ActualitatePastila pentru minte

Dr. DORINA ONIȚA: Primul clopoțel, zâmbete și temeri: ce învață creierul copilului în prima zi de școală

Vara își strânge încet bagajele, lăsând în urmă zilele lungi și însorite, pentru a face loc toamnei care, cel puțin în calendar, bate deja la ușă. Chiar dacă în ultimii ani septembrie a venit cu temperaturi de vară, sosirea lui este legată de un alt fel de căldură, aceea a emoțiilor de început de școală.

De la piticii de grădiniță și școlăreii din clasele mici, până la liceeni și studenți, fiecare trăiește acest prag al schimbării, teama și curiozitatea începutului, în felul său. Ghiozdanele noi, caietele cu pagini albe și hainele așezate cu grijă sunt doar o parte din pregătiri. Restul, poate partea cea mai grea, îl reprezintă emoțiile. Și, deși rechizitele sunt cumpărate de părinți, emoțiile sunt împărțite, le simt și copiii, și adulții, fiecare cu propriile întrebări, așteptări și temeri.

De ce bate inima ca un toboșar la poarta școlii?

De ce se întâmplă asta? Răspunsul nu ține doar de firea sensibilă a copilului sau de grijile firești ale părintelui, ci și de felul în care funcționează creierul nostru. În spatele acestor emoții se află un mecanism biologic, menit să ne ajute să facem față schimbării și necunoscutului. Atunci când  copilul pășește pentru prima dată într-o clasă nouă, iar părintele îl lasă la școală, în organism se pun în mișcare reacții chimice și nervoase care explică nodul din gât, bătăile accelerate ale inimii sau neliniștea aparent fără motiv. Cu alte cuvinte, emoția începutului de școală este scrisă în neurobiologia noastră.

Creierul are un fel de “sistem de alarmă” numit amigdală. Ea este cea care ne face să simțim teamă sau neliniște atunci când intrăm într-o situație nouă. Amigdala trimite semnale către corp, iar acesta răspunde prin eliberarea unor hormoni ai stresului, precum adrenalina și cortizolul. Aceștia ne dau energie să facem față situației, dar, atunci când nivelul lor este prea mare, produc agitație și neliniște, de aici apar bătăile rapide ale inimii, palmele transpirate sau senzația de „fluturi în stomac”. Copiii resimt asta mai intens pentru că, cortexul prefrontal, partea rațională care poate calma amigdala, este încă în dezvoltare. Asta explică de ce unii școlari plâng, refuză să intre în clasă sau acuză dureri de burtă, chiar dacă nu există o cauză medicală reală.

Plasticitatea cerebrală și puterea de adaptare a copilului

Creierul copilului este maleabil, gata să se modeleze după fiecare experiență nouă, fenomen numit plasticitate cerebrală. În primii ani de viață și până spre adolescență, conexiunile dintre neuroni se formează și se remodelează cu o viteză uimitoare, ceea ce explică și de ce copiii se adaptează, de obicei, mai repede decât adulții. Așadar, emoțiile intense de la început de an școlar sunt  semnul unui creier care se reorganizează și se pregătește să facă față vieții, să transforme frica în curaj. Aici un rol esențial îl are sprijinul blând al părinților și al profesorilor, fiecare încurajare, fiecare gest de siguranță contribuie la această adaptare.

CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/08/28/burnout-ul-epidemia-tacuta-a-oamenilor-ocupati/

Influența atitudinii dascălilor asupra elevilor (un zâmbet de profesor face cât o pastilă împotriva anxietații)

Imaginați-vă un copil care intră pentru prima dată într-o sală de clasă. Pentru el, fiecare bancă, fiecare chip nou și voce ridicată activează “centrul de alarmă” al creierului. (inima bate mai repede, stomacul se strânge, palmele transpiră). În acel moment, reacția profesorului poate face diferența. Dacă copilul primește un zâmbet cald, este chemat pe nume cu blândețe sau încurajat, amigdala începe să se liniștească, iar creierul înregistrează experiența ca fiind sigură. Rețelele neuronale care se formează atunci devin baza pentru curaj, încredere și dorință de învățare.

CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/08/21/dr-dorina-onitade-ce-avem-nevoie-de-concediu-neuroplasticitate-memorie-si-sanatate-mintala/

În schimb, indiferența sau critica profesorului cresc cortizolul și copilul va asocia școala cu pericolul. De aceea, atitudinea profesorilor nu este doar o chestiune de pedagogie, ci o veritabilă influență asupra arhitecturii cerebrale a copilului, ce-și pune amprenta pe dezvoltarea personalității lui.

