Din dicționar, pe înțelesul tuturor: VESEL – buna dispoziție într-un singur cuvânt
Spunem despre un om că este „vesel”, despre o petrecere că a fost „veselă” și despre un copil că este „vesel”. Este unul dintre cuvintele care par atât de transparente, încât originea lor nu mai stârnește aproape nicio curiozitate. Și totuși, povestea lui este mai veche decât pare.
Potrivit DEX, vesel înseamnă „care este bine dispus, voios, bucuros”, dar poate caracteriza și ceea ce exprimă sau provoacă bună dispoziție.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Românescul vesel este un cuvânt de origine slavă, înrudit cu forme care exprimau ideea de bucurie, voie bună și plăcere. În șimba română, sensul s-a păstrat foarte bine, iar cuvântul a devenit unul dintre termenii fundamentali prin care descriem buna dispoziție. Interesant este că „vesel” nu se referă doar la o emoție interioară. Putem avea o masă veselă, o petrecere veselă, o atmosferă veselă sau chiar culori vesele.
Cu alte cuvinte, ceea ce începe ca o stare a omului poate fi transferat asupra lucrurilor din jurul lui. Când spunem că o încăpere are „culori vesele”, evident, culorile nu pot râde și nu pot fi bine dispuse. Este însă o extensie firească de sens: produc sau sugerează o stare de bună dispoziție. Același lucru se întâmplă și cu expresii precum „voie bună”, „veselie” sau „a petrece cu veselie”.
Povestea lui „vesel” este, astfel, povestea unui cuvânt care a rămas foarte aproape de sensul său vechi, dar și-a extins treptat domeniul. De la omul care se bucură până la lumea care îi transmite această bucurie, cuvântul a devenit o mică piesă a vocabularului nostru afectiv.
