Din dicționar, pe înțelesul tuturor: BELEA – cuvântul care ascunde o poveste neașteptată

Spunem colocvial „am dat de belea” atunci când lucrurile merg prost și ne trezim într-o situație din care ieșim cu greu. Este unul dintre acele cuvinte românești care sună aproape familiar, ca și cum ar fi existat dintotdeauna.

Potrivit DEX, belea înseamnă: „întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc”, dar și o persoană care provoacă neplăceri sau încurcături.

Sursa: DEX (ediția a II-a, 2009)

Cuvântul provine din turcescul belâ, care avea sensul de „nenorocire, necaz, calamitate”. Traseul este însă și mai vechi: turcescul belâ vine din persanul balâ, iar acesta este legat de arabul balāʾ, cu sensuri precum „încercare”, „suferință”, „nenorocire”.

Așadar, când spunem astăzi „ce belea!”, folosim un cuvânt care a călătorit prin lumea orientală și care păstrează, în adâncul lui, ideea unei încercări grele sau a unei nenorociri. Expresia „a da de belea” pare să fi păstrat aproape intactă această imagine: ai ajuns într-o situație din care nu mai ieși ușor.