ActualitateEditoriale

PROF. CONSTANTIN STOENESCU: Erori confortabile, corecții dureroase

Am asistat în ultimuele cicluri ale guvernării, prinși între guverne intens politizatem, la un act de guvernare de tip triumfalist, în care se părea că am găsit secretul miraculos al unei guvernări care va eterniza bunăstarea și ne va plasa confortabil într-un corn al abundenței. Este drept, România a crescut economic, avand un ritm spectaculos de convergență cu Uniunea Europeană, iar această simultaneitate i-a făcut pe guvernanți să-și aroge merite, unele necuvenite, creșterea fiind de fapt rezultatul inițiativei și străduințelor private ale cetățenilșor activi. Este însă evident pentru cine știe economie și nu este doar o victimă inocentă a impresionismului politic că guvernele care s-au succedat au fost mai degrabă neglijente în atragerea fondurilor europene și că, la o adică, s-ar putea spune că au făcut mai puțin decât ar fi trebuit într-o ordine a seriozității gospodărești.

CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/08/20/prof-constantin-stoenescu-cercul-vicios-al-crizei-bugetare/

Doctrina care pare să fi fost la căpătâiul decidenților gvernamentali a fost aceea a creșterii consumului, idee simplă, căci dacă crești consumul atunci poți spera să ai și creșterea economică. Problema este însă că această creștere a consumului nu a fost acoperită de creșterea economică internă, ci de creșterea importurilor, ceea ce a dus, hai să o spunem pe șleau, la creștere economică la alții. Am consumat mai mult de la alții, adică am contribuit la creșterea lor. Se pot consulta cifrele, am încheiat fiecare an cu deficit mare al balanței comerciale, volumul total al importurilor fiind mereu mai mare decît exporturile.  Dar guvernaților nu le-a păsat, așa că au persistat în eroare, având de partea lor aparența confortabilă a unei vieți bazate pe consum.

CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/08/12/prof-constantin-stoenescu-stafia-luptei-de-clasa-bantuie-prin-lume/

A doua doctrină care i-a animat pe guvernanți a fost „călărirea” bugetului. Și aceasta a fost corelată cu creșterea consumurilor, deoarece creșterea veniturilor salariale a dus la creșterea cheltuielilor de consum ale cetățenilor. Și în această eroare a spiralei consumeriste s-a persistat, tot în virtutea unui confort politic aparent, pornind de la convingerea că cetățenii vor fi mulțumiți să cheltuiască fără să se întrebe dacă va fi și un decont al acestor cheltuieli.

Dar mai trebuie spus că participarea la împărțirea tortului consumerist nu a fost  una echitabilă, ci au abundat privilegiile pentru anumite grupuri. Așa s-a ajuns la inechități rușinoase moral, dar nimănui nu i-a păsat, așa că a continuat să plouă cu privilegii peste tot pe unde au putut fi obținute.  Altfel spus, de creșterea economică nu au beneficiat toți cetățenii în mod egal, ci s-au mărit decalajele între veniturile minime și cele maxime, între pensia minimă și pensiile maxime, ajungându-se la raporturi care te fac să te întrebi ce calități au aceia care primesc atât de mult.

CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/08/05/prof-constantin-stoenescu-nostalgia-esecului/

Ceea ce se întâmplă acum este efectul inevitabil al acestor politici. Se știa că în direcția aceasta mergem, dar considerentele politice au dus la amânarea unor decizii corective, așa că ne aflăm acum în situația unei crize bugetare interne provocată de politicieni. Erorile lor sunt plătite acum de toți, corecțiile care vor urma fiind dureroase pentru toți cetățenii, nu doar pentru aceia care au produs criza.

În cele din urmă, totul poate fi redus la o chestiune de aritmetică elementară. În ultimii ani am avut deficit bugetar mare pentru că cheltuielile au fost mai mari decât veniturile. Ce am făcut? Ne-am împrumutat de pe piețele de capital, rostogolind datoriiile. Bulgărele de zăpadă a tot crescut de la an la an, piața a început să profite de vulnerabilitatea noastră financiară și a crescut dobânzile, iar dacă am fi continuat așa am fi ajuns la faliment de țară.

CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/07/28/prof-constantin-stoenescu-companiile-de-stat-mosie-de-partid/

Guvernul Bolojan nu a făcut nimic altceva decât să oprească această sarabandă a erorilor macroeconomice, iar corecțiile nu pot fi percepute decât drept neconvenabile pentru aceia care se obișnuiseră cu dezmățul bugetar. Soluțiile disponibile nu sunt prea multe într-o asemenea situație, tot ce poți face este să încerci să reduci cheltuielile și să crești veniturile, astfel încât să reduci diferența dintre ele. De aceea Guvernul a decis să mărească taxe și impozite și acum se străduiește să reducă cheltuielile.

CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/07/21/prof-constantin-stoenescu-suveica-avantajelor-cumulative/

În privința reducerii cheltuielilor vom avea două mari probleme. Prima ține de rezistența pe care o vor opune toți aceia care vor fi ținta acestor reduceri, de la cei mulți care vor simți că salariile lor devin mai mici pentru că au o putere de cumpărare mai mică prin creșterea prețurilor, a taxelor și a impozitelor, la grupul privilegiaților, care se vor opune nu doar psihosocial și sindicalist, ci și prin presiune politică și forță de clan. A doua problemă are legătură cu efectele pe care le va avea reducerea cheltuielor. Se pare că vor fi tăiate și cheltuieli pentru investiții, ceea ce va genera atrofierea creșterii economice.  Aceasta va ține până la urmă de capacitatea managerială a celor care vor gestiona aceste procese macroeconomice. Dacă ne vor duce spre un ciclu economic de stagflație, atunci va însemna că au eșuat.

Merită citite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button