PROF. CONSTANTIN STOENESCU: Stafia luptei de clasă bântuie prin lume
Discursul politic din ultima vreme marchează reîntoarcerea la un limbaj specific luptei de clasă ai cărui termeni sunt de proveniență marxistă.
Desigur, este adevărat că discrepanțele dintre cei bogați și cei săraci din țările lumii, sărace sau bogate s-au adâncit, că țările care s-au dezvoltat în ultimii ani, așa cum este și cazul României, au adâncit și ele prăpastia internă dintre cei puțini cu venituri foarte mari și cei mulți cu venituri mici, precum și că, la nivel internațional, distanțele dintre țări și grupuri de țări se măresc și ele în privința bunăstării. Nu discut aici despre această realitate economică și socială și despre șansele implenemtării peste tot în lume a unei economii sociale de piață, așa cum au făcut statele scandinave, ci despre ceea ce am sesizat că se întâmplă în ultmia vreme în imaginarul colectiv și la nivelul discursului public, inclusiv al unor narațiuni care descriu scenarii ale schimbării sociale.
În ultimele două decenii s-a revenit la un vocabular marxist în două modalități, una mai subtilă în numele corectitudinii politice, alta mai grosieră sub imperativul egalității, o valoare atât de dragă propagandei de stânga. Las la o parte efectele anarhice și uneori discriminatorii ale corectitudinii politice în raport cu ordinea conservatoare tradițională și mă rezum la un comentariu asupra succesului reîntoarcerii la discursul rudimentar al luptei de clasă.
CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/08/05/prof-constantin-stoenescu-nostalgia-esecului/
Am revăzut recent unul dintre cele mai bune filme sovietice din perioadă mută, celebru și pentru mesajul revoluționar pe care îl transmite în termenii marxiști ai luptei de clasă. „Noul Babilon”, realizat de Grigori Kozînțev și Leonid Trauberg în anul 1929 pare a fi o reconstrucție istorică a unor evenimente care s-au petrecut în timpul Comunei din Paris, anul de grație 1971, o primă experiență revoluționară radicală a noii societăți rezultată ca urmare a Revoluției Industriale, atunci când, pentru scurtă vreme, ceea ce în termeni marxiști am numi „clasă muncitoare” sau „proletariat” a preluat puterea politică și a condus capitala Franței. Cei doi au schițat scenariul filmului pornind de la articolele lui Marx pe această temă în care acesta dezambiguizează ideea de război civil arătând că, de fapt, a fost vorba de luptă de clasă. Nu mai era vorba doar despre dezvăluirea puritanismului ipocrit al societății îmburghezite, așa cum făcuse Victor Hugo în celebrul său roman „Mizerabilii”, ci despre un proiect radical al transformării revoluționare a societății prin trecerea la o nouă ordine socială în locul celei capitaliste. Iar energiile acestei transformări își aveau ca sursă nedreptățile care gererau lupta de clasă dintre proletariatul sărăcit și înstrăinat economic de rezultate muncii sale și burghezia care acapara întreaga plusvaloare în beneficiul său exclusiv.
CITEȘTE ȘI: https://monitorulzilei.ro/2025/07/28/prof-constantin-stoenescu-companiile-de-stat-mosie-de-partid/
Este în acest film o secvență pe care o putem considera emblematică pentru noul tip de discurs prin care lupta de clasă este reînviată. Muzica filmului a fost compusă cap coadă de Dmitri Șostakovici, iar la un moment dat avem o secvență de câteva minute construită pe baza a tot ceea ce adusese mai bun școala sovietică de montaj, de la Eisenstein și Dziga Vertov încoace, cu secvențe în opoziție, dinamice vizual, așa-numitul montaj al contrariilor, în care vedem burghezi simandicoși și spălătorese umede, meșteri bărboși și doamne cu evantai. Genialul Șostacovici a ilustrat această scvență cu o juxtapunere sonoră a mobilizatorului imn „La Marseillaise” cu faimosul „Can Can” al lui Offenbach din „Orfeu în infern”. Se amestecă astfel în succesiune tirade patriotice și ritmuri de cabaret, rezultând o scenă ilustrativă pentru dilemele și ambiguitățile epocii.
Starea actuală a societății noastre poate fi privită și înțeleasă mai bine din perspectiva acestei experiențe istorice. Problema este că generațiile mai tinere, asta este, memoria socială este și ea stăpânită de uitare, nu mai știu cum a fost în comunismul românesc, iar generațiile care au prins în direct regimul dictatorial de coloratură locală încep să aibă acte ratate de memorie. Drept rezultat, noul discurs prin care proiectul transformării societății prin luptă de clasă se combină cu nostalgia unui naționalism surogat începe să capete consistență și să-i motiveze pe aceia care, din diverse motive, de la precarități cotidiene la lipsa de informație, sunt dispuși să creadă în el.
Așadar, ne aflăm în etapa în care stafia luptei de clasă bântuie prin întrega Europă, și o face într-un mod distinct în fostele state comuniste. Discursul este uneori metaforic, de exemplu ideea cu „cine plătește nota de plată?”, miza fiind punerea în opoziție a două categorii sociale. Problema noastră și marea noastră vulnerabilitate este că avem o clasă politică dispusă, prin unii dintre reprezentanții ei, să hrănească stafia, drept pentru care apare riscul de a deveni o țară bântuită și plină de coșmaruri. Instituțiile noastre funcționează defectuos sau nu funcționează deloc, deschise involuntar spre anarhie. Acesta este fundalul pe care rodesc așteptările utopice care fac ca stafia luptei de clasă să capete din ce în ce mai multă realitate. În curând, dacă nu anihilăm năluca, ne vom lovi de ea ca de o măciucă.
