Din dicționar, pe înțelesul tuturor: CATAIF – prăjitura al cărei nume a călătorit din Orient până în farfuriile românilor
„Cataif” este unul dintre acele cuvinte care par să aparțină dintotdeauna vocabularului nostru culinar. Îl asociem cu desertul făcut din fire fine de aluat, sirop și, uneori, nucă. Dar povestea numelui său începe mult mai departe de România.
Potrivit DEX, cataif este un „preparat dulce făcut dintr-un aluat foarte fin, asemănător unor fire, îmbibat de obicei cu sirop”.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul cataif vine din turcă, kadayıf, care are la origine arăbescul qaṭā’if, numele unui tip de preparat dulce.
Este interesant că, odată cu desertul, a călătorit și numele lui. Din lumea arabă, prin spațiul otoman, termenul a ajuns în numeroase bucătării din această parte a Europei, inclusiv în cea românească.
Cataiful nu este doar un exemplu de împrumut culinar. El spune și ceva despre felul în care se întâlnesc bucătăriile. Ingredientele, rețetele și denumirile circulă împreună, iar un desert poate deveni, după câteva generații, atât de familiar încât nimeni nu se mai gândește la originea lui.
În limba română, „cataif” a rămas legat în primul rând de desertul tradițional. Cuvântul păstrează însă, în forma lui, urma unei călătorii prin mai multe culturi. Când spunem „cataif”, spunem fără să știm și o mică poveste despre comerț, Imperiul Otoman și felul în care gusturile Orientului au ajuns în bucătăriile românești.
