CulturăMuzică

”Cavalleria Rusticana & Pagliacci”, un eveniment liric de neratat la Opera Națională București

Joi, 17 aprilie, ora 18:30, cortina Operei Naționale București se va ridica pentru a aduce în fața publicului două dintre cele mai intense și emoționante capodopere ale repertoriului verist, „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni și „Pagliacci” de Ruggero Leoncavallo, un dublu spectacol care răscolește suflete și lasă amintiri de neșters.

„Cavalleria Rusticana” ne poartă în atmosfera unui sat sicilian, în ziua Paștelui, când clopotele bisericii răsună și satul se adună la sărbătoare. Însă sub aparența liniștii, se ascund pasiuni arzătoare, trădări și o dramă sfâșietoare. Santuzza, o tânără îndrăgostită și trădată, încearcă să-și recapete iubirea pierdută, în timp ce Turiddu este prins între loialitate, dorință și onoare. Muzica intensă, deja faimoasă, completează o poveste tulburătoare, care culminează cu o răzbunare teribilă și un final cutremurător.

„Pagliacci”, în a doua parte a serii, aduce în scenă tragedia unei trupe de teatru ambulant, viața imitând arta într-un mod periculos. Gelozia, iubirea interzisă și trădarea se împletesc într-un spectacol în spectacol, cu momente memorabile precum aria „Vesti la giubba”, interpretată de un Canio sfâșiat între rolul său de bufon și durerea bărbatului trădat. Emoțiile ating apogeul într-un final exploziv, când realitatea invadează scena într-un mod tragic și neașteptat.

Acest spectacol extraordinar aduce pe scenă soliști de excepție, o orchestră vibrantă și regie spectaculoasă, într-un decor autentic și încărcat de simboluri, iar publicul va trăi o seară intensă, plină de dramatism, pasiune și rafinament muzical.

Regie: Ion Caramitru

Scenografie: Viorica Petrovici

Light design: Chris Jaeger

Coregraf: Monica Petrică

Asistenți regie: Claudia Machedon

Maeștri de cor: Daniel Jinga, Adrian Ionescu

Maestru cor de copii: Smaranda Morgovan

Distribuția:

Dirijor: Vlad Conta

Cavalleria Rusticana

Santuzza: Sidonia Nica – debut; Lola: Sorana Negrea; Turiddu: Adrian Dumitru; Alfio: Vicențiu Țăranu; Mamma Lucia: Adelina Cociobanu – invitată

Pagliacci

Nedda: Andreea Bucur – debut; Canio: Daniel Magdal; Tonio: Vasile Chișiu; Beppe: Andrei Lazar; Silvio: Iordache Basalic

Cu participarea Orchestrei și Corului Operei Naționale București

Cavalleria Rusticana & Pagliacci, două povești, o singură seară, o emoție care rămâne.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button