De ce plâng copiii la despărțirea de părinți (și uneori și părinții)

Este normal ca preșcolarii și copiii mici să simtă un anumit grad de anxietate atunci când se despart de părinți. Ghiozdanul este pregătit, jucăria preferată stă lângă ușă, dar inima lor bate mai repede la gândul că trebuie să rămână singuri sau să meargă la grădiniță. În cazul anxietății de separare, aceasta devine însă mai intensă și persistentă și poate afecta viața socială și activitățile zilnice. Copilul poate manifesta îngrijorare excesivă că părinții îi vor lipsi, refuză să meargă la școală sau la culcare fără părinți, se plânge de dureri de burtă sau cap, greață, plânge, țipă sau se retrage din joacă și din interacțiuni sociale. Chiar dacă apar și alte situații stresante, elementul comun care declanșează aceste emoții este întotdeauna despărțirea de persoana de care este atașat.

CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/08/14/dr-dorina-onita-serotonina-dopamina-si-vacante-cum-ne-schimba-soarele-dispozitia-fara-sa-ne-ceara-voie/

Nu doar copiii resimt emoția începutului de școală. Și părinții trăiesc, de cele mai multe ori, în tăcere, propriile neliniști. De ce? Pentru că, biologic, suntem aproape de copiii noștri. Când cel mic plânge sau se agață de brațul mamei ori al tatălui, amigdala părintelui se activează, și astfel neliniștea se transmite prin empatie. Unii părinții proiectează propriile amintiri și frici, își retrăiesc, inconștient, emoțiile primei zile de școală, alții se întreabă dacă copilul lor se va adapta, dacă va fi acceptat în colectiv sau dacă va face față cerințelor. Toate aceste  gânduri  eliberează aceiași hormoni ai stresului. În plus, există un fenomen subtil: copiii “simt” starea emoțională a adulților, pentru că emoțiile sunt contagioase, astfel  un părinte agitat transmite involuntar tensiune copilului, întărind cercul anxietății.

Anxietatea începutului de an școlar se poate gestiona la nivel familial, prin modul în care părinții reacționează pentru diminuarea ei. Sprijinul blând, răbdarea, validarea emoțiilor și crearea unor rutine previzibile oferă copilului siguranța necesară pentru a înfrunta necunoscutul. În schimb, tensiunea constantă din familie, criticile sau lipsa unei structuri pot întări frica și pot face separarea mai dificilă.

În planul psihologic, copilul învață să gestioneze treptat frica prin experiențe repetate și sigure. Fiecare zi în care se obișnuiește cu școala, cu despărțirea de părinți și cu interacțiunile sociale întărește rețelele neuronale care sprijină curajul, autonomia și încrederea în sine. În acest fel copilul exersează și învață să transforme anxietatea în experiențe de creștere.

CITEȘTE ȘI; https://monitorulzilei.ro/2025/08/06/dr-dorina-onita-vacanta-care-nu-te-odihneste-de-ce-uneori-ne-intoarcem-din-concediu-mai-obositi-decat-am-plecat-si-ce-riscuri-psihice-ascunde-o-odihna-aparenta-dar-ineficienta/

Dacă anxietatea persistă mai mult de câteva săptămâni și afectează somnul, alimentația sau performanța copilului este necesară intervenția consilierului școlar, al psihologului sau al psihiatrului.

Anxietatea începutului de școală este o poveste trăită în paralel de copil și părinte, prin aceleași circuite neurobiologice de intensități și nuanțe diferite. Familia și profesorii devin parteneri indispensabili în acest proces, sprijinind copilul să pășească cu încredere în lumea nouă care îl așteaptă transformându-i frica în curaj.

CITEȘTE ȘI:https://monitorulzilei.ro/2025/07/14/dr-dorina-onita-putere-neincredere-si-interpretare-ce-ascunde-tulburarea-de-personalitate-paranoida-si-cum-afecteaza-viata-de-zi-cu-zi/

Până data viitoare, să privim cu răbdare și blândețe acest început de drum, pentru că fiecare copil merită să pășească cu încredere și cu zâmbetul pe buze în aventura școlii.

Dorina Onita

Dr. Dorina Maria Onița este medic primar psihiatru și coordonator al Centrului de Sănătate Mintală și pentru Prevenirea Adicțiilor Arad, pe care îl conduce din 2015. Absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara (promoția 1996), și-a desfășurat rezidențiatul în cadrul Clinicii de Psihiatrie din Timișoara, sub îndrumarea unor profesori de renume în domeniu. A absolvit un masterat în Medicină Socială și Management Sanitar și și-a început cariera ca medic specialist psihiatru la Centrul de Sănătate Mintală Timișoara iar din 2005 își desfășoară activitatea medicală la Arad. Este membră a comisiei de expertiză medico-legală psihiatrică și autoare/coautoare a unor lucrări de specialitate. Cu o experiență de peste două decenii în psihiatrie, Dr. Dorina Onița este implicată activ în promovarea sănătății mintale prin conferințe, articole și campanii de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor și de conștientizare în rândul părinților.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button