Din dicționar, pe înțelesul tuturor: PANTOF – încălțămintea care a trecut prin mai multe limbi înainte să ajungă în română
„Pantof” este unul dintre cele mai obișnuite cuvinte din limba română. Îl folosim atât de des încât este greu să ne imaginăm că, în spatele lui, se află o adevărată călătorie lingvistică.
Potrivit DEX, pantof este o „încălțăminte care acoperă piciorul până la gleznă sau mai jos”.
Surse: DEX, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2009; Alexandru Ciorănescu – Dicționarul etimologic al limbii române (DER); Dicționarul limbii române (DLR), Academia Română.
Cuvântul românesc pantof provine din neogrecescul pantóphlon, cuvânt care desemna un anumit tip de încălțăminte. La originea lui se află grecescul pantóphlos, format din elemente care trimit la ideea de „tot” și „înarmat/protejat”. De aici, termenul a trecut prin alte limbi și a fost adaptat în română.
Povestea lui este interesantă tocmai pentru că un obiect atât de banal precum pantoful a fost, de-a lungul istoriei, legat de statut, modă și diferențe sociale. Oamenii nu purtau aceleași tipuri de încălțăminte, iar forma și materialul pantofilor puteau spune multe despre statutul celui care îi purta.
Astăzi, „pantof” este un termen foarte larg. Avem pantofi eleganți, pantofi sport, pantofi de lucru și nenumărate alte modele. Cuvântul a rămas însă simplu și stabil, în timp ce obiectul pe care îl desemnează s-a schimbat enorm. Este un bun exemplu despre felul în care un cuvânt poate supraviețui unor schimbări uriașe ale obiectului pe care îl numește.
