o lacrimă se prelinge încet, încet pe obrazul bătrân și uscat.
– să știi că-I bolnav! mi-a spus într-o zi, în șoaptă, privind cerul.
m-am uitat la El, în ochi și s-a uitat la mine în ochi,
dar să știi că nu m-a recunoscut. și n-a mai zis ca alte dăți:
– sara bună, vasile!
tata a uitat să se găsească pe sine, a uitat tot,
și mă gândesc că sunt pe același drum,
de acum trebuie să fiu ceva mai tare,
tata a devenit copilul nostru.